Literatura de blog si cultura pe internet

Read more
Rezumat: Literatura de blog si cultura pe internet in spatiul romanesc s-au dezvoltat mai degraba prin mimetismul fenomenului vestic. Partea pozitiva este aceea ca scriitura online scoate la iveala autori si texte ce altfel nu ar fi aparut niciunde sau ar fi fost victimele unei critici literare de slaba calitate sau care favorizeaza numai o anumita directie literara. Unele site-uri de “book review” impun un standard inalt al culturii on-line si isi dovedesc utilitatea cand vine vorba de cumparat o carte. Blogurile de scriitor, cu putine exceptii, sau retelele literare on-line sunt de cele mai multe ori extrem de slabe prin continut si demonstreaza fie dezinteresul pentru calitate dar si dorinta de a fi prezenti (oriunde, undeva, cumva) a unor autori, fie demonstreaza ca pasionatii de literatura si profesionistii se descurca mai greu cu web-ul , fie demonstreaza ca literatura contemporana on-line zace in necunoastere, ignoranta si se bazeaza, rar, pe talent. Comportamentul scriitorilor dar si al aspirantilor la acest titlu nu difera de comportamentul altor “useri” de net (poate mai banali), desi ar fi fost de preferat ca din manifestarile lor in spatiul virtual sa reiasa oarecum sentimentul “constiintei de scriitor”, iar stilul de a scrie un blog sa demonstreze ca acesta (blogul) apartine unui sciitor al carui talent nu este sechestrat numai in carti si in articole de presa. De multe ori cultura si literatura publicate on-line se vor o rampa catre revistele “clasice”, iar portalurile de poezie si proza sunt de cele mai multe ori umplute cu creatii asemanatoare, omogene ca stil, iar critica se transforma in indicatii tehnice in fraze scurte.

Literatura de blog si cultura pe internet


Arta literara pe internet, componenta a  cyberculturii si  productie a autorilor ce, vrand-nevrand, apartin  spatiului cultural romanesc,  capata un avant cantitativ din ce in ce mai important, de fapt cyber-literatura pare a prinde o viteza (aproape) sora cu dezmembrarea (artistica).  Nimic din ce ar fi trebuit sa reprezinte  forta “on-line-ului” nu se regaseste in “tesatura” literara virtuala romaneasca. Pur si simplu mecanismele vietii literare clasice (romanesti) au cuprins, ca un blestem al ignorantei, si modurile de exprimare ale web-ului. Tot ce a inteles poetu’ roman e ca, in loc de hartie, are monitor si ca, cine stie, poate il citesc mai multi si ca, ceea ce comenteaza el, ca la o bere, ar deveni brusc important doar pentru ca face parte din categoria ‹‹ce mai gandea poetu’››. De la pagina personala a unei adolescente ce se emotioneaza-n versuri, pana la cunoscuti autori (si straini de tehnologie), maniera in care acestia isi fac simtita prezenta si scriitura sunt fade, desi spatiul in care isi expun creatia este (relativ) personal si nelimitat de vreo politica editoriala, motiv pentru care coerenta de stil si de opinii ar trebui sa fie dominanta unui blog cultural sau literar. Citind “acel” blog ar trebui sa simt articularea culturala a autorului si nu incercarea unui scriitor on-line de a-si face o mica revista in care cel mai publicat autor este (culmea!) chiar el! Ar trebui ca blogul sa fie structurat sistematic, asta daca nu cumva autorul are veleitati de protagonist Hi5, in care, trist si imaginativ, considera ca viata sa ar prezenta vreun interes pentru un inchipuit cititor. Ar trebui ca dupa parcurgerea in diagonala a unei serii de postari sa-mi dau seama de stilul si logica autorului pe care il citesc. Rar se intampla asa (de fapt cred ca stiu doar doua astfel de exemple, excluzand blogul de fata, care este, oricum, cu mult deasupra puzderiei de bloguri “scriitoricesti” si nu poate fi incadrat in aceasta discutie!). Literatura, in spatiul on-line, presupune experiment, deschidere la nou, dar si un nivel mai inalt al calitatii datorita feed-back-ului si, mai ales, pentru simplul motiv ca il reprezinta pe scriitor mai bine ca orice interviu sau carte. Blogul de scriitor presupune stil, dinamism si capacitatea de a crea, din postari diferite, o stare si un concept. Daca autorul se respecta, isi scrie blogul ca pe o carte, cu atmosfera si consistenta, si nu ca pe o meditatie la stirile de la radio, in lift, inghesuit de baba de la trei. Aceasta in cazul in care autorul nu este un aspirant la statutul de artist, orgolios si euforic, dominat de dorinta de a-si metaforiza afectele.  Literatura de blog, critica literara on-line, in spatii web personale, sunt scutite de cenzura editoriala, iar nivelul lor nu mai vizeaza un public mediu (ca in cazul revistelor culturale), ci pot selecta calitatea cititorilor pana in punctul in care scriitorul crede ca este perfect reprezentat prin propria munca pe blog. Spatiul virtual pe care si-l creeaza devine astfel punctul de referinta al prezentei sale in cultura (daca nu cumva doreste sa prinda ceva reclama si atunci sa-si ajusteze nivelul incat sa genereze cat mai multe click-uri), insa… un scriitor in Romania care sa-si ajusteze veniturile din blog…e o utopie, asa ca ar ramane varianta in care literatura de blog, insemnarile sale sa devina un semn al ascutimii artistice sau de gandire, fara grija editurii, politicii editoriale a revistei etc.  Sunt sigur ca exista cititori care cred ca vorbesc despre un “turn de fildes” cu numele de blog. Daca au gandit asa, am sa ii consider ca fiind detinatorii unei inteligente medii. Si daca esti unul dintre “medii” atunci te rog ca, ori de cate ori faci un gest care ar trebui sa te reprezinte (de exemplu: sa vorbesti), sa iti ajustezi nivelul discursului astfel incat sa te inteleaga un cioban oligofren. Astfel, in ochii lui , la randul tau, nu vei parea venit dintr-un turn de fildes. Ca in orice alt loc de pe Glob, literatura are, prin intermediul internetului, mai multi recruti. Noroc cu tehnologia care face ca filtrul unor “dinozauri” literari sa mai slabesca, insa de multe ori publicarea on-line este inteleasa ca preambulul unei asteptate si improbabile publicari de tip “print” sau macar iesirea din spatiul blogului propriu in spatiul unei reviste on-line. Se asteapta deci girul unei reviste de care, prin folosirea blogului, in mod normal, trebuia sa scape! Wuthnow1 definea comunitatile virtuale ca fiind un liant al societatii moderne, dar si un solvent ce indeparteaza inregimentarea in celelalte forme de organizare sociala si faciliteaza ajustarea necesara la cea de a doua categorie. La noi, cel putin prin activitatea literara pe internet, se pare ca lucrurile stau invers… ca tanar autor ai ocazia sa te transformi in fanul si alintatorul gales al unui scriitor mai important, incat, tarziu, si dupa multa activitate in slujba Omului, sa fii bagat in seama. Internetul este un spatiu liber, iar Wuthnow nu defineste cum ar trebui sa fie un grup on-line, ci trage niste concluzii pe baza observatiilor statistice, comportamentale sau psihologice a majoritatii utilizatorilor. La noi pare ca a iesit pe invers. In spatiul nostru (autohton), majoritatea autorilor de blog scriu on line pentru a avea o sansa de a intra in mecanismul sforaitor al literaturii “adevarate” sau, cel mai des, isi justifica prezenta on-line ca pe un test, o tatonare a cum le vor fi receptate textele, ca apoi sa ajunga cu ele in acelasi vechi si greoi fel de a face cultura. Ei, prin libertatea internetului, nu se delimiteaza de “vechi”, ci il folosesc ca trambulina…inspre mlastina dominata de tot felul de nume asa zis sonore.  Netul ar trebui sa dezinhibe, desigur nu neaparat in exprimari de genul “Lirismul (deloc vizat, ba chiar evitat da capo al fine) explodează din imundii, iar autoflagelarea se transformă în modus vivendi” :)) sau “nici nu ştiu ce pula mea o să fim atunci/eu aş vrea să fiu altcineva” (autor cunoscut, dar nedemn de mentionat), ci in sensul capacitatii creatoare si al mobilizarii resurselor interioare pentru definirea unui gandiri artistice originale.  Poate pentru ca internetul diminueaza, cel putin in timpul utilizarii, senzatia de “public”2, in blogurile si retelele de literatura, spectacolul ce ar trebui oferit cititorului se transforma in discutii semnificative pentru numai cativa membri. Concomitent cu cresterea senzatiei de “prezenta publica”, chiar si in fata monitorului, comportamentul (si ideatia) tinde sa se transforme catre cele tipice mediilor sociale3. Nu vreau sa sugerez ca vreun autor ar trebui sa-si cenzureze naturaletea, dar sunt convins ca ideea de prezenta publica sustinuta activ din punct de vedere cognitiv ar face ca, macar in teorie, nivelul intelectual al multor bloguri sau retele on-line, cu iz cultural, sa creasca.
O gama foarte variata de personaje isi expun (eventual) timid rimele, altii stabilesc directii in literatura contemporana apeland la strategia cea mai simpla, exersata de bacterii si de bivoli in mod curent – “ facem un grup mic si speram sa devina mare”. Ei devin astfel artisti “egocentrici de grup!”, patriarhi virtuali si locali, vraci de texte fragede si indrumatori lingvistici scurti la vorba “ taie primele doua randuri!”, “scoate cuvantul de la final pentru ca estompeaza lirismul”. Este un fenomen normal si laudabil, in sfarsit cultura romaneasca are o sansa de a iesi (minune!) din acel rigor mortis al dinozaurilor culturali, insa ideea de comunitate culturala  la noi este croita pe mult mai exersatul concept de cloaca culturala.  Totusi, parca si Lazar ar fi putin invidios pe ce resurectie ar putea suporta cultura romanesca odata cu moda on-line-ului. Parea a fi o punte spre Occident, o gura de oxigen catre ceea ce ar trebui sa fie "orientat spre continut". Fals, la loc culcarea! De fapt, ca orice concept inteligent, el si-a gasit, prin creativitatea romanesca, locul in care sa-si verse o umbra palida. Blogurile, forumurile, retelele on line de literatura par a nu fi luate in serios, sunt lipsite de credibilitate. Cu exceptia catorva siteuri de “book review”, majoritatea manifestarilor literare si critice strict on line (nu reviste transpuse si pe web) sunt de slaba calitate, uneori mici babiloniade si, in ciuda unor nume sonore ce semneaza in ele, nu au puterea de a penetra in mentalitatea consumatorului de cultura (nealienat de apartenente literare si dorinte ascunse de marire).
In portalurile si retelele literare, “trendul” este dat de un nume ceva mai cunoscut  ce apoi coaguleaza fani si confrati de scriitura, identici, ce  isi construiesc  o pojghita sau o carapace pe care o numesc “definirea directiei”. Mai mult de atat, se pare ca cine plateste chiria serverului e seful literar al celor ce-l inconjoara apoi. Afilierea este, in acest fel, mai mult tehnica si abia apoi artistica, prin simplu motiv ca, de cele mai multe ori, astfel de spatii sunt omogene ca stil, inchise, formand un grup ce contrazice prezenta pe web cu acces deschis catre cititori. Omogenitatea stilului poate aparea dintr-o anumita directiva artistica, insa, de cele mai multe ori, ea tine de mimetism si, poate, de slaba constiinta a actului artistic (prezenta ca fundal) a celor ce scriu, un soi de patinare pe o pornire literara venita din dorinta si mai putin din asumarea rolului de scriitor (chiar si incepator). Platitudinea stilistica a grupurilor “virtuale” se explica si prin   respingerea a ceea ce nu apartine acelui grup si ar fi de inteles daca acest fapt nu s-ar intampla intr-un spatiu liber (al net-ului) si creator si dezinvolt (al literaturii). Orice diferenta de stil ce incalca “directia” este sanctionata dur (dupa modelul criticilor din literatura “obisnuita”), dar neconvingator si fara argument, iar polarizarea si uniformizarea scriiturii merg pana la indepartarea variatiilor de discurs. Daca in acest mediu nu s-ar invarti oameni destul de tineri, ar fi oarecum de acceptat, dar lipsa unei constiinte scriitoricesti adevarate si lipsa unei educatii in acest domeniu, compensate numai de un inchipuit ego creator, face ca fenomene simple, de natura psihologica, sa omogenizeze si sa scada valoarea vietii literare on-line. De exemplu, polarizarea opiniilor este mai accentuata in discutii in cadrul grupurilor on-line (decat in viata de zi cu zi) si mai ales atunci cand statutul de anonim poate fi utilizat4. Nevoia fiecaruia de a fi luat in seama tine de formele primare ale functionarii noastre5, insa, in cazul grupurilor literare monocolore, efectul poate fi unul distrugator, in sensul inglobarii sale intr-o constiinta dictata de modele a caror consistenta valorica poate fi pusa la indoiala (de exemplu, cazul generatiei doua-miiste). Socializarea, amuzamentul, relaxarea, dar si cautarea identitatii fac parte din repertoriul comportamental al afilierii la diferite grupuri on-line6, insa cautarea identitatii si, mai putin, sentimentul apartenentei contribuie la participarea activa pe astfel de retele social-literare. 7 Acest fenomen este interesant pentru ca explica de multe ori structura sociala a acestor retele artistice. Rolul secundar al sentimentului apartenentei (la fenomenul si la lumea scriitoricesca) este posibil sa fie astfel corelat cu lipsa nevoii de structurare a procesului creator, iar cautarea (naturala) a apartenetei sa influenteze omogenizarea stilului si a gandirii artistice, fapt care, in final, pentru cititor, poate duce la decredibilizarea fenomenului. Ar fi interesant ca astfel de site-uri literare sa fie conduse de nume consacrate ale literaturii sau gandirii romanesti, si ma intreb, in acest caz, cum s-ar structura continutul si valoarea unui astfel de site. Totusi, net-ul reuseste sa faca loc unor texte ce altfel ar fi ramas necitite.
Ideea de a  face critica unui text (proces care il vizeaza si pe cititor) se transforma mai mult  in sfaturi tehnice pentru autor. Dar de ce publica?  Oare asteapta sa intervina un nou comentator, de undeva din lumea larga, dornic se le ajusteze stilul si tehnica… n-as crede. La fel de util ar fi si messengerul. In lumea literar-artistica romanesca on line, totul se bazeaza pe receptia primara a textului  “upload-at” (uneori dublat de talent), lasand impresia unor dezbateri “pe text”. Este infioratoare lipsa de argumente si de cultura ce reiese din discutiile artistilor on line, de fapt, in majoritatea cazurilor, fiind vorba de ajustari tehnice. Orice critica si, mai mult, recenzie, nu se bazeaza decat pe expunerea neargumentata a unor afecte nascute in receptorul-comentator. Rareori ceva trimiteri livresti mai dau o nuanta de seriozitate si toate acestea sunt, de fapt, mostenirea unor critici literari consacrati, care, prin deconectare de la lumea occidentala, si-au dezvoltat si impus un stil al discursului prin  raportare exclusiva la ei insisi si nu dupa  standarde mai de prin Vest. Desigur, nu orice retea literara sau blog de cultura trebuie sa fie scris in asa fel incat oricand sa poata deveni o publicatie a Academiei (unei tari dezvoltate), participarea vie la actul cultural putand avea o infinitate de forme, dar forme care sa nu zaca in lumea izolarii si a ignorantei. Cat despre revistele culturale on-line… copii ale celor publicate pe hartie, singura lor justificare este economia de hartie. Poate ca n-ar fi rau daca editorii acestor reviste ar schimba Google.ro cu Google.com si ar cauta pe net ceva publicatii mai din Vest, asa, ca  model…


1      Wuthnow, R. SHARING THE JOURNEY Support Groups and America's New Quest for Community.  25 (The Free Press, 1994).
2      Joinson, A. N. in PSYCHOLOGY AND THE INTERNET, Intrapersonal, Interpersonal, and Transpersonal Implications   (ed J. Gackenbach) Ch. 4th, (ACADEMIC PRESS, 2006).
3      Joinson, A. N. Self-disclosure in computer-mediated communication: The role of self-awareness and visual anonymity. . European Journal of Social Psychology 31, 177–192 (2001).
4      Reicher, S. D., Spears, R. & Postmes, T. A Social Identity Model of Deindividuation Phenomena. European Review of Social Psychology 6, 161 - 198 (1995).
5      Zadro, L., Williams, K. D. & Richardson, R. How low can you go? Ostracism by a computer is sufficient to lower self-reported levels of belonging, control, self-esteem, and meaningful existence. Journal of Experimental Social Psychology 40, 560-567 (2004).
6      Park N, Kee KF & S., V. Being immersed in social networking environment: Facebook groups, uses and gratifications, and social outcomes. Cyberpsychol Behav. 12, 729-733 ( 2009).
7      EL., P. & KM., W. The theory of planned behavior applied to young people's use of social networking Web sites. Cyberpsychol Behav. 12, 755-759 (2009).





1 comments:

Anonim spunea...

Cred că sunt dintre cei care cred că literatura scrisă, având ca suport hârtia va dispărea. S-ar putea ca motivele mele să fie oarecum diferite de
ale celorlalți. Pentru a putea ajunge sub ochii cititorilor textele trebuie să
treacă de un colectiv de editori,care se transformă,poate fără să vrea, în
autoritate supremă în domeniu, impunându-şi propriile gusturi marii mase
a cititorilor( o cenzură modernă), deşii este posibil ca ceea ce le place lor
să nu placă cititorilor şi invers. Aceasta alături de inapetența tinerei gene-
rații pentru cuvântul scris şi de penuria unor autori de mare valoare sunt,
cred eu, motivele pentru care cărțile scrise vor dispărea, locul lor fiind luat
de cărțile electronice. Cărțile electronice nu mai presupun efortul de a te
ridica din fotoliu şi a merge la bibliotecă sau librărie pentru a alege o carte
şi a o răsfoi. Vom face mişcare nu de dragul mişcării ci numai de teama de boală sau de moarte. Cu respect Cuclea Niculae.

Trimiteți un comentariu