Functia vulgaritatii in literatura

Read more
Rezumat: Trivialitatile si injuraturile fac parte din arsenalul “de semnalizare’ al mintii umane iar multi receptori/critici, prin slaba pregatire, folosesc drept conditie de catalogare artistic/non-artistic criteriul: “mi-a atras atentia”. Vulgaritatea si injuratura sunt parte integranta a comportamentului si sunt proiectate de catre natura umana sa atraga atentia. In acest fel unii critici sau cititori cad in capcana de a uita sa faca pasul urmator, si sa se intrebe “ce” transmite  si “cum” este folosita injuratura in contextul unui demers artistic si  sa il catalogheze ulterior in mod specific: umoristic, erotic sau o “fotografie” a lumii reale. Un text in care incarcatura emotionala este transmisa prin injuratura sau prin vulgaritate  nu este arta. Este doar o consemnare a unei stari intr-o maniera care atrage atentia.  Mai mult, prin folosirea trivialitatilor se sterge pozitionarea culturala, cognitiva, sociala  a autorului,  acesta devine “un apropiat”,  pentru multi aceasta fiind o binecuvantare –  receptorul si autorul devin egali prin “complicitatea de limbaj”. In mintile simple egalitatea de acest tip da un soi de liniste, dilueaza anxietatea in fata procesului cognitiv al intelegerii unui text artistic.

Am scris acest articol pornind de la ideea unui comentariu postat de Dumitru Udrea la articolul despre "Fratele mai destept al lui Kalasnikov"   si de la comentariul scris de Cavalerul Trac 

 Injuraturile si restul formelor de manifestare din aceasta sfera pot face parte dintr-un roman, poezie etc,  dar pentru a fi integrate si folosite cu scop artistic e nevoie de multa pricepere si nu doar de entuziasm in fata "curajului" de a le pune pe hartie. In fond nu e nici un curaj, e doar incercarea, poate teribilista, de a vedea pana unde se intinde limita inferioara a integrarii (de catre receptor) acelui text in sfera conceptului de arta. Acceptarea receptorului poate fi destul de generoasa, in fond, injuratura, vulgaritatea s-au nascut in sanul "poporului" si nu oricum, ci  prin mecanisme psihologice naturale, directe, fara ocolisuri. Insa arta, prin functia ei de transpunere, urca statutul acestor atitudini (vulgare), sau coboara ea, arta,  ca o trena protectoare si inveleste "zoaia" ca un cocon, unde va dospi linistita? Injuratura, vulgaritatea sau folosirea cuvintelor din sfera sexuala fac parte din mintea si gandirea  oricarui om, sunt naturale si au rolul de semnal. Ele atrag atentia mai mult decat alte forme de exprimare verbala. Asa suntem constituiti: sa reactionam la asa ceva, “ce p*** mea!”  In psihologie, se face deseori comparatia intre folosirea injuraturii intr-un discurs si rolul claxonului unei masini: atrage atentia!  Injuratura este o incalcare a tabuului cu rolul de a emfatiza o emotie - durere, surpriza, frustrare etc. Intre “ma doare’ si “ Baga@##$^#$ … ce ma doare!!” este o diferenta! In cele mai multe cronici ale momentului, folosirea limbajului vulgar este catalogat ca autenticitate - insa cunosc cativa ciobani care cred ca, mergand pe o astfel de logica - ar trebui invitati sa tina lecturi la USR. Utilizarea limbajului vulgar (ca vehicul al trairilor) este usoara doar cand trivialitatile sunt singura gama de expresie a mintii unui individ. Sunt de fapt o simplificare a mesajului, o poarta directa catre starnirea unor emotii, dar simplificarea nu este mereu sinonima cu esentializarea si cristalizarea – ultimele doua fiind un scop al demersului artistic. Daca limbajul vulgar se vrea o cauza a umorului sau daca doar el suprinde corect o stare – ca in cazul unei confruntari  sau ca element al defularii – atunci autorul si receptorul ar trebui, pentru a se desprinde de natura informativa si primara a vulgarului – sa gaseasca efectul de transfigurare a ideii prin trivialitate – ca in “desacralizare”. Insa “desacralizarea”   s-a practicat mult, parca nici nu prea mai este la moda, dar inversul, este posibil? Trivialitatea care sa potenteze o idee, sa ii dea valoare? Cred ca abia aici intervine geniul. Sau poate ca mesajul vulgaritatii este asa de clar incat nu lasa loc nunantelor si cautarilor in acest sens (al potentatii efectului esthetic).  Vorba poetului: Cafeaua de cicoare-mi dă avânt/ Să mai privesc femei cu cracii-n vânt/ [...]/ Căci n-am nici chef, nici frişcă să mă fut/ În căutarea timpului pierdut…”(Emil Brumaru).
  Criticii semnalizeaza pozitiv (in majoritatea lor si in contextul actual) folosirea limbajului vulgar, pentru ca acest tip de limbaj atrage atentia chiar prin felul in care suntem proiectati sa raspundem atunci cand intalnim astfel de expresii. Criticul cade in capcana propriei minti  - este “atras” (natural si involuntar) de un astfel de limbaj, pentru ca acesta este efectul asupra mentalului al vulgaritatii si al injuraturii – sa trezeasca atentia!  Insa criticul se presupune ca are si educatie, nu este doar un aparat de generat reactii reflexe. Confuzia apare in felul urmator: carte, text, poezie, lectura critica = arta. Criticul (slab pregatit) este si el om - involuntar reactioneaza la semnalul dat de injuratura, tintit asupra atentiei sale si asupra propriilor emotii. Inconstient injuratura si vulgaritatea se asociaza cu o anumita incarcatura emotionala ----> criticul considera textul citit (si cu injuraturi) incarcat emotional + tiparit intr-o carte (si citita de el, criticul)---->deci arta. De fapt el (doar) a reactionat corect (la nivel de “fiziologia mentalului”) la semnalul dat de injuratura (adica prezenta emotiilor intense - durere, frustrare etc). Prin slaba pregatire uita ca doar prezenta "semnalelor" de emotie nu este suficienta pentru a denumi acea scriere arta. (chiar daca lui, criticului , i-a atras atentia). Si o fractura deschisa inseamna durere si eventual injuraturi dar nu este arta. Incalcarea unui tabu - publicarea unor texte vulgare este o joaca, pentru unii o erezie, dar nu arta. Este deja demonstrat ca injuratura creste toleranta la durere (chiar si psihica) in majoritatea cazurilor, dar nu si in cazul celor care au o perceptie "catastrofala" (Stephens R. et al 2009) - poate ca tot de aici apare si senzatia de "efect artistic" in mintile unora. Injuratura activeaza multe arii cerebrale si subcorticale, folosirea unor cuvinte vulgare determinand reflex reorientarea atentiei receptorului catre emitatorul unui astfel de semnal. De aici si aplecarea catre texte dense in vulgaritati - un mic deficit de atentie al criticului este corectat prin "semnalele" autorului, si deci textul devine memorabil .Dorinta de a face arta, o imaginatie limitata si sfera facila a vulgarului, si suprapunerea intentiei artistice cu  definitia “artei” este o confuzie periculoasa.
Cei care sufera de sindromul Tourette sau de aphasie nu pot vorbi fluent dar pot sa injure perfect pentru a-si exprima emotiile, ambele boli sunt cauzate de leziuni cerebrale - astfel este intarita ideea "inradacinarii" vulgaritatii si a injuraturii in mintile noastre, dar educatia si capacitatea de a transmite ideile prin mecanismele artistice si nu doar folosind acest "fir rosu" - injuratura- ar trebui sa faca parte din arsenalul "artistilor". Adica sa folosesca transfigurarea, nu doar "claxonul" pentru a atrage atentia asupra ideilor lor. Folosirea injuraturii intr-un contex banal este frecventa, si prin acceptare ei de catre emitator si receptor se subliniaza apropierea celor doi. Cand injuratura sau cuvintele triviale sunt un canal de comunicare intre oameni care nu se cunosc (autor - cititor) se sterg diferentele, statutul - social, educational, cognitiv -  al fiecaruia se estompeaza, se trece in registrul colocvial si apare astfel o diferenta intre orizontul asteptarilor de la un text cu valoare artistica si limbajul gasit in carte. Prin aceasta diferenta, unii critici mai nepregatiti, inteleg "arta", uitand , sau nestiind sa coreleze diferenta dintre orizontul de asteptari al receptorului si ideile gasite in text cu forma de transpunere artistica , estetica.
Versuri de genul "Sa ai senzatia c-ai fute si-o piatra, si-un fluture mort si-o raza de stea...Sa traiesti pentru pizda” (Nicoleta Popa) cred ca tin mai mult de umorul vulgar. Aici se trece din vulgaritatea frustra in formulari cu tenta estetica: “ai fute… o raza de stea”. Desigur, nu cred ca sunt multi cei care sufera vre-un catharsis (desi parca stiu vreo doi..) prin aceste versuri, dar transpozitia facuta sigur este amuzanta. Pentru cei care inteleg prin astfel de versuri un soi de arta a “fanteziilor erotice”, discutia devine deja lunga si se abate de la subiectul acestui text. Oricum trebuie mentionat ca unii critici vad in “ vrea să doarmă afară cu catelul/si să intre în casă doar la futut “(Nicoleta Popa) femeia-prototip a poeziei. De fapt sunt cuvintele si gandurile interzise unor mici perversi, extaziati acum ca cineva a spus pe nume ceea ce ei nu-si ingaduiau. Ca la TV -  cand un journalist il numeste “cretin” pe-un lider, iar telespectatorul, a carui voce nu este auzita, este multumit ca cineva a spus “ce trebuie” in locul sau, si concluzioneaza cu un multumit “arde-l!” Nu-i rau, dar nici fenomenal, asa cum critica de astazi incearca sa sublinieze. Mie mi se pare doar amuzanta viziunea…dar nu orice glumita este arta. Oricum…, mesajul ramane: “ vrea să doarmă afară cu catelul/ si să intre în casă doar la futut “.  Daca promovarea limbajului vulgar este o consecinta a “anilor de pudoare fortata” , atunci acest tipar va deveni depasit imediat ce generatiile “neingradite” isi vor spune cuvantul? Atunci la ce bun tot efortul de acum? Vorbim despre  un soi de “rascumparare a pacatelor”? - tacerea fortata a injuraturii? sau pur si simplu o eroare de cognitie / comportament in aprecierea echilibrata a artei… ca si cum dupa o zi sau o luna de foamete, cu prima ocazie ar trebui mancate sarmale pana la sufocare si pana la moartea asociata sufocarii cu sarmale.  Eu cred ca trebuie mancat normal, cum si promovarea vulgaritatii ar trebui sa fie pe masura valorii artistice pe care un autor reuseste sa o imprime in text, prin vulgaritate (daca poate)…doar asa se restabileste o normalitate, altfel drumul este sigur: din greseala in greseala, tot mai departe pe calea literaturii! Vulgaritatea isi are loc in textele literare asa cum este prezenta si in viata – partial si cu scop. Altfel nu este decat manifestarea limitelor puterii de expresie. 

4 comments:

Anonim spunea...

Argumentatia dv. are limpezimea cristalului si precizia taieturii de bisturiu!
Exemplele pe care le-ati adus, din "literatura" romana contemporana si din critica facuta "dupa ureche", demonstreaza ca, intr-adevar, exista "afinitati", mai mult, complicitati, in zona subculturii, manifestate cu fervoare, mai ales in perioadele tulburi. Nu insist asupra resorturilor psihologice care favorizeaza asemenea situatii, pentru ca ati facut-o dv. intr-un mod stralucit.
Cei care isi deghizeaza lipsa de talent si de cultura, printr-o vulgaritate agresiva, ignora (printre altele) diferenta dintre nonliteratura (antiliteratura), care nu neaga literatura in esenta ei si nici principiile care o guverneaza, si pseudoliteratura (subliteratura) care se caracterizeaza printr-un "grad minim de realizare estetica si grad maxim de determinare sociologica (public, piata comerciala, succes, publicitate etc.)" (Adrian Marino). Similar, se face confuzie intre uratul ca nonvaloare estetica, in diversele lui forme- perfidie, frivolitate, egoism, meschinarie etc.- si uratul (in interesanta definitie a lui Vasile Morar) ca "fata umbrita a luminoasei figuri a frumosului" care, pentru scriitor, poate fi pretext, punct de pornire in constructia unei idei, termen de comparatie s.a.m.d. (Cei care vor sa depaseasca faza amatorismului cultural, ii pot citi pe Rosenkranz, Umberto Eco, Blanchot, Richard etc). Pe aceeasi idee, R. Barthes, de exemplu, analiza distinctia dintre limba (starea vorbirii comune), stil (densitate de imagini specifice unui scriitor, tot atat de singular, pe cat de singulara este infatisarea fiecaruia) si scriitura (ceremonial al scrisului, in care toate se transforma dupa sensibilitatea si inteligenta creatorului). Exista, prin urmare, o mare si evidenta diferenta intre refuzul unui anumit stil si instalarea definitiva in vulgaritate. Cand, insa, rolul criticului este luat, dupa cum bine spuneti si demonstrati, de "agitatorul cultural", riscul este imens. O data pentru ca perverteste gustul cititorului mai putin avizat (care raspunde, ca sa va parafrazez, mai degraba, la "claxoane") si, a doua oara, pentru ca distorsioneaza evolutia fireasca a fenomenului cultural.
Daca ne-am lasa influentati, de pilda, de "spiritul critic" al lui Horia Garbea, ca sa citez dintr-un articol pe care l-am citit de curand, pe net, inseamna ca "ne-am mamaligit" cu totii! E "foamete" mare, domnule Mateius, si se mananca atat de multe "sarmale"!
Cu respect, Gregorius

mateius vasile spunea...

@Gregorius
Excelent comentariu! Lume buna pe acest blog!

Anonim spunea...

Cum spune in comentariul de sus inca e "foamete" dupa atitia ani iar omul de rind "maninca" ce gaseste Desigur vulgarul din noi e prezent ca un microb latent iar daca ii dai ce-i trebuie se dezvolta, ma refer la educatie.In momentul cind se inplica vulgarul in cultura se face apel la o anumita categorie de oameni asa cum manelele se adreseaza tot unui anumit gen de oamenicare din nefericire sunt foarte multi.Nu prin vulgaritate ne ridicam nivelul cultural.Desigur, nu trebuie exclus din literatura, teatru,etc dar cred ca o anumita limita ar fi necesara.Am citit poezii vulgare care depasesc de mult articolele unui ziar erotic prin incultura. Avem nevoie de cultura ca de apa, si vrem apa buna, pentru noi, pentru copii nostri sa devenim civilizati.Nu asa ajungem la nivelul celorlalte tari. Suntem aratati cu degetul peste tot. De multe ori mi-e rusine cu biata Romanie Voua nu?

mateius vasile spunea...

"Desigur vulgarul din noi e prezent ca un microb latent iar daca ii dai ce-i trebuie se dezvolta: - excelenta comparatie! felicitari!

"Avem nevoie de cultura ca de apa, si vrem apa buna, pentru noi, pentru copii nostri sa devenim civilizati." - bun, frumos zis! Daca ma gandesc la cultura romana ca la apa, uneori, si nu rar, am impresia ca ma gandesc la apa de prin rigole. Noroc cu roua de pe ierburile de la marginea rigolei, asta asa, ca sa continui comparatiile dvs. :)

Trimiteți un comentariu