R. F. – modelul nerecunoscut al poetului nou

Read more
Rezumat: In literatura, spre deosebire de artele plastice, de dans si chiar muzica , debutul se face brusc, fara ucenicie, exercitiu sau prea multa meditatie asupra momentului propice in a demonstra o identitate a viziunii. Desi intr-un articol despre literatura si cultura pe internet sustineam ideea libertatii de “postare” cred ca am uitat un aspect: autoevaluarea scrisului. Simtul masurii. Derapajul semidoct in care experimentul inseamna neaparat “viziune” iar “rebel” inseamna “contorsiune” sau inserarea izului de manea in perspectiva artistica, ma face sa ma gandesc la unul dintre maestrii culturii romanesti, lasat in penumbra, de dragul snobismului. El este R. F., cel ce realizeaza poate una dintre cele mai puternice imagini ale literaturii de tip nou.



In literatura, spre deosebire de artele plastice, de dans si chiar muzica , debutul se face brusc, fara ucenicie, exercitiu sau prea multa meditatie asupra momentului propice in a demonstra o identitate a viziunii. Parca sunt de ajuns cunoasterea unei limbi si emotia unui moment, a unei pulsiuni. Ma gandeam sa pun un motto: “toarnă-mi sete în pahar/fiindcă mor de-atîta apă” (anonim spaniol) dar cred ca la felul in care merge treaba prin literatura scrisa de tineri autori, “Doua vorbe, trei minciuni/asa am facut minuni/ Un gram din vrajeala mea/ Tie ti-a sucit mintea”(Copilul de Aur) ar merge ca uns. Parca tanarul poet, caci in el mai sunt sperante, dinozaurii sunt deja fixati in cutume, nu are timp sa-si reciteasca arta, parca ar vrea sa nu-si piarda trairea pana cand isi up-loadeaza textul. Desi intr-un articol despre literatura si cultura pe internet sustineam ideea libertatii de “postare” cred ca am uitat un aspect: autoevaluarea scrisului. Simtul masurii. Ma intreb cu ce ochi isi priveste un tanar poezia? Mai e loc de autocritica? Cred ca internetul este un loc al incercarii, un spatiu “de testare” al reactiilor, dar cati dintre tinerii autori se gandesc daca reactiile (fie ele si pozitive) sunt cele mai bune, mai utile? Orice debutant trebuie incurajat dar daca acesta ramane la acelasi nivel pentru simplu motiv ca ‘se imbata” cu reactii pozitive? Oare cum isi alege autorul locul in care sa-si posteze scrisul : pe poezie .ro . com. .net etc sau pe ganduri.ro, insemnarile mele.com etc. Oare structura de tip “vers” este indeajuns pentru a considera niste ganduri poezie? “Fiecare e liber sa scrie ce vrea”, “ nu iti place - nu citi” ar spune cateva minti “libere” . Tot aceste personalitati, intr-un alt context ar spune “ apartinem unui fenomen cultural” “ toti interactionam cu arta” – desigur replici contradictorii, deci n-am sa complic textul cu justificari. Poezia nu este un simplu discurs (acelea sunt insemnarile, alte texte) ci este o folosire speciala a limbajului si chiar atitudinile cele mai anti-formale nu pot lucra indeajuns de mult incat sa mascheze lipsa poeziei din unele texte in versuri. Debutul in arta nu este ca debutul in sofat: te sui pe scaun, vezi care sunt pedalele etc si pana la urma ajungi sa mergi si cu viteza sau sa intorci cu frana de mana mergand pe doua roti. Debutul in arta presupune o “dospire” ce se petrece inaintea momentului 0 – al debutului, al iesirii in lume. Debutantul nu este un “nestiutor”, el are arsenalul pregatit al unui artist, nu este doar un aspirant la baza piramidei exprimarii artistice. Autenticitatea – adica tendinta cuiva de a trai, de a scrie etc dupa nevoile fiintei interioare mai mult decat dupa regulile societatii, poate chiar in spiritul revoltei, falsifica un aspect al vietii si al liberatii: autocritica. In cibernetica s-ar numi feed-back (negativ), adica raspunsul pe care un sistem si-l da si il (auto)evalueaza , balanta intre output si input, astfel incat urmatorul gest sa fie optim. In literatura “tanara” pare ca aceasta componenta naturala lipseste. Pentru ca a venit vorba de cinernetica, citeam o poezie postata pe reteualiterara, care a primit reactii bune.
« m-am atins cu tine de mine
m-am lovit cu regrete de sânii întăriţi de farmece
şi m-am îndrăgostit de fluturii din stomac
din stomacul tau...[…] »

Exemplul este luat la intamplare, ca el sunt multe. Ma intreb – daca sunt doar ganduri sau reactii marcate grafic sub forma de versuri, de ce ar fi postate? Daca se vor supuse comentariilor – oare autorul a trecut de pragul autoevaluarii? Presupun ca propria imagine si respectul de sine au in componenta nu doar reflectia din oglinda ci si implinirea prin ceea ce autorul scrie, prin resimtirea propiei valori raportat la ceva . Nivelul (profesional, artistic) la care cineva subscrie si se autoevalueaza a fi si de aici nevoia “defilarii” cu acest statut este foarte subiectiv, iar atunci cand este asociat cu “tineretea” creatoare contine si o doza de naivitate. Aceasta doza de naivitate poate fi insa balastul care trage in jos un eventual talent nativ. Ma uimeste simplitatea cu care un autor incearca reactiile cititorilor, un soi de pescuit: care se agata se agata, care nu…nu. Oare cati se intreaba, dincolo de cei “pescuiti”, cat de multi sunt cei pierduti? In literatura romaneasca, in numele libertatii ciunte (caci libertatea inteleasa de multi romani nu are in componenta si autocritica) a facut ca orice incercare literara, prin simpla ei existenta, sa se autoincadreze in sfera : expresivului, emotiilor , transmisiei. Acest fenomen pare tot mai cultivat, tot mai raspandit, este efectul vidului creat de prostie in societatea romaneasca, ce se vrea umplut. Vidul prostiei nu cere calitate, ci snobism si aroganta iar acestea contin un mecanism comun – promovarea non-valorii indirect prin lipsa masurii si a autoevaluarii calitatii. “Incercarea” este suprapusa total ca inteles “curajului” iar “prezenta” este suprapusa “valorii”. Gresita mentalitate iar victima este, de exemplu, textul poetic de mai sus. Derapajul semidoct in care experimentul inseamna neaparat “viziune” iar “rebel” inseamna “contorsiune” sau inserarea izului de manea in perspectiva artistica, ma face sa ma gandesc la unul dintre maestrii culturii romanesti, lasat in penumbra, de dragul snobismului. El este R. F.



Romeo Fantastik, compozitor si solist si prezenta inca insuficient recunoscuta in lumea culturala romaneasca este, probabil, viitoarea expresie a sinceritatii formularii poetice si, eventual, o noua expresie a unui val artistic ce va miza pe sinceritatea mesajului. Pentru a nu fi acuzat ca fac o greseala tehnica – aceea de a compara merele (melodiile) cu perele (poezia) – ma gandesc ca textul unei melodii poate contine tot atata poezie pe cat un text literar poate fi melodic, sau cadentat, sau poate stimula imaginatia auditiva sau vizuala. Mai mult, am sa ma refer doar la textele maestrului RF, lasand melodia pentru analiza altcuiva. Prospetimea, naturaletea, autenticitatea textelor marcate SGB sunt imediat sesizabile spunea Daniel Cristea-Enache. Spun si eu: Prospetimea, naturaletea, autenticitatea textelor marcate Romeo Fantastik sunt imediat sesizabile. Poate ca unii au auzit de acest autor si poate ca multi s-au grabit sa-l catalogheze ca nesemnificativ. Ii rog sa paraseasca bruma de ignoranta pe care o numesc “repere culturale” si sa se gandeasca la Henri Julien Félix Rousseau, Carmen Herrera, Édouard Manet si cate alte exemple. Nu e timpul sa repetam greselile trecutului! Sentimentalismul difuz dar si deruta indusa cititorului care se naste din contradictia intre tema generala a textelor lui RF – iubirea, femeia, dorinta –si modul in care aceasta este reprezentata – in felul cel mai real, de la boli venerice la miscarile tandre, pline de gratie –toate ca parti ale existentei si nevoii masculine - fac din textele maestrului Romeo Fantastik poezia unei generatii care respira propriul aer, parca separat in coloane de sticla de cel al poeziei fixate in comunism, in interiorizari bolnavicioase sau in pudibonderii inutile. Trairea nu se raporteaza la societate si nu isi declara apartenenta la grup – este pulsatia vie a dorintei descatusate de reguli si obstacole. Imaginatia poetica nu depaseste granitele unei viziuni colective – nu forteaza cititorul catre constructii abstracte ci il face pe acesta sa descopere poezia si metafora din propria-i viata, iar RF, asemenea unui maestru al gandurilor, abordeaza teme care n-au cum sa nu reverbereze in orice cititor. El lasa impresia ca il cunoaste pe cel ce ii consuma arta . Textele sale devin intentionat metoda si nu tinta trairii artistice. El nu comunica evenimente extraordinare ci inalta in constiinta rugozitatea impulsurilor sexuale din viata omului obisnuit, a strazii, a partii intunecate a orasului. Rari sunt poetii care reusesc sa dea cartile pe fata cu aceeasi naturalete a maestrului. El pune cititorul in situatia de a renunta firesc la titluri si onoruri academice, la trufie si ideologii culturale, il face sa se priveasca asa cum este – un om al dorintelor , un “aparat” fixat pe cautarea placerii chiar si in cele mai mlastinoase colturi ale mintii si sufletului. Daniel Cristea-Enache spunea despre poezia lui SGB ca exceleaza nu doar prin pitoresc banditesc si ca picanteriile caracterologice si episodice, violenta abrupta a unor scene si consistenta fiecarei „felii de viata” nu intra in paginile volumului la intamplare. Ii dau dreptate si eram entuziasmat de corectitudinea observatiilor, insa acum SGB imi pare un pal menestrel, comparativ cu forta expresiei lui RF, unde pitorescul banditesc, violenta abrupta generata din dorinta sexuala si ca reactie nu defensiva(!)ci ca reactie de atractie(!) catre o lume bolnava si nesincera sunt exprimate atat de onest incat granita dintre “spus’ si “construit’ dispare, iar aceasta impresie a estomparii are un singur efect: revarsarea in metafora! RF este poet fara intentie, el este poet pentru ca spune versurile propriei vieti, el se impune (in lumea poetilor), nu doreste (sa apartina scriitorilor) ! SGB scria: […] te privesc cum te misti in ritmul razelor lunii/ la brat cu tatal tau beat/ si gandul ca ai cancer/ gandul ca ai orbit/ gandul ca e posibil sa mori in/ fiecare clipa/ e de fapt un vierme necrofor” („toate femeile de care ma indragostesc”). Frumoase versuri , dar parca ferite de a spune un mesaj taios, barbatesc. Pe aceeasi tema insa, RF anima si da tensiune mesajului: “Esti o canceroasa, esti tuberculoasa/ Bagi tigari in tine, urca-te pe mine/[…] Esti o criminala, o curva stradala/ Vreau figuri normale, lungi, orizontale […]/ Cikalaka cichicea, Cikalaka.. obosito/Cikalaka cikicea, Cikalaka.. esti bengoasa/ Cikalaka cikicea, Cikalaka.. si jegoasa/Cikalaka cikicea, Cikalaka.. criminala!/Cikalaka cikicea, Cikalaka.. haladita/ Cikalaka cikicea, Cikalaka.. fa jegoaso! […]/Esti o puturoasa, o curva jegoasa/Te rog nu fi trista, fi o tupeista! […]”. In aceste versuri RF combina in modul cel mai spectaculos erosul cu durerea si pulsiunile sexuale cu pedeapsa incalcarii moralitatii prin boala. Eroticul capata dimensiuni ascunse : atractia fata de boala si de vulnerabilitatea celui ce se sufoca - “esti tuberculoasa”. Mai mult, eroticul pe dos – atractia sexuala fata de cel bolnav ii confera autorului posibilitatea de a intoarce perspectiva iar si iar – cel bolnav devine cel acuzat: “Esti o criminala, o curva stradala”, lasand empatia sa se transforme in dorinta si in ura. Ironia apare cand femeii bolnave i se cere normalitate:"Vreau figuri normale” ceea ce este evident greu de realizat insa metafora devine desavarsita cand persiflarea groasa devine venin pur: “Vreau figuri normale, lungi, orizontale” adica exact pozitia pacientului: intins la orizontala, iar asociat cu dorinta de “normal” – intreaga viziune pare a se transforma intr-o teorie a naturaletei pedepsei: femeia bolnava dar si criminala plateste acum prin sex vina propriei existente. Sau poate chiar invers, isi defineste existenta prin relatia sex-boala. Atat de bine este construita poezia lui RF incat lasa loc de interpretari de la un capat al spectrului intelegerii poetice pana la celalalt,opus. Barbatul nu intervine in salvarea femeii, este un antierou in ochii ei - prezenta “haladita si jegoasa” in versurile lui RF , dar "masculinul" este vocea interioara a feminitatii si a bolii ce o poarta. Barbatul nu lupta pentru ea, ci o motiveaza ca o soapta din propria  minte “ Te rog nu fi trista, fi o tupeista!” Desi simplu la prima vedere, antagonismul intre ceea ce presupune tupeul – vitalitate, incredere - si starea de fapt – femeia bolnava gata de sex - realizeaza poate una dintre cele mai puternice imagini ale literaturii de tip nou.

In concluzie: “m-am atins cu tine de mine/[…]şi răsfoieşte-mi prin creier/să te regăseşti“ si cu concluzia “Un curaj poetic demn de semnalat”. Cikalaka cikicea, Cikalaka cikicea, Cikalaka cikicea….  La felul si viteza cu care se degradeaza ideea de valoare in literatura romaneasca, sper ca astfel de interpretari sa ramana la statutul de pamflet... desi... :)

4 comments:

Anonim spunea...

Surprindeti perfect un mecanism, acela al functionarii literaturii contemporane sub semnul veleitarismului (ca sa nu spun mitocaniei). Putinele carti bune trec neobservate sau sunt semnalate in treacat, fie pentru ca apartin unor autori care au confirmat si valoarea le va asigura un loc in istoria literaturii, fie pentru ca, apartinand unor tineri scriitori, acestia, prin chiar calitatea lor, nu intra in marea colcaiala a intereselor, intrigilor, strategiilor de căţărare in topuri, festivaluri, reuniuni, festivitati etc.
Modelul RF exista (as putea aduce si eu nenumarate exemple!) si, din nefericire, castiga teren deoarece "creatorii" din categoria RF au tupeu, desi n-au talent, sunt mimetici, obedienti, sunt ghidati de spiritul de turma, consecventi in prostie, entropici in sistemul lor de referinta, isi camufleaza mediocritatea prin pretentii si afectare etc.
Ramane de vazut pana unde va merge aceasta debusolare valorica si ce va mai ramane in sita timpului din acest prezent, in mare masura, toxic.
Alvaro

mateius vasile spunea...

@alvaro - multumesc pentru comentariu! Surprinde esenta textului! :) Pana unde se va merge cu debusolarea valorica: cat de jos se poate! Si se poate mult! N-am nici un dubiu. :)

Liviu Drugă spunea...

As mai adauga, cu voia Dvs., aceasta superba nepasare: desi
stie ca e terminata, cel putin fizic: "Esti o canceroasa, esti tuberculoasa", clientul,
ancorat in realitatea financiara pe care o investeste in "curva stradala", o roaga sa nu fie terminata si psihic: "Te rog nu fi trista, fii o tupeista!" :))

Sublimul este atins. Fantasticul autor, asa cum ai scris si tu,
bate (ok, in imagini naive!) multe din cultele creatii poetice premiate si comentate cu sarg in reviste de specialitate.

Tare postare, cu miez la fel de tare!! :)
Mai astept si alte analize din aceasta serie care, imi pare, poate fi foarte lunga

mateius vasile spunea...

@Liviu Drugă , foarte amuzant comentariul in prima parte si pertinent in a doua! multumesc pentru comentariu si bun venit pe blog! Sa ne recitim cu bine!

Trimiteți un comentariu