"Floarea de menghina" - Svetlana Carstean

Read more Rezumat: Svetlana Cârstean scrie in Floarea de Menghina (Cartea Românească, 2008) despre epoca atelierelor mecanice pentru elevi din timpul comunismului . Defazat, depasit de timp si de atmosfera, debutul Svetlanei Carstean este actual doar in asociere cu evenimente ca “dezgroparea Ceausestilor” sau asociat cu noutati existentiale:
 
“Conform structurii ADN, Elena Ceausescu era bivol !” Svetlana Cârstean vrea sa puna in versurile sale note ironice si note nostalgice, uitandu-se parca cu ochii larg deschisi (de la durerea stransorii in menghina talentului ) la tinerete, caci despre acest subiect este vorba. Gasesc in volum o (auto) mangaiere calda a unei lumi personale pierdute a autoarei si o revolta fina neexprimata la timp. Volumul a obtinut Premiul National Mihai Eminescu pentru Poezie Opera Prima, 2008, Premiul Radio Romania Cultural pentru Poezie, Premiul de debut al revistei Romania Literara, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru debut. Floarea de Menghina poate primi diferite conotatii, mizand pe jocul unei contrabalansari intre semnificatia termenilor sau sugereaza cum poate ceva frumos sa se nasca din scule jegoase .






Ca tot vorbeam de scule, autoarea zice:
"Floare de menghina,/ te desfac in bucati, petala cu petala,/ fara teama,/ ma uit la tine ca altadata la propriul meu sex,/ ca la propria mea frica,/ ca altadata/ la bubele mele dragi care incepeau sa prinda o coaja/ subtire si apoi din ce in ce mai groasa./ Floare de menghina,/ numai coaja asta/ se mai vede din tine./ Unde e stralucirea si puterea ta de altadata?/ Unde-i puterea coapselor tale/ albite de-atata efort?/ Unde-i fierbinteala lor rece,/ precum intreg corpul tau metalic, frumos daltuit?".

"Floare de menghina,/ te desfac in bucati, petala cu petala,/ fara teama” – extrem de poetic, exaltant , aflam ca floarea asta este desfacuta fara teama, ceea ce e bine, imi induce o stare de calm acum ca stiu ca eul liric dezasambleaza chestia aia fara teama. Apoi, fara teama, se uita la chestie “ca altadata la propriul meu (al eului liric) sex , ca la propria mea (a eului liric ) frica,”. Dupa dezasamblarea despre care trebuia sa stim ca este facuta fara teama aflam sa stricaciunea este privita cu aceesi stare indusa de privitul propriului sex! Deci, in cel mai bun caz, stricaciunea este privita cu greu sau cu oglinda. “ma uit…[], /ca la propria mea frica” si ca la “propriul meu sex” … deci, cum s-ar uita eul liric la “propria frica”: cu groaza si rusine, sau, in functie de moment, razand in hohote! Dar la sex? Mai mult, dupa dezasamblare, floarea de menghina este privita “ca bubele mele dragi care incepeau sa prinda o coaja/ subtire si apoi din ce in ce mai groasa.”In comunism orice aveai era un bun de care trebuia tinut. Cu cat mai aproape de tine, cu atat mai greu de luat de sistem. Si ce e lipit ca marca de scrisoare? – coaja de buba si buba de corp! Coaja bubelor era fixata pe corp, deci un bun ce nu putea fi luat ! Coaja devine ceva de pret si deci bun de bagat ca metafora! Poeta tine sa ne transmita ca are un soi de afectivitate in relatie cu evolutia bubelor crustoase si dragi, ceea ce din punct de vedere poetic este o structura neasteptata- oare cati ar spune ca se uita la ceva, orice ar fi acel ceva, ca la zeama din acnee. Ei bine, aici se poate privi o floare de menghina dezasamblata fara frica in felul in care privesti bubele dragi cu coaja groasa. Simbolul bubei in evolutie care se inchide in coaja este sugestiv - coaja fiind si promisiunea vindecarii. Apoi poeta impinge liricul la maxim, si ii spune florii de menghina ca din ea se mai vede doar acesta coaja – deci suprafata raului, urma traumei, promisiunea vindecarii si o intreaba apoi “Unde e stralucirea si puterea ta de altadata”. Din pacate floarea de menghina nu are puterea sa-i spuna verde in fata ca tocmai a fost dezasamblata si ca e privita ca o buba… deci care stralucire?! Neasteptatul si torsiunea metaforica salveaza versurile si aflam ca aceasta floare de menghina are si coapse “albite de-atata efort?”. Coapse albite de efort? Aaaa, circulatie proasta? Ateroscleroza? Important este ca floarea de menghina are niste coapse speciale care se albesc. Fara acest detaliu incursiunea poetica a cititorului risca sa fie palida, si ea albita de efort. Din oximoron in oximoron si din dezasamblare in bube si in coji, ajungem la punctul poetic maxim, semn al unei indelungi cizelari a talentului : “Unde-i fierbinteala lor rece” (a coapselor). Desigur ca acest singur aspect nu este indeajuns cititorului, poeta sugereaza doar un inceput al unui lung sir de intrebari ce s-ar fi vrut introduse in text. Oricand se putea continua cu intrebarile : unde este impietrirea lichida, unde este stralucirea intunecata, unde este miscarea statica? Faptul ca este loc si de astfel de intrebari sugereaza caracterul deschis al structurii poeziei, al florii , al menghinei si al bubelor in general. Una peste alta, daca e vorba de coapse cu fierbinteli reci, de bube din care a ramas doar coaja, de priviri ca la propriul sex, atunci floarea de menghina este simbolul cui? 

[…]Am vrut să fiu /o cofetărie, /ca tine, /cu laborator în spate, /cu maşină de îngheţată, /cu navete de Brifcor /şi cu linguriţe de aluminiu /găurite la mijloc, /ca să nu vrea nimeni să le fure /şi ca să pot supraveghea mai bine, /prin găurelele lor, /albul farfuriilor /şi culorile cremelor /şi libelulele cum zboară /pe deasupra celor care vin la mine. 
    Cata poezie, cata metafora … neasteptata imagine poetica … dorinta cuiva de a fi ca o cofetarie, adica transpunerea culta a replicii de Hi5 – “esti ca o bezea”. Daca autorul era barbat, ar fi scris, probabil, ca ar fi vrut sa fie, nu ca o cofetarie, ci ca o motostivuitoare pe motorina. Oricum nostalgia si feminismul fac casa buna in Floarea de Menghina, deci cofetaria merge bine ca simbol. In cazul in care n-am inteles mesajul poetic, in versurile urmatoare suntem pusi la curent cu continutul unei cofetarii. Ca tehnica artistica … intarirea mesajului emfatizeaza si simtul de observatie, punand cititorul in fata nevoii de a explora componentele tehnice ale cofetariei: “cu laborator în spate, /cu maşină de îngheţată, /cu navete de Brifcor /şi cu linguriţe de aluminiu”. Parca si aud zumzetul de frigidere in acord cu zumzetul de musca din masina frigorifica. O mica ironie inspirata dintr-o realitate urata – linguritele gaurite prin care se vede albul farfuriilor! Saracie lucie, nimic in farfurie, a! ba da! Ceva crema, asa cum aflam din versul “şi culorile cremelor”. Apoi tot prin gaura linguritei poezia devine pur simbolica si aceasta sfredelitura facuta la bancul tehnic devine diafragma prin care se vad libelule. (?! Si mai ce?) Deci: “ca să pot supraveghea mai bine” (vezi si – ca sa te pot vedea mai bine! – dintr-o mai cunoscuta scriere), “ prin găurelele lor, /albul farfuriilor /şi culorile cremelor /şi libelulele cum zboară /pe deasupra celor care vin la mine. Fie in farfurie se intamplau lucruri ciudate – colcaiau ceva insecte, fie foamea transforma albul farfuriilor intr-o lume cu libelule si cu cineva , ceva ?! care vin spre exterior, fie, in joaca, privind in alta parte, prin lingurita, aflam ca “pe deasupra celor care vin la mine” zboara insecte. Dar cine sunt acestia! Abia aici incepe visarea. Eul liric vrea sa fie o cofetarie , asemenea cuiva care este deja o cofetarie prin ale carei lingurite vezi pe cei care vin cu insecte zburand deasupra lor. Sunt coplesit!
      “Durerea nu e mare, doar continua./Tocurile nu inteapa inca cimentul,/tramvaiele nu taie in felii reci aerul,/faptele zilei de miine inca se coc,/stau acoperite cu cearceafuri mari de pinza /ca expozitiile nevernisate.” Durerea nu e mare, doar continua – tot e bine, daca aflam ca e si mare si continua/discontinua eram nelinistit, as fi fost tulburat. “Tocurile nu inteapa inca cimentul” –inseamna ca inca isi pastreaza compozitia, felicit inginerul betonist si inteleg ca mi se sugereaza si ideea ca nimeni nu merge. Ceva de genul, in loc de a spune ca e liniste, cineva ar spune ca : aerul nu e agitat nici macar de-o coarda vocala. Mmm. “Tramvaiele nu taie in felii reci aerul” – ele taie in felii picioarele celor care traverseaza neatent prin locuri nepermise! Altfel sunt convins ca un tramvai zdrobeste si nu taie aerul. Oricum nemiscarea si inactivitatea ne-au fost sugerate prin cele trei simboluri urbane – tocul, cimentul si tramvaiul. Poate de dragul ludicului poetic ar fi mers si varianta: “tramvaiele nu inteapa cimentul/tocurile nu taie in felii reci aerul”. “faptele zilei de miine inca se coc,/stau acoperite cu cearceafuri mari de pinza /ca expozitiile nevernisate.” In sfarsit ceva miros de poezie, mi-ar fi placut - “faptele zilei de mine/ stau acoperite cu cearceafuri mari de pinza/ ca expozitiile nevernisate”.

Concluzia este: „Fusta stă singură / pe sârmă. / O suflă vântul, / o aruncă încolo şi-ncoace, / iar ea se lasă în voia lui. / E jocul lor. / Şi pe dedesupt,/ pe dedesubtul fustei, / nimic, / doar aerul împins din spate, / curenţii subţiri, / care se înghesuie unii în alţii, / ca fetele tinere de tot, / zvelte şi / zâmbăreţe, / la intrarea unui cinematograf, / unde rulează un film cu DiCaprio. / Suflă vântul prin carcasele goale”.
     Metafora singuratatii este, pentru cineva cu intense porniri in directia interpretarii poetice, evident clara. Cat despre “pe dedesubtul fustei, / nimic, / doar aerul împins din spate, / curenţii subţiri, / care se înghesuie unii în alţii,” - nu vreau sa cred ca cineva ar putea interpreta aceste randuri ca pe o metafora a flatulatiei. Ar fi ingrozitor! Coapsele albite de efort ale florii de menghina nu-s bio-organice! “Suflă vântul prin carcasele goale” spune un vers, iar ecoul se intoarce, zic eu, cu un “la fel si prin versurile…de atelier, oricata ironie si nostalgie ar trezi niste ani traiti in comunismul gri cu menghine verzi”.
   " Şi totuşi, eu, nepremiata, /cel mult un 8 aş fi putut să iau, /ceea ce e atît de puţin, /nu-i aşa,/ceea ce mă face să mă ling pe bot de multe[…]/" scrie poeta… realitatea o contrazice, acum, dupa debutul tardiv - Premiul National Mihai Eminescu pentru Poezie Opera Prima, 2008, Premiul Radio Romania Cultural pentru Poezie, Premiul de Debut al revistei Romania Literara, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru debut.
   Mircea Cartarescu zicea ca „Printr-un straniu proces de neotenie literara, Svetlana Carstean si-a intirziat cu zece ani debutul, doar ca sa se arate azi intr-o haina mai originala si mai stralucitoare. Caci ea aduce din amintirea unei poezii trecute (aromele anilor ’90) sofisticarea intunecata a «Florii de menghina», un poem arhetipal de mare forta, dar o completeaza cu gestualismul si nevoia de sinceritate a poeziei de dupa anul 2000, ce au produs «poemele in format electronic» din final. O poezie bogata si atenta la detalii ce prevesteste, pe linga o viitoare poeta notorie, si o viitoare prozatoare.”  

(Off topic..) Mircea Cartarescu spunea intr-un alt context : " Am avansat o timida ipoteza care ar putea sa joace un rol in dezlegarea acestei tragedii. Femeile, de foarte multe ori, dupa nastere, fac asa-numita depresie postpartum, care se poate uneori prelungi pana la ani de zile. Unele femei nu isi revin niciodata din aceasta experienta…”



O imagine cat o carte? ! "Floare de menghina" in original
                                                            

4 comments:

utopia spunea...

Domnule Mateius N Vasile, va citesc de ceva vreme blogul, si reusiti sa surprindeti foarte bine crunta realitate in care traim, lipsa de bun simt a multora dintre noi si patetismul tragic in care se scalda „floarea cea vestita” a intelectualitatii romanesti. In legatura cu poeta Svetlana Carstean, partea ingrijoratoare este ca ea este promovata ca un adevarat model de succes al scriitoarei ce debuteaza cu elan in literatura romaneasca fara a avea insa forta de a realiza o scriitura originala si puternica

Utopia

Anonim spunea...

Domnule Mateius,comentariul dv.nu mai lasa nici o sansa bietei autoare! Consecinta fireasca ar fi sa se lase de scris (eventual, sa foloseasca menghina la modul propriu!). Ironia dv., desfasurata larg pe un teren atat de favorabil, nu numai ca e perfect justificata de lipsa de substanta a pretinselor versuri, dar face si mai evidenta promiscuitatea mediului literar care poate sa premieze asa ceva (oare din ce motive?). Cum se justifica "modelul de succes" la care face referire Utopia, in comentariul de mai inainte?
Voi reveni cu un comentariu.
Cu acelasi respect,
MINADEV

# O, da! O imagine cat o carte buna!

Anonim spunea...

Ma gandesc sa-i spun Svetlanei sa ma lase sa-i privesc si sa-i desfac menghinea dintre coapse ca-i mai cu folos decat insiruirile de cuvinte. Pa.

Chateaubriand spunea...

Am ajuns pe pagina dvs. cautand detalii despre Svetlana... nu despre dvs. despre care nu am auzit niciodata.
Citindu-va mi-ati aparut ca un copil de clasa a 9-a de la o scoala profesionala. Si tot citindudu-va, Svetlana mi-a devenit mai simpatica.

Trimiteți un comentariu