ASB-ul şi parfumul indescriptibil al debuturilor tomnatice

Read more
           
            Toate la timpul lor spunem când vrem să dăm lucrurilor şi, mai ales, faptelor un anume rost, un echilibru şi un sens.
Ca orice cititor cu oarecare experienţă, urmăresc fenomenul literar (cărţi nou apărute, recenzii, ierarhii, topuri, bloguri etc.) şi descopăr, pe site-ul ASB, lista cărţilor publicate în 2009, "depuse explicit pentru a fi evaluate"(după precizarea din regulament), în vederea premierii lor. La diversele categorii (ale consacraţilor) găsesc nume şi titluri mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin valoroase, mai premiate sau nu. Din curiozitate, urmăresc lista debutanţilor şi, pentru că net-ul e o invenţie minunată, informaţiile care mi se oferă merită toată atenţia. Din cei nouă candidaţi (Nota bene, pentru debut!), jumătate sunt trecuţi bine de… mijlocia vieţii. Unul tocmai împlineşte anul acesta 63 de ani (63!!!), altul, 56 (56!!!), altul este, "bărbat matur, un împlinit cetăţean, soţ, tată şi contribuabil", după cum îl caracterizează un marcant (cu funcţie, adică) membru al ASB şi USR, altul este conf. univ. dr. (îţi ia ceva timp să ajungi până aici!) etc. Ce logică, mă-întreb, ar putea justifica prezenţa pe lista debutanţilor, în vederea obţinerii unui premiu ASB, a unor astfel de persoane care şi-au depus cărţile "explicit" pentru a fi evaluate. Ce mistuitor "foc lăuntric" ar putea determina un om, la o asemenea vârstă (care, în România, e aproape de speranţa medie de viaţă!), să se pună în postura penibilă de a face concurenţă unor tineri creatori, în demersul lor firesc de a-şi măsura forţele cu unii asemenea lor? De scris, evident, poţi să scrii la orice vârstă, fie pentru că te-ai descoperit târziu, fie ca gest compensatoriu în raport cu un trecut nefavorabil, fie pentru că perspectiva pensionarii ţi-a (re)activat pulsiunile creatoare, fie pentru că, pur şi simplu, ai ceva de spus şi, dacă o faci bine, ai putea rămâne în memoria colectivă chiar şi cu o singură carte publicată. Dar de aici până la a te propune la un premiu de debut, mizând pe longevitatea ta, astfel încât, pe la 80 de ani, devenind subit prolific, să concurezi la consacraţi, iar pe la 100 de ani să speri la un premiu pentru întreaga activitate, drumul e lung şi colorat cu un comic involuntar irezistibil. De-ar fi să merg pe logica aceasta până la capăt, spectacolul ar deveni şi mai rizibil, pentru că mai au ceva în comun aceşti proaspeţi, mirobolanţi şi ingenui scriitori. Au prieteni comuni şi afinităţi. Unul dintre ei (cel mai "tânăr", n. în 1947), inginer în telecomunicaţii, plecat din România în 1990, şi-a publicat unicul volum sub auspiciile ASB, după cum aflu dintr-un articol recent, şi "sub aripa lui Horia Gârbea, inginer şi el" şi preşedinte al ASB. Altul, autor de scheciuri TV, ca şi Horia Gârbea, s-a dus la lansare tot cu Horia Gârbea, ca "La vânătoare de râşi". Altcineva, nu ştiu dacă l-a avut la lansare pe Horia Gârbea, dar publică în mod constant într-o revistă în care, în fruntea colectivului de redacţie se afla Horia Gârbea. Ce coincidenţe şi ce fler are Horia Gârbea în a descoperi "tinere" talente, după cum însuşi mărturiseşte: "Ai avut baftă să te naşti aproximativ deodată cu…Horia Gârbea. Ce poţi face? Mori cu el de gât. Îl deteşti, îl ignori, îl (mai ştii) îndrăgeşti, dar nu-l poţi ocoli pe nicăieri". Mare adevăr, având în vedere prezenta insidioasa a acestui mare om (l-am numit pe HG) în toate comitetele şi comiţiile. Încerc să mi-i imaginez pe toţi aceştia peste vreo 10-20 de ani, în "floarea vârstei", la alte ceremonii, lăudându-se unii pe alţii, citindu-se unii pe alţii (publicul cititor iese din această ecuaţie), depanând amintiri, şi, mutatis mutandis, nu-mi pot reprima o reprezentare a unui cunoscut critic literar referitoare la literatura măruntă;" e privilegiul cadavrelor expresive şi al mumiilor de a fi privite cu luare aminte, ca obiecte ce radiază o fascinaţie spectrală".
Mă mai frapează ceva la "tinereii"debutanţi. Faptul că, la vârsta când ar fi putut, de-ar fi fost să fie, să devină "clasici" în viaţă, cultivă o literatură ciudată, încercând să resusciteze teme consacrate şi, nereuşind, efectul este dezastruos. Mai mult, autorii şi-au făcut rost şi de câte o recenzie favorabilă, pentru că nu ştiu cum altfel să mă raportez, de exemplu la o decodificare la "Evanghelia după maghizi", unde recenzentul, în focul argumentării, vorbind despre multitudinea vocilor narative, le enumeră: maghizii, levitul şi asinul (!?). Efectul comic este de zile mari. Las deoparte ideea în sine de a pune un măgar (fie el şi al lui Isus) să nareze. Dacă nu ni se propune să ne amuzăm pe teme biblice, altă "tânără speranţa" ne propune să ne întristăm cu stări de suflet, cu întrebări existenţiale rămase fără răspuns o jumătate de secol, dar cu speranţa autorului, care mi se pare, de departe, emblematică pentru aspectele pe care vreau să le relevez aici: " Deznădăjduit, cu capul sprijinit în palme şi gândul aiurea, o fulgerare mă cutremură: de ce nu ar găsi şi cartea mea un cititor mai prost decât autorul?". Şi eu sunt "cutremurat"! Nu de moarte, ci de veşnicia ei!
      Ce ne mai rămâne din categoria debutanţi? Foarte puţin. Un roman (l-o fi citit cineva din juriu?), una-două cărţi de poezie, una de eseuri, dar autorii acestor cărţi, potrivit mentalităţii autohtone, mai pot aştepta. Nu, nu pe Horia Gârbea. Poate pe Godot.
      Şi aşa ajung eu, cititorul, să aştept cu interes, iată, premiile ASB, pe 2009. Nu pentru că mi-ar propune un tânăr, cu adevărat tânăr, scriitor, cu stil, talent, atitudine, perspective, ci ca să văd cum rezistă la ceremonie favoriţii. Sincer vă spun, stimaţi membri ai juriului, să aveţi prin preajmă, pentru orice eventualitate, şi ceva perfuzii, vitamine, tonice de orice fel. De anestezice nu e nevoie. Spiritul critic e anesteziat de mult.


Citeste si Mânărie de proporţii sau eroare la premiile ASB 2010 pentru cărţi din 2009 

0 comments:

Trimiteți un comentariu