dimineti de lampagiu - literatura contemporana

Cum aloca ministrul Ritli locurile la rezidentiat

2011-11-22T13:31:00.000-08:00

click pe imagine pentru a o vizualiza la dimensiunile originale

Pentru Bucuresti, dupa afisarea rezultatelor, exista locuri pentru 46% dintre candidatii pe loc. La Cluj, devin rezidenti 82% dintre inscrisii la examenul de rezidentiat/sectiunea loc. La Mures 84% dintre inscrisii pe loc prind rezidentiatul.Pentru ca asa a decis ministerul sanatatii sa aloce locurile! Care este logica?
La Bucuresti, desi au examenul promovat, multi prosti-absolventi raman fara loc, pentru ca ministerul nu vrea sa scoata locuri! 54% dintre inscrisii pe loc - rezidentiat in Bucuresti raman someri, fata de doar 18% in Cluj, acest procent (18%) fiind, pana la urma, procentul de neprezentati, picati sau retardati sau cei care n-au treaba cu medicina.

Bravo studenti- ne-viitor-rezidenti, va face Ritli la greu! Traisasca Ministerul Sanatatii si DSP-urile, si toata lumea!

Ofilitura ideatiei online

2011-09-21T13:03:00.000-07:00

Titluri recente de pe bloguri deschise la intamplare - fie ca-s profesionisti sau nu in ale scrisului, fie ca se relaxeaza "pe blog' sau sunt "de meserie" ... fiecare incearca sa-si faca o imagine online, sa fie "prezenti' insa ma intreb (iar!) cati arunca si un ochi critic, fie si atunci cand "se exprima liber/se relaxeaza pe blog" . Ofilitura pe toate fronturile!, subiecte de oameni plictisiti. Oau!

Proteste si indignari
O domnuca cu blog se da indignata si nu prea - de proteste. Vrea sa arate ca-i cerebrala. Postare fara concluzii, cu observatii de salon, patinare usoara in derizoriu. Important e ca a fost fata la Paris, unde a si vazut protestele bune de pretext pentru postarea in care le spune colegelor ca a fost la Paris, si nu oricum, ci cu avionul cu care s-a intors...de unde? De la Paris!

Redescopăr Iaşul pe bicicletă
Ceva reclama la o campanie Raiffeisen, cateva randuri despre turismul pe bicicleta si intrebarea "bolduita" daca se poate urca cu bicicleta pe Copou. Cred ca i s-a urcat bicicleta la cap!

“da’ parcă tot hârtia…”
Un nene si-a luat un aparat de citit e-books, ne anunta si pe noi, apoi termina postarea cu intrebarea "câţi dintre nostalgicii ăştia declaraţi ai hârtiei ar renunţa la email în favoarea scrisorii scrise de mână". Ma intreb si eu, cati dintre cei care folosesc acum hartia igienica se gandesc increzatori la viitoarea e-stergatoare?

Nu pricep Harley Davidsonul
Un nene tine sa ne spuna ca se da cu bicicleta si ca motocicletele Harley fac zgomot, asa cum a observat si el in trafic. Si ca aia de pe motocicleta arata naspa si se intreaba daca are scapari culturale referitoare la subiectul moto abordat batranesc-glumet in postare. Concluzia probabila: cand motocicleta va avea saua ascutita si lunguiata ca la bicicleta, o sa-i placa si lui sa stea pe ea.

Avem nevoie de jucători în Naționala de Rugby de Acasă
unu' care promoveaza o chestie pt sportlocal.zvl in legatura cu Rugbyul , multumeste unora si zice ca e misto.

bechtelina jolie
nu imi murdaresc tastatura decat cu un copy/paste "îmi plac strugurii. îmi place toamna. ce-i drept, ador și vara. nici primăvara nu e de lepădat. iarna o voi suporta eu cumva… aș bea un coniac sau o vodcă, dar sînt în timpul servicului."

Na, şi motive de iubit
n-am avut rabdare sa citesc, mi-au picat ochii pe "Pînă la urmă, iubirea înseamnă să părăseşti. " , am inchis tab-ul.

Homofobii sînt homosexuali?
o poza/afis/promo?! si doua link-uri catre un subiect care, ramas nelamurit, va schimba si economia mondiala si cartile de antropologie - homofobii sunt homosexuali? Probabil urmeaza "masurarea adancimii gropilor ar trebui sa se faca pe o scara negativa?", " paduchii au trompa sau falci?"

Sunt femeia-reclamant
una care ne spune ca a facut ceva cumparaturi si ca a stat la coada si ca a depus ceva reclamatii pe aceasta tema si ca a mers mai repede la casa de marcat unde a stat ea si nu si ceilalti - in urma reclamatiei si-a cumparat ceva mai repede. Nu va insurati cu ea, va depune la Tribunal o reclamatie cu antetul "Motive pentru divort si impartirea averii".

Am mai multa inspiratie atunci cand n-am deloc inspiratie
unu sau una care plictiseste si serverele pe care isi tine blogul cu plictiseala din scrisul lui, mi-a inspirat mila.

Nach Wien
omu zice: "voi face jonctiunea cu doi poeti pe care îi admir foarte mult, Constantin Acosmei si Vasile Leac", asta pentru ca pleaca la Viena. Baga si un youtube cu o melodie "Vienna".
Daca tot pleaca de acasa "sa jonctioneze" cu doi barbati, de ce mai si spune asta? Poate pentru ca urmeaza sa fuzioneze cu un grup de vanatori de munte, sa fisioneze haotic? Sa...

Wordlees Wednesday - Amazoana

6, 7, poze de amator cu o tipa calare ( nu dati navala, calare la propriu) la un eveniment cu cai. Daca ar fi fost fotograf amator neignorant sau profesionist era o chestie. Oricum, este cea mai imbracata Amazoana pe care am vazut-o. In rest, cal mare, femeie curajoasa. A pus calul in cap!

Nobletea medicului – o forma insinuanta de saracie

2011-09-15T08:38:00.000-07:00

Zice nea’ Hipo in juramantul sau celebru:

“...să îmi fie permis să mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei, cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni. Dar dacă îl voi viola şi voi deveni sperjur să mi se întâmple tocmai contrariul”

Cred ca un rezident de anul 1 n-a violat nimic si cu toate acestea nu se bucura de prea multe. Poate au violat inaintasii... sau poate sunt pedepsiti preventiv pentru eventualele viitoare incalcari...

Exista in societate o viziune idilica despre misiunea de a fi medic, de fapt o gogorita facuta sa mascheze un sistem feudal, gata sa integreze noi recruti platitori si servili, mai servili si mai servili de la o zi la alta, impotriva propriei cauze, pe motivul unei relative sigurante in ceea ce priveste viitorul... cei cu spitalele inchise sa explice ei cum e cu siguranta...:)) sau medicii specialisti ajunsi someri dupa terminarea rezidentiatului.

Spaga loc de specialist: 10000 – 30000 de euro

Deci, daca faci rezidentiatul 4 ani, sa zicem ca o sa ai nevoie de 25 000 de euro pt spaga, trebuie sa pui de o parte 520 E/luna pentru spaga = 2188lei/luna :)) de trei ori salariul tau actual, integral, in fiecare luna , se duce intr-un cont special, ca sa ai de unde da spaga atunci cand la sfarsitul celor 4 ani de rezi vei fi SOMER SPECIALIST!

Oricum, din calculele mele, incluzand cheltuieli de bun simt ( nu pentru tipul de viata: vita proasta si constransa) , salariul minim ar trebui sa fie de 5000lei/luna (1200 E) pt un incepator. Vezi mai jos daca e justificat acest calcul. Totusi, medicii romani se multumesc cu 740 lei/luna (176 E)... pe motiv ca-s pasionati ... de saracie, zic eu :))

Opiniile sunt variate in legatura cu pasiunea si MISIUNEA medicului, si se bazeaza pe izbucniri exacerbate de placere in fata patologicului (uneori folosita ca paravan pentru a masca ceva porniri cu iz psihiatric), alteori din lipsa de perspective sau curaj - jugul trebuie tras inainte (boul revoltat se numeste taur, ori tauri in medicina...), alteori, ispasirea penitentei de a fi urat sau prost sau limitat sau inconstient se poate face si la locul de munca... munca zilnica, silnica....

image source

Deci, opiniile unui rezident: preluat de pe "Cetateanul Clujean "

“[...]Dacă are de completat fişe ale pacienţilor rămase de cu o zi înainte,rezidentul îşi face apariţia la 6.00. Fişa unui pacient are aproape 10 pagini, şi îi ia medicului rezident cel puţin o jumătate de oră să o completeze. Aşadar, birocraţia este primul lucru peste care dă un medic rezident când intră în clinică dimineaţa. Înainte de vizita de dimineaţă, pe care o efectuează cu un profesor universitar sau un medic specialist, rezidentul trebuie să se informeze clar despre starea pacienţilor care, oficial, aparţin medicului. Aşa că, după zeci de pagini scrise de mână, rezidentul dă o tură prin saloane. Repede, că vine profesorul universitar. La 15 pacienţi, câţi are Mihai Porojan, îi trebuie cam 2 ore să se informeze clar despre evoluţia lor pe timp de noapte.

« Deci nu vii la 8.00 în clinică, pentru că la 8.00 începe vizita cu medicul. Vii mult mai repede, ca să te pui la punct cu situaţia fiecărui bolnav, ca să poţi da raportul. Din start, ziua de lucru de 8 ore este mult mai lungă. După vizită, urmează, din nou, updatarea fişelor, unde scrii cum s-a comportat în timpul nopţii şi tratamentul recomandat. Fişele astea nu le face niciodată un medic sau o asistentă, nu au timp. Rămân pe capul nostru, deşi nu avem obligaţia să le completăm. Ce ocupă foarte mult timp este primul contact pe care rezidentul îl are cu bolnavul, înainte de vizita medicului specialist », a spus Porojan.

[...]din cauza lipsei de personal, se întâmplă ca rezidentul să facă ambulatoriu. Dacă am un caz mai aparte, chem specialistul, care în timpul ăsta consultă pe altcineva. După ce consulţi zeci de pacienţi şi scrii zeci de fişe sau reţete, te duci din nou în saloane, ca să observi evoluţia pacienţilor, să le completezi încă o dată fişele. Dacă eu am internaţi 15 pacienţi şi din ambulator s-au mai internat încă 5, nu scap din clinică nici la ora 6.00 după-amiaza. Unde sunt cele 8 ore pentru care am un salariu de 740 de lei ? Au fost depăşite de mult. [...]

[...]Medicul rezident este obligat, prin contract, să efectueze 4 gărzi pe lună în clinică. Adică 12 ore non-stop, în care vin ambulanţe cu bolnavi, au loc internări, mai ţin locul colegilor pe saloane, mai au grijă de pacienţii cărora li se face rău. Şi din nou, fişele. « Au existat cazuri când am făcut de gardă şi 24 de ore non-stop [...]”

Este de adaugat ca dupa garda programul continua normal. Nu e ”12 cu 24”.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sa incepem calculele:

click pe imagine pentru a vedea detaliile

Calcul rapid:

Chirie: Bucuresti – 200E – 840 lei

Orice altceva: 0 lei

Dator lunar: 100 de lei daca esti nevoit sa dai chirie

----

Cheltuieli daca ai unde sta:

Obligatorii:

Intretinere + caldura: 300 lei iarna/ 130 vara

(Daca nu se mai dau subventii la caldura: 500 lei)

Curent: 60 lei

Telefon fix: 50 lei

Cablu TV + internet: 70 lei

Telefon mobil: 50 lei

Abonament RATB 2 linii – 35 lei

Abonament Metrorex: 50 lei

Apa minerala 0.5l X2 = 4 lei/zi --> 80 lei /luna

Sandwitch la spital sau ceva de la cantina: 8 - 15 lei/zi, deci 160-300lei/luna, in medie 200lei/luna

1 cafea dimineata la spital- 1leu/zi ->20 lei luna

1 pachet de guma la 3 zile --> 21 lei/luna

Sapun lichid – 16 lei/luna

Total cheltuieli obligatorii: ~ 960 lei iarna (cu subventie la caldura), posibil 1160 fara subventie la caldura

~ 760 lei vara

Salariul? 740 lei deci fara mancare, haine, carti, incaltaminte, timp liber, vacante, fara participari conferinte, congrese, vitamine, abonament la orice... de la reviste la sala de fitness, fara detergent, deodorant, sapun etc, crema de fata, after-shave, lame de ras, hartie igienica, aer conditionat, becuri (daca se arde unul), apa de baut, saci de gunoi, detergent de vase, orice fel de produs de curat, cheltuieli neprevazute... Sa continuam:

Cheluieli strict necesare daca nu esti porc cu mandria de a fi medic:

Detergent: 10 -15 lei luna

Detergent vase: 4 lei/luna

Sapun: 10 lei/luna

Pasta de dinti: 20 lei/luna

Hartie igienica, servetele bucatarie, batiste hartie: 34 lei/luna

Saci de gunoi: 5 lei/luna

Apa pentru baut acasa: 90 lei/luna (2l/zi)

Alte produse de curatat, gen Pronto, Saci aspirator, Domestos, Lenor, Calgon: 24 lei/luna, presupunand ca din fiecare cutie se consuma jumatate intr-o luna.

Altele:

Deodorant spray: 48 lei luna

Lame de ras: 24 lei – 2 lame

Spuma de ras: 10 lei

Sampon: 13 lei (pentru produse mai ok pentru par - alti 20, 30 lei)

After shave: 15 lei/luna

Parfum: de asta se tine, dar impartit pe luni.... 40 lei/luna

Crema de fata barbati: 23 lei

Sapunde fata: 20 lei

Gel de dus: 10 lei

Altele...in functie de preferinte: 10 lei

Pana aici, ca sa poti merge la spital, fara masina, sa nu lesini de foame, sa nu puti si sa nu arati la 30 de ani ca un mort-viu: cheltuieli obligatorii: 960 +cheltuieli anti-marlan: 400 , deci 1360 lei/luna iarna (cu subventie la caldura) insa FARA MANCARE, HAINE, PASIUNI, VIATA SOCIALA, DOCUMENTARE MEDICALA ETC ETC

Vara: 1160 lei noi/luna

Mancare:

Ziua 1: 1 pastrav + 1 salata legume + paine + fructe = ~ 15 lei

Ziua 2: 1 copan pui + 1 salata + cartofi prajiti + paine + 1 inghetata + fructe = ~ 10 lei

Ziua 3: supa + legume + 1 bucata friptura= ~11 lei

Ziua 4: ceva facut pane + 1 salata + ½ lapte + ¼ cutie cereale = ~10 lei

Etc etc, deci in medie 13 lei/zi, daca mai punem si fructe zilnic, cu o singura masa principala/zi

Mancare = 403lei/luna +

Cafea: 1 cutie mare ness/2 sapt = 24 lei./luna

1 sticla ulei floarea sorarelui sau masline: o medie de 9 lei/luna

Faina sau malai 1 punga/luna: 3 lei

Otet: 1 leu/luna

Zahar: nu

1 borcan miere 500g, calitate medie: 15 lei

ceai de calitate: 20 lei/luna

popcorn, arahide: 20 lei/luna

sucuri de orice fel: nu

lactate: 25 lei/luna

fara prajituri, ciocolata, chestii de patiserie sau orice alta mica placere : subtotal : 117 lei

Mancare total: 520 lei/luna cat sa poti spune ca macar te alimentezi sanatos si nu iti periclitezi cu buna stiinta speranta de viata.

Cheltuieli pana in acest moment:

cheltuieli obligatorii: 960 +cheltuieli anti-marlan: 400 + mancare semi-sanatoasa de la supermaket: 520lei

Total iarna cu subventie caldura: 1880 , 2080 fara subventie

Vara: 1680

Daca esti medic si te pretinzi intelectual responsabil:

1/2 cartus alb-negru imprimanta Cannon (nu merg reumplute): 50lei

2 pixuri/rollere de “semi-marca”: 10 lei/luna

Jumatate cartus color (astea tin si mai putin)(schemele in medicina sunt color...)- 60 lei/luna

Jumatate top hartie: 4 lei

Carnetel. Agenda – 20 lei/luna

Post-it: 2 lei/luna

CD/DVD blank pentru prezentari de caz, referate – 10 lei/luna

Daca esti fumator, 10 tigarete/zi sau dependent de cola, pepsi, sau de shopping marunt , sau de sucuri naturale: 6 lei/zi --> 200 lei/luna

---

Suplimente pentru sanatatea despre care spui ca te preocupi si in slujba careia esti:

Multivitamine ieftine: 50lei/luna

Omega: 20 lei/luna

Hepatoprotect: 20 lei/luna

Chestii pentru imunitate (lucrezi in spital, nu vrei stafilococul proptit in valve sau alte locatii): 35 lei

Prezervative: :)) greu de estimat pt fiecare.... in functie de obiceiuri :))

Pana aici:

Cheltuieli obligatorii: 960 +cheltuieli anti-marlan: 400 + mancare semi-sanatoasa de la supermaket: 520lei + consumabile pentru medicina si spital: 156 + semi-viciat: 200 lei + suplimente alimentare ca sa nu mori de stress si burn-out la 40 de ani: 125

Total iarna cu subventie: 2361

Total vara : 2161

Total iarna fara subventie: 2561

Pana in acest moment: esti tanar medic rezident, ai 27-30 de ani, singur, cu casa de la mama, tot ce faci este sa mergi la locul de munca, sa mananci cat de cat ok, semi-sanatos, nu iesi din casa decat pentru a merge la super-market, iei cateva suplimente alimentare sa mai compensezi stress-ul imens si calitatea locului de munca. Salariu: 740 lei

Cheltuieli in lunile de iarna: 2361-2561

Cheltuieli in lunile de vara: 2161

Daca stai singur (la 27-30 ar cam trebui...) dar cu chirie de 800 lei, iarna cheltuieli: ~ 3161-3361

Vara: 2961

Esti intelectual, viata pacientilor depinde de tine, deci:

1 carte/manual la 2 luni, cu un pret aproximativ de 170 bucata, deci 85 lei/luna pt carti

Membru societate de specialitate romaneasca: 6.25lei/luna + 50 lei taxa de inscriere

Membru societate internationala + revista asociata la pret redus, pretul anual fiind impartit la 12 luni (si usor , usor, treaba asta devine un “must”): ~31.5 lei/luna

Conferinte strainatate, nu suntem izolati si sunt un “must” – sa zicem 3 pe an, din care; 1 platitat de spital (exista asa ceva?!), una platita jumatate de spital si una o platesti tu, ca batranul profesor nu vede relevanta, dar tu chiar o consideri importanta, chiar daca nu e clasica: deci prima, patita de spital, mai pui tu 200 de euro sa ai de-un “ceva”, a doua, jumatate suporti tu – 350 de euro, a treia, te duci tu pt ca vrei sa ai o cariera ok – 500 euro. In total intr-un an pe conferinte medicale: 1050 euro, deci 4410 lei, deci 367.5 lei ar trebui pusi lunar pentru conferinte, daca vrei sa ai o cariera care nu incepe la 50 de ani.

Deci documentare medicala: ~427.75 lei/luna documentare + 3 conferinte anual

---

Esti un barbat tanar, intelectual, singur, care pe langa o viata in slujba sanatatii altora are nevoie de viata sociala, de prieteni si sansa la o gagica, esti totusi singur... (aici unii sunteaza cheltuiala si isi trag gagica din spital, se distreaza cu colegii in micile pauze, un soi de “isi baga spitalul in casa si-n viata privata”)

Deci 2 iesiri in oras/luna, la un club IEFTIN in centru:

Prima: cu prietenii:

12 lei – 2 beri ieftine

1 pachet de tigari – 11.5 lei

Dus cu metroul, intorcere cu taxiul: 15 lei

Total minim: 38.5 lei

Iesirea 2: cu o gagica

70 de lei daca e studenta si nu are pretentii, trebuie sa te misti rapid sa o convingi de orice, altfel pe masura ce se lungeste timpul cresc si cheltuielile.

1 concert la 2 luni: 25 lei/luna

Teatru la 3 luni: deci 20 lei/luna

1 film: 25 lei/luna

1CD/DVD la 2 luni: 30 lei/luna

Deci: 208.5 lei/luna

Salariu: 740 lei

Cheltuieli in lunile de iarna daca ai casa: 2997-3197 lei/luna

Cheltuieli in lunile de vara daca ai casa: 2797 lei/luna

Daca stai singur (la 27-30 ar cam trebui...) dar cu chirie de 800 lei, iarna cheltuieli: ~ 3797-3997 lei/luna

Ca vorbeam de gagica, trebuie sa arati omeneste (nu ca doctorii romani, o combinatie de cabanos grasos si chelie libidinoasa):

Abonament sala fitness/forta, sala jegoasa cu ghiorlani de cartier: 150 lei/luna

Suplimente: 200 lei/luna

Echipament distribuit pe luni: 25 lei/luna

Total: 375lei/luna

Vacante:

1 sapt la vama veche la cort o data intr-un an: 900lei deci trebuie sa pui 75lei/luna FARA DRUM

+ drum dus-intors 130 lei deci distribuit pe 12 luni: 11 lei/luna strangi bani de transport. Deci pentru a merge in Vama la cort o data intr-un an o saptamana trebuie sa strangi: 86 lei/luna

1 week-end intr-un an la Balea Lac : 80 lei cazare, 150 dus-intors, + 150 lei de cheltuiala = 380 lei

Deci trebuie sa pui lunar: 32 lei/luna

Sejur 4 zile in strainatate, gen Austria sau Tarile Nordice : o medie de 500 E (transport, cazare etc), esti medic deci mergi la minim.

Deci : 175 lei/luna

Pana in acest moment: esti tanar medic rezident, ai 27-30 de ani, singur, cu casa de la mama, mananci cat de cat ok, semi-sanatos, iei cateva suplimente alimentare sa mai compensezi stress-ul imens si calitatea locului de munca + consumabile (pana aici 2361-2561 iarna) + vrei sa avansezi cu PASI MICI in cariera si sa te tii informat la zi spre binele pacientilor tai: 127.75 + iti pasa de viitorul tau si de noutatile medicale(deci mergi la conferinte,workshop-uri, unele obligatorii) deci inca: ~ 300 lei/luna (revista+societate specialitate = conferinte = 427.75/luna) + nu esti sociopat, vrei sa iti gasesti o gagica si inca mai esti constient ca mai ai prieteni - inseamna (concert la 2 luni, 1 film /luna, un teatru la 3 luni, 2 beri ieftine la 2 saptamani): 208.5/luna + sala fitness jegoasa si suplimente pt fitness (375/luna) + Vama Veche la cort 1 sapt o data in an (86 lei/luna) + 1 wekened la Balea Lac o data pe an (32lei/luna) + 1 excursie strainatate (de Craciun) – mers la ieftinache – trebuie sa mai stangi 175 lei/luna

Salariu: 740 lei

Cheltuieli in lunile de iarna daca ai casa: 3665-3865 lei/luna

Cheltuieli in lunile de vara daca ai casa: 3465 lei/luna

Daca nu te duci decat la conferinta platita de spital sau cine o plati-o, desi nu e indicat sa te limitezi la atat:
Cheltuieli in lunile de iarna daca ai casa: 3297.5-34.97.5 lei/luna

Cheltuieli in lunile de vara daca ai casa: 3097.5 lei/luna

Haine:

Costum de spital 1 buc/an, 60 lei: 5 lei/luna

Costum 2 (nu il poti purta zilnic pe acelasi); bluza + pantalon + papuci: 85 lei: 7 lei/luna

1 tricou la 2 luni, 70 lei/tricou (da, jerpelitule, ce ai vrea? ): 35.5 lei/luna

2 camasi / an, 120 lei/camasa, : 20 lei/ luna

1 pereche de blugi/an: 10 lei/luna

1 pereche pantaloni scurti/an, 120 lei perechea, : 10 lei/luna

1 costum la 2 ani (6mil/costum): 25 lei/luna

1 cravata ok/an - 1 mil: 8.3 lei/luna

Chiloti : 6 lei/luna

2 perechie de sosete pe luna: 10 lei

Hanorac 1 buc/an: 7.5 lei/luna

Haina de iarna 1 buc/an 500 lei; 41.6lei/luna

Haina de primavara – una pe an, 350 lei : 29.16 lei/luna

Fular 1buc /an 50 lei: 4 lei/luna

1 pereche adidasi pe an!!! 250 perechea : 21lei/luna

1 pereche de ghete pe an!!! 350 perechea; 30lei/luna

1 pereche pantofi pe an!!! 350 perechea: 30 lei/luna

1 pereche papuci de spital rezerva: 30 lei: 2.5 lei/luna

1 geanta sau ghiozdan sau rucsac 1buc/an, 200 lei buc: 16.6 lei/luna

Total: 319.16lei/luna

Alte cheltuieli:

1 stetoscop la 2 ani, 110 lei buc, cel mai prost : 4.5 lei/luna

1 tensiometru la 2 ani, calitate medie : 7.17 lei/luna

Oftalmoscop la 3 ani: 10 lei/luna

Oglinda frontala, 1 buc la 3 ani: 3.6 lei/luna

Nunta coleg - una pe an, “dar” 5 mil: 41.6 lei/luna

Raceala, gripa 1/an: 150 lei: 12.5 lei/luna

Bani de apendicita, alte boli, antibiotice etc: 20 lei/luna, cat sa se stranga sa ai la nevoie

Impozit casa: 5 lei/luna

Reparatii aer conditionat, repartitor si ce se mai strica, bec etc...: 5 mil/an: 40 lei/luna

Hamster, porcusor de guineea, pesti de acvariu: 6 – 12 lei/luna

1 rama foto la 2 ani: 1.25/luna

Odorizant de camera.. : 20 lei/luna

Flori pentru conferentiara X 2 buchete/ an, 20 lei buchetul: 3.33 lei/luna

Cadou pentru profesor: 1 buc/an, 200 lei: 16.6 lei/luna

1 cadou gagica (ca om esti si tu! ) 1buc/an, 200 lei: 16.6/luna

Alte martisoare, atentii (colege, onomastica etc etc): 200 lei/an: 16.6 lei/luna

Hartie foto pt pozele din excursie: 30 lei X 2 cutii an: 5 lei/luna

Dentist 1 vizita/an, 200 lei: 16.6 lei/luna

Ghisee, secretare – atentii 150 lei/an: 12.5 lei/luna

Taxe de inscriere, obtinere acte, legalizari, copii, xeroxuri etc etc: 300 lei/an: 25 lei/luna

1 calculator + LCD la 4 ani: 3300 buc: 68.75 lei/luna

1 laptop la 6 ani: 2000 buc: 27.8 lei/luna

sistem audio, frigider, microunde la 10 ani, total 3000lei: 25 lei/luna

curatenie de Pasti, Craciun, ceva flori la geam: 350 lei/an: 29 lei/luna

asigurare casa: 66 lei/luna

ai un website pt pacienti sau pt ce te pasioneaza, iti faci reclama online: gazduire site: 25 lei/luna

design la 2 ani, intretinere: 300 euro, deci: 50 lei/luna

decoratii prin casa, chestii mici si dragute sau renovare/ lavabila: 400 lei/an: 33.3 lei/luna

memory - stick, camera foto ieftina la 3 ani: 50 lei stick/bucata, camera 700 lei/buc: 21 lei/luna

Ceva bani de rezerva, daca iti fura laptopul, ai ramas in gara, uiti pin-ul de la card, ai facut apendicita si trebuie sa dai spaga la asistenta, iti fura bicicleta etc etc: 1500 lei/an: 125 lei/luna. Daca ai scapat, iti poti lua o veioza, o lustra, iti schimbi patul in dormitor, mai tii de ei, poate pleci in strainatate in cativa ani, si nu pleci cu buzunarele goale.

Alte cheltuieli, o aspirina, un antinevralgic, te roaga un coleg sa-i dai bani de paine, cheta in scara blocului pentru varuit, iei taxiul ca intarzii la serviciu sau e inzapezit Bucurestiul etc etc: 50 lei/luna

Total: alte cheltuieli: 807 lei

Pasiuni, caci la 27 - 30 de ani esti un barbat normal si nu un molatec fara perspective, trist si ofilit: pescuit (undite, carlige, drum), parapanta (drum, inchirieri, echipament), fotografie (aparat profi, soft imagine licentiat), scuba-diving (inchirirere echipament, drum, instructor), catarari (drum , echipament, instructor), pasionat de literatura: carti din librarii, online etc: 2500/an –100- 2oo lei/luna

Pana in acest moment: esti tanar medic rezident, ai 27-30 de ani, singur, cu casa de la mama, mananci cat de cat ok, semi-sanatos, iei cateva suplimente alimentare sa mai compensezi stress-ul imens si calitatea locului de munca + consumabile pt pregatirea de medic (pana aici 2361-2561 iarna) + vrei sa avansezi cu PASI MICI in cariera si sa te tii informat la zi spre binele pacientilor tai: 127.75 + iti pasa de viitorul tau si de noutatile medicale (deci mergi la conferinte,workshop-uri, unele obligatorii) deci inca: ~ 300 lei/luna (revista+societate specialitate = conferinte = 427.75/luna) + nu esti sociopat, vrei sa iti gasesti o gagica si inca mai esti constient ca mai ai prieteni - inseamna (concert la 2 luni, 1 film /luna, un teatru la 3 luni, 2 beri ieftine la 2 saptamani): 208.5/luna + sala fitness jegoasa si suplimente pt fitness (375/luna) + Vama Veche la cort 1 sapt o data in an (86 lei/luna) + 1 wekened la Balea Lac o data pe an(32lei/luna) + 1 excursie strainatate (de Craciun) – mers la ieftinache – trebuie sa mai stangi 175 lei/luna + iti cumperi rar haine si incaltaminte (cam o data pe an o pereche de adidasi, 1 pereche ghete pe an , un costum la 3 ani etc etc): 319.16/luna + alte cheltuieli obligatorii pentru un om care nu locuieste la 30 de ani in conditii minimale: 807 lei si + niste pasiuni, cat sa iti dezvolti caracterul cat un om normal: ~ 100, 200 lei/luna.

Salariu: 740 lei

Cheltuieli in lunile de iarna daca ai casa: 4991.16-5191.16 lei/luna = 1200 de euro pe luna...ehei, cam fix salariul de rezident incepator in strainatate! :)

Cheltuieli in lunile de vara daca ai casa: 4791.16 lei/luna , deci 50 de milioane vechi = 1140 de euro

Daca ai chirie: 200 E + 1140 = 1340 E, fix ca in vestul Europei! Insa plecare in strainatate nu e nici o veselie, nici o treaba usora, nici macar prin agentii.... insa acesta poveste alta data.

Din 4791.16 lei/luna trebuie calculat aproximativ 4% rata inflatiei + 5% scumpiri nejustificate + 2% timpul pierdut in trafic prin Bucuresti, timp in care colegii vestici in acele 2 ore pierdute in trafic fie produc bani fie se relaxeaza. Sa zicem totusi 9% scaderea puterii de cumparare.

Daca pe an ar trebui sa existe un venit de 60000 de lei(14286 E) ar trebui adaugat un bonus de 6000 de lei pe an pentru a compensa devalorizarea, inflatia etc etc.

Mai adauga: spaga loc de specialist: 10000 – 30000 de euro

Deci, daca faci rezidentiatul 4 ani, sa zicem ca o sa ai nevoie de 25 000 de euro pt spaga, trebuie sa pui de o parte 520 E/luna pentru spaga = 2188lei/luna :)) de trei ori salariul tau actual, integral, in fiecare luna ca sa ai de unde da spaga atunci cand la sfarsitul celor 4 ani de rezi vei fi SOMER SPECIALIST!

Daca nu te duci decat la conferinta platita de spital sau cine o plati-o, mai scade 367 lei pe luna.

Daca ai si chirie, ai pus-o!

Botnita de 5000 de lei pentru Marcel Pavel

2011-09-07T12:42:00.000-07:00

Ce prefect istet, vigilent si patriot are Capitala! El este lezat si aplica sanctiuni atunci cand imnul nu este intonat ca-n lege! Marcel Pavel: 5000 lei noi amenda pentru ca a repetat o strofa in locul pomenirii lui Traian! Pe net, grohaitorii urla: sa faca si puscarie, sa nu mai cante, sa fie interzis cantaretu’ pentru ca a pocit simbolurile! Asta da tara toxica! Pai daca asa merg lucrurile, cati scrupulosi sunt constienti ca : ori de cate ori trag apa la buda, se caca, de fapt, in Apele Tarii, ca ori de cate ori fac un copil asemenea lor, scad santele Tarii de a progresa de pe ultimul loc in topul european (si mondial?!) la capitolul IQ mediu al populatiei, stiu ei ca ori de cate ori se duc pe centura isi baga, de fapt, p**a in esenta patriei: ieftina, urata, bolnava si folosita? Stiu ei cu cat platesc clientela mai marilor din propriul buzunar, in timp ce balesc cu Natiunea in gand?

Prefectul platit de ei se ocupa cu Scrupulozitati Nationale – si asta un simbol destul de propagat, pregateste lejer dublarea pretului la caldura, isi incaseaza salariul si evita discutiile despre animalul sacru de Bucuresti: javra vagaboanda crescuta de babele turbate de atata iubire animaliera (si acesta e un fenomen social interesant – grija pentru javre, nepasarea pentru ziua de maine si semeni ).

Prefectul, dincolo de a se simti lezat de “ciuntirea” imnului, de parca a fost facut cu cartea de istorie, se bucura de atributiile vagi si de lipsa de responsabilitate, ambele botezate prin chiar fisa postului. In rest salariul merge, functia e functie. Drept sa spun, observarea nenumirii lui Traian, imi pare singurul moment de vigilenta din cariera sa de prefect. Altfel, n-am auzit de el.(Oricum ce om e ala care se duce la meci sa urmareasca aplicarea “Legii Imnului”? Sigur i-a fost servit pontul).

Marcel Pavel e vinovat ca n-a zis: “Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume de Traian!”. Cine il poarta triumfator: populatia ultimei tari din EU?! “Cu fala”, cand populatia, in procent de 70-80% are comportament manelizato-tiganesc? Cat de lata era ceafa lui Traian ca sa fie lezati ghiortanii ca n-a zis Pavel ceva de un cotropitor al Daciei? Apropos, suntem, cred, singura tara care se mandreste cu invadatorii, pe langa faptul ca ne-am nascut din doi barbati – Traian si Decebal si din ura lor reciproca , apoi mai imprumutam ca simbol, in cheia fraternizarii, si suptul de la catea. Sau lupoaica. Poate ca astea-s motivele pentru care acest popor amortit nu-si cere drepturile si zace in saracie si ignoranta. Da, acestea sunt motivele, caci altfel suntem educati, geniali, crescuti in Gradina Maicii Domnului cu padurile distruse, primitori incat nemtii cred ca Romania e formata din triburi de semiretardati, crescuti in iubirea de semeni (vezi statisticile cu omoruri din ultima perioada), astfel incat toti manelistii au uitat de impozite, gata sa ne promovam valorile si intiativa prin suprataxare si salarii minime.

De fapt motivele pentru care Pavel trebuie sa plateasca sunt:

Domnilor de la Putere (simbol sfant, probabil), li s-a cam zbarlit parul pe limba cand au vazut ca se insista pe “Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”. Ce-i asta? – probabil s-a intrebat Puterea, daca pricep zecilea alea de mii ca poate ar trebui schimbat ceva? Nu le-a suras. Era mai bine cu Traian si cu urmasii. Auzi tu, sa repete indemnul la schimbare! In sfarsit se aplica legea...jenant. Eu zic ca Prefectul sa-i forteze mana Patriarhului cu o lege noua: “Orice baba care greseste Crezul sau care nu bate matania complet sa fie pusa sa faca 20 de tractiuni la bara cu cadelnita intre placa si gingii”. Sa invatam dom’le odata sa respectam ce-i vesnic la acest popor! Si nu ma refeream la nivelul de trai, cinste, educatie sau puterea de cumparare.

Al doilea motiv este ca trebuia deviata atentia de la masurile Bancii Nationale privind creditarea in euro, de fapt un anunt mascat al unui nou dezastru economic in Romania, cu punerea la adapost (fortata) a bancilor in care Mai Marii isi ruleaza afacerile. Pe scurt, bancile sunt fortate sa devina foarte vigilente, ca si cum ar exista pericolul ca euro sa creasca mult sau ca si cum ar exista pericolul ca populatia sa saracesca semnificativ / sa-si piarda locul de munca in urmatoarea perioada. Desi motivele pentru care BNR limiteaza creditarea in euro sunt prezentate frumos si rezonabil, tot frumos sunt evitate si efectele secundare ale acestor masuri si anunta de fapt ca nivelul de trai va fi brutalizat inca o data, deci bancilor mai usor cu creditarea, ca nu o sa aveti de la cine sa luati banii inapoi. Poate alta data mai detaliat.... dar pazea scrupulosi – national- iritati, cu gandul la Imn, uitati ca vi se pregateste un trai mai prost.

Concluzie: Daca o petarda ar fi tricolora, cati ar defila cu ea aprisa si infipta-n cur, pe motiv ca vor sa simta simbolul pana in strafundul fiintei? Poate ca daca ar exploda, multi Iubitori de Patrie ar deosebi binele de rau, si ce-i important de ce e facil de spus in haulituri... cat despre IMN, nu se canta altfel decat scrie la lege. Traiasca Prefectul vigilent, ca populatia de la meci nici n-a bagat de seama. Pacat ca “Scularea romulane”(pt manelisti) si “Desteapta-te romane” (pt restul) e doar un slogan si nu un crez! Asta ar fi o dovada de patriotism.

Duhoarea intelectuala a personajelor medical-modeste

2011-09-07T08:18:00.000-07:00

Ai stat de vorba cu o sfecla cu mufa ? Nu? Deci nu ai fost la Academie, n-ai ascultat opinii culte si nici n-ai fost scaldat in prezentari cleioase ce incep cu 10 titluri onorifice, cat sa-ti lase impresia ca gibonul batran care va “sustine o prelegere interesanta” este de fapt mai mult decat un scrot obosit cu zone de depigmentare?! Ei bine, o sfecla cu mufa este tipul de pocaita care are fantezii cu bestii satanice, iar fiecare pornire omeneasca impotriva semenilor ei o numeste “revelatia cerurilor” sau puterea de a deveni ceea ce este, desi totul a fost o intamplare. Astfel de sfecle au nevoie de mufa pentru a se racorda la imaginea de “primata asezata, modesta si cernuta”, neoficial ahtiata dupa importanta pe care nu a gasit-o decat printre oropsiti, prosti, fatarnici sau, ca sa sintetizez, romani obisnuiti. Cand esti o astfel de sfecla, cu capul plecat si ochii tematori, dai interviu si zici: O.C(ziarist): Ati avut posibilitatea sa va formati in mai multe tari. Care ar fi diferentele pe care le-ati constatat si de ce este important pentru un medic roman sa se formeze inafara?

C.G (n.r. personalitate modesta si remarcabila): Cred ca e bine sa te formezi aici ca baza, sa inveti, sa faci garzi. Nu poti sa te duci in alte parti si sa inveti ani de zile, de aceea este important sa ai o baza. E bine sa inveti un lucru care nu se face la tine si sa vii sa-i inveti si pe altii. Asa cred ca e bine.”

Again: “Cred ca e bine sa te formezi aici ca baza, sa inveti, sa faci garzi. Nu poti sa te duci in alte parti si sa inveti ani de zile, de aceea este important sa ai o baza. E bine sa inveti un lucru care nu se face la tine si sa vii sa-i inveti si pe altii. Asa cred ca e bine.” Care e logica, coerenta? De ce insist? Pentru ca tot asa se exprima si in cartile pe care le redacteaza? Si ce?! Sunt aceste carti inofensive? NU! Ele sunt tematica obligatorie! Cititi ceva mai jos un exemplu. Insa, pana atunci, imi dau si eu cu parerea despre raspunsul acestei “somptuozitati” medicale pentru ca felul in care raspunde deja tradeaza inteligenta, mai ales in conditiile in care scara evolutiva n-a fost darnica. Dar daca evolutia s-a oprit, ce pune in loc? Placere. Placere, galeti de placere, scaldatori cu placere, poate ca de aceea standardele scrierii unui text medical au disparut. Iata ce zice C.G: “Chiar si acum cand sunt profesor, cand conduc o scoala, cand ii invat pe altii, placearea de a vedea bolnavul este enorma”. Dar cum ajunge C.G. profesor? Iata ce spune, cernit si modest, ca si stiinta pe care o stie/ o pune in carti: “Am avut asa o mica problema, fiind singura la parinti, nefiind trimisa in tabere, nu am avut obisnuinta colectivitatii. Cand am inceput clinica [...] m-am gandit ca poate ca nu ar fi bine sa fac clinica, ori medicina inseamna in primul rand contactul cu bolnavii. Dar, am continuat sa invat, sa ma stradui sa acumulez si dupa ce am terminat facultatea am facut internat, pentru ca asa era atunci. Am facut foarte multe stagii, iar cand mi-am dat examenul de secundariat am luat prima pe tara pentru ca toata lumea a spus ca am ajuns la un simt clinic. A fost un lucru contrar vointei mele. Am invatat atat de multa clinica pentru ca mi se parea ca niciodata nu am sa pot sa fiu clinician, incat am ajuns sa ma descurc foarte bine. Cred ca mai degraba acela a fost momentul in care am inceput sa am incredre in mine ca doctor. “

Deci: “Am avut asa o mica problema, fiind singura la parinti, nefiind trimisa in tabere, nu am avut obisnuinta colectivitatii.” - si ce? Oprirea pe o anumita treapta evolutiva este uneori in concordanta cu salbaticia?! Sau in dezacord cu colectivitatile?!

“Cand am inceput clinica [...] m-am gandit ca poate ca nu ar fi bine sa fac clinica” – deci, de dragul seriozitatii si al consecventei, de ce gandul cel bun nu a fost pus in practica? Sau asa se exprima modestia in limba de lemn romaneasca?

“Am facut foarte multe stagii” – de ce am eu impresia ca de fapt e vorba de cele prevazute in programa, adica strictul necesar? Ah, emfatuarea unei bune pregatiri, pe post de contragreutate cu modestia anterioara.

“am luat prima pe tara pentru ca toata lumea a spus ca am ajuns la un simt clinic” – cred si eu, ca daca acest loc prim se dadea pentru exprimare, logica sau coerenta in limbaj – aveam deja un ocupant al ultimului loc! Simt clinic, cunostiinte....dupa simt. Referitor la acest loc prim, profesorul zice “A fost un lucru contrar vointei mele” – ah, iar gandul cel bun batjocorit ostentativ.

“Am invatat atat de multa clinica pentru ca mi se parea ca niciodata nu am sa pot sa fiu clinician, incat am ajuns sa ma descurc foarte bine.” – deci daca avea oaresce siguranta de sine, ajungea un necunoscator. Ceva de genul “rolul sentimentelor negative in promovarea lucrurilor bune”. sau

“si din mica cum eram,/ si visam la vise mari,/ am ajuns sa scriu si carti/ n-am talent sau stofa/important e ca sunt profa/scrie prof. pe usa mea/ s-a dus dracu’ calitatea!/Ta-tam, ta-tam ta- ta”

Vorbeam de calitate, iata un simplu exemplu dintr-o carte a acestui ilustru cu “manuale” devenite bibliografie obligatorie:

“Incidenta la 2 ani a infarctului miocardic acut non-fatal si a decesului cardiovascular la pacientii cu prezentare clinica initiala cu angina pectorala stabila in studiul Framingham a fost de 6.2% respectiv 3,8% la femei si de 14,3% si respectiv 5,5% la barbati. “

Care ar fi intelesul?

Intai am reformulat, incercand sa pun ordine in debandada neprofesionist -nesimtita a redactarii acestui text (bibliografie obligatorie din care se fac grile pt promovarea tinerilor medici!!!) . Sa zicem ca in incercarea mea de traducere din romana in romana a iesit cam asa:

Prezentare clinica initiala cu angina pectorala stabila---> Incidenta la 2 ani a (1)infarctului miocardic acut non-fatal si (2) a decesului cardiovascular ---> a fost de 6.2% respectiv 3,8% la femei si de si de 14,3% si respectiv 5,5% la barbati.

Dar care este intelesul textului scris de sfecla cu mufa?

Varianta de descifrare 1)

(1) infarct miocardic acut non-fatal la 2 ani: total 6.2% dintre care 3.8% femei? Deci barbati 2.4% ?

(2) deces cardiovascular la 2 ani: total 14.3% dintre care 5.5% barbati, deci femei 8.8%, respectiv?

Varianta de descifrare 2)

(1) infarct miocardic acut non-fatal la 2 ani: 6.2% (si trebuie sa deduc ca asta e la barbati), in oglinda cu “respectiv 3.8% la femei” si

(2) deces cardiovascular la 2 ani: 14.3% este incidenta la femei, prin deducerea ca in a doua fraza a pus iar respectiv peste respectiv, de nu mai stie omu’ la ce se ferera textu’, sau 14,35 e un total din care a mentionat doar barbatii, restul fiind dedus printr-o socoteala ?!

Ei bine, textul original, tradus de sfecla dintr-o lucrare europeana este limpede si clar. Mai jos este textul original:

“Data from the Framingham Heart Study showed that for men and women with an initial clinical presentation of stable angina, the 2-year incidence rates of nonfatal MI and CHD death were 14.3 and 5.5% in men and 6.2 and 3.8% in women, respectively. “ In traducere normala, a unui om care a inteles mesajul textului, sau mai bine zis, in traducerea unui om care nu braveaza cu modestia sa, dar care are bunul simt de a traduce texte atunci cand stie sa le puna din engleza in romana in asa fel incat sa aiba coerenta:

“Datele din studiul “Framingham Heart Study” au aratat ca in cazul barbatilor si femeilor cu prezentare clinica initiala de angina stabila, rata incidentei la 2 ani a infarctului miocardic non fatal si a decesului de cauza cardiovasculara au fost de 14,3 % respectiv 5,5% in cazul barbatilor si de 6.2%, respectiv 3.8% in cazul femeilor.”

Nici tinerii medici, nici comisia de examen nu au nici o parere. Zac, asa, trist ca balele de melc pe asfalt, sperand la mai bine, in timp ce sfecla-mare-profesor-director-simbol-al-medicinii- si empatizant-intelegatoare cu pacientii - isi vede (ranjind modest/cernit si trist dar si cu functii academice) ca iata, traducerile ei nesigure sunt acum “teme obligatorii”, pe baza carora fostii ei studenti vor fi mari medici intr-o tara in care marii profesori au facut ca tehnica si priceperea medicala sa se situeze undeva in anii ’70-’80 – comparativ cu statele vestice. Si suntem in anul 2011? Sa-i pun si mutroaca? Sa ii pun si numele stiintific de traducator prost cu pretentii de autor? Mai vin si cu alte exemple daca o sa am dispozitia necesara sa-mi irosesc timpul in a scrie despre irecuperabili ai rezonabilului si impotenti ai calitatii.

Hristos a Inviat

2011-04-24T02:59:00.000-07:00

Hristos a Inviat!

"Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepadand si batranetea trupului."

Din Prohodul Domnului, 38, Starea I,

E timpul Bucuriei traita de fiecare dupa intelegerea si priceperea sa.

Hristos a înviat -

Asculta mai multe audio diverse

Vinerea Mare si Ziua Pamantului

2011-04-22T06:32:00.000-07:00

La multi ani Pamant, crestinii vegheaza in rugaciune si mai putin in fapte bune!

(sursa imagine time)

Desigur, diversitatea lumii are iz poetic, insa nepasarea are iz de copilasi cu cancer chiar si de Ziua Pamantului.

Este Vinerea Mare, zi in care oamenii devin mai piosi la cumparaturi si cand crestinii se apleaca mai mult asupra superstitiilor si a 'randuielilor' sau asupra oricarei alte traditii ce le-ar putea distrage atentia de la ceea ce ar insemna un fel de credinta (cat de cat) mai pura. Tot azi e si Ziua Pamantului.

...

In tot acest timp indivizi preafericiti din diferite motive propovaduiesc binele din usa diverselor institutii:

...

in timp ce peste tot, intru si pentru oameni:

Desigur, inteligenta medie, la nivel global sufera grav, din diverse cauze, asa ca, ce a mai ramas de zis de Ziua Pamantului si in Vinerea Mare, altceva decat "Cu Dumnezeu Inainte!"

Clubul de Proza - aprilie 2011

2011-04-18T01:06:00.000-07:00

Preluat de pe blogul scriitorului Constantin Stan.

Clubul de proza va invita la o noua intalnire marti, 19 aprilie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane pentru o intalnire cu scriitorii din Bucuresti. Mai multe detalii gasiti in superbul afis realizat de Claudiu Barsila - www.mynorthshadow.blogspot.com, un (pe langa multe altele) grafician exceptional, prin tehnici de grafica digitala si 3D.

Grafica digitala si arta 3D

Poster Graphic Design Gallery by MyNorthShadow

More on graphic design

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

Clubul de Proza - martie

2011-03-26T23:30:00.000-07:00

Preluat de pe blogul scriitorului Constantin Stan.

"Clubul de proza va invita la o noua intalnire marti, 29 martie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane. "

Trebuie spus ca posterul este realizat de Claudiu Barsila - www.mynorthshadow.blogspot.com, un (pe langa multe altele) grafician exceptional!

Grafica digitala si arta 3D

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

Clubul de proza - februarie

2011-02-22T00:05:00.000-08:00

Preluat de pe blogul scriitorului Constantin Stan.

"Clubul de proza va invita la o noua intalnire marti, 22 februarie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane. "

Trebuie spus ca posterul este realizat de Claudiu Barsila - www.mynorthshadow.blogspot.com, un (pe langa multe altele) grafician exceptional!

Grafica digitala si arta 3D

- - - George Cusnarencu a anuntat ca nu va fi prezent din cauza unei sarbatori in si de familie. - - -

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

Drama dramei de a fi normal

2011-02-09T03:18:00.000-08:00

Dacă în cadrul unui curs plictisitor, un student se ridică şi pune problema utilităţii acelor ore, colegii îl vor aproba sau îl vor condamna pentru că se tem ca nu cumva profesorul să ridice gradul de dificultate al examenului. Sau nu vor solidariza cu el din simplul motiv că a stricat inerţia plăcută a unei după-amiezi de primăvară. Oare câţi vor fi curioşi în legătură cu cât “nou” va aduce acesta provocare şi câţi îşi vor modula reacţia în funcţie de restul sălii? Se vor defini tabere diferite, fiecare argumentând utilitatea schimbării/menţinerii acelui tip de curs? În ce măsură decizia decanului va stinge nevoia argumentării pro sau contra cursului pe mai departe? Dar dacă decanul ar fi echivalentul unei legi într-o ţară? Cât de mult va mai continua discuţia în populaţia acelui teritoriu, până la momentul atingerii unui echilibru egal cu prevederile legii?

Limitele sociale şi maturitatea morală a unei societăţi sau a unui grup sunt compuse dintr-un set de reguli ce modelează fiecare individ, iar scopul regulilor este acela de a-l face pe omul nou apărut în grup o parte funcţională a proiecţiei despre viitor a membrilor deja “formaţi” în acea societate. Rădăcinile se regăsesc undeva în nevoia de supravieţuire (cu minimum de efort), încapsulate de multe ori şi sub forma unor norme morale. Mai mult, dacă un set de reguli este stabilit prin acceptarea lui de o majoritate, exista tendinţa naturală (şi inconştientă) ca un individ să-şi ajusteze propriile opinii astfel încât acestea să coincidă sau să fie cât mai apropiate de cele ale grupului său, chiar dacă în unele situaţii această ajustare necesita chiar negarea (în diferite grade) a ceea ce este evident. Există tendinţa individului de a se conforma regulii majorităţii, de la cele mai inofensive situaţii – a purta sau nu cravata la o întâlnire, până la a se conforma unor reguli ce îi suprimă identitatea sau libertatea de a lua decizii (aşa cum se întâmplă în majoritatea structurilor ierarhice, fără a avea însă mereu conotaţii negative, mai ales privit prin prisma utilităţii sau a funcţionalităţii) şi până la a arăta cu degetul gusturile altora, de dragul nevoii şi plăcerii de a aparţine unei majorităţi. Conformarea individului este un fenomen ce se petrece atât în contexte ce cuprind un anumit grad de neclaritate (după principiul “că poate altul înţelege mai bine”) cât şi în situaţiile “limpezi”. Invers, neconformarea apare (uneori) în momentul în care un individ ştie că există în grup cel puţin o altă persoană ce îşi va asuma consecinţele în aceeaşi măsură ca şi el, şi, mai mult, când intervine şi educaţia (de bază), un individ îşi pune întrebarea – “ să urmez opinia majorităţii sau a minorităţii”, sau invers – “cum pot convinge majoritatea ...” Pa baza unor astfel de mecanisme (şi multe altele) un om începe să-şi contureze “senzaţia normalităţii”. În exemplul despre student versus curs plictisitor probabil că mulţi sunt de părere că “ar trebui să stea liniştit”, iar alţii probabil că se gândesc la faptul că este bine ca studenţii să “ia atitudine’. În al doilea caz (cel cu “atitudinea”) discuţia poate fi extinsă la cine şi cum îşi asumă consecinţele, care sunt costurile schimbării şi câţi dintre cei “adaptaţi “ la un curs plictisitor sunt apţi de a fi integraţi într-un curs în care gândirea fiecăruia, şi nu simpla prezenţă - contează. Pentru că al doilea caz ridică multe întrebări, pentru că presupune mai multe costuri, revenirea la “ar trebui să stea liniştit” pare de multe ori o soluţie convenabilă, deoarece “senzaţia de normalitate” este aceea că studentul ascultă, profesorul preda, iar obiecţiile de jos în sus (ierarhic) nu sunt bine venite, pentru că diferă experienţa, bagajul de cunoştinţe, efortul...Aşa-i normal. Atunci când în discuţie apar minorităţile (şi revendicările lor) în cadrul unui stat, în cadrul unei culturi, complexitatea fenomenului devine şi mai mare, încât , la final, unii oameni ajung să-şi definească “drama de a fi normal”, aşa cum reiese din articolul de aici. După ce am citit articolul, am rămas cu senzaţia pe care mi-ar da-o întrebarea : “minoritatea vânătorilor sau minoritatea ecologiştilor e mai interesantă din punctul de vedere al detestabilului?!” - deşi în articol este vorba despre paparudele TV, icoane, gay, rugăciunea Tatăl Nostru, accidente - genetice, psihice, socio-culturale, Taina Botezului, exhibiţionism şi tiparele ancestrale(?!), toate puse una lângă alta, probabil, de dragul contrastului. Lipsesc însă referirile la unguri, musulmani, evrei, negri şi chinezi, precum şi la adventişti, pocăiţi, pocăiţi-păcătoşi repocăiţi, romano-catolici, atei, la noua-dreaptă, la punkeri, la houseri, la posesoarele de pechinezi sau chinezi (în funcţie de scop), la biciclişti, la cei cu mai mult de 12 clase, la bloggeri, la prostituate, la femeile focoase ... toate aceste categorii, şi ele, minorităţi în felul lor şi cu forme proprii de manifestare, intruzive în “liniştea ancestrală”. De fapt, întreg articolul pomenit este o lungă argumentaţie despre lipsa de complianţă a minorităţilor, complianţa fiind, din punct de vedere sociologic , adoptarea de către o minoritate- în spaţiul public- a regulilor majorităţii , cu negarea acestora în spaţiul privat şi înlocuirea lor cu manifestările (identitar) personale - ale minorităţii. Soluţia ideală (şi eronată!) pentru a rezolva “disconfortul dat de diversitate” ar fi aceea că fiecare, în public, să fie identic cu media, redobândindu-şi în privat caracteristicile. Imposibil! Ar fi multe aspecte ce ar putea fi aduse în discuţie, mai ales prin faptul că autorul articolului despre “Drama de a fi normal” face ample referiri la homosexualitate, şi mai puţin la minorităţi etnice, ceea ce duce tema pe teritorii mai subtile decât un “dat”. Sunt multe mecanisme prin care o minoritate îşi poate cere drepturile, ca de exemplu, provocarea majorităţii, provocare ce, dincolo de a lăsa senzaţia “invadării”, are în fond scopul de a facilita vizibilitatea unui punct de vedere alternativ, în speranţa conversiei ideilor majorităţii. Invers, asumarea posturii de victima, ce poate aduce compensaţii (eventual drepturi) fără dorinţa conversiei ideologiilor existente. Pentru că o minoritate nu dispune de “statut”, de cele mai multe ori presiunea asupra majorităţii, către momentul validării principiilor unei minorităţi, este făcută prin “proprietăţi stilistice”. Sigur, aici nu intra “stilul” de râs-grohăit al ghiorţanilor ţiganizati. Acest disconfort pe care îl produc celor din jur nu este un “drept al minorităţilor”, ci o lipsă de bun simţ (valoare universală) dezvoltată pe fundalul unei prostii moştenite şi prin complicitatea (mută) a majorităţii. Confortul social, aversiunea dobândită printr-un posibil (imaginar) scenariu negativ făcut de majoritari în ceea ce priveşte ascensiunea unei minorităţi, numărul minoritarilor, preferinţele estetice etc, toate duc, într-o ţară neospitaliera că Rromânia, ca orice abatere de la banal să fie catalogată ca deviantă (spre patologic). Însă abaterea poate avea utilitate – de exemplu: frizurile generaţiei “emo” - ce aduc, dacă nu un plus estetic, măcar puţină variaţie la masa de cefe transpirate - poate fi “o deviaţie” constructivă. Într-o ţară în care domina ortodoxia, religie ce îndeamnă la iubire, dar păstrează în Biblie îndemnul de a hăcui lesbienele, într-o ţară în care majoritarii manelişti îşi doresc moartea duşmanilor pe ritmuri stridente în timp ce îşi mai adaugă o icoană la mănunchiul agăţat de oglindă maşinii şi într-o ţară în care cultura ţigănească (a unei minorităţi) a deschis noi perspective de distracţie majoritarilor, asimilându-i apoi, indignarea în fata comunităţii gay, aşa cum este ea descrisă în articolul citat, îmi pare doar un antidot la plictiseală. Chiar dacă percepţia diferitelor categorii (minorităţi) sociale se face prin imagini şablon, şi de multe ori, şablonul se construieşte de la TV sau din cine ştie ce ieşiri publice, acolo unde, în general, sunt expuse paparudele care se dau în stambă, în 2011, în EU, construirea unui şablon n-ar mai trebui să fie o simplă consecinţă a “expunerii la stimul”. “Drama de a fi normal” nici nu prea există, pentru că din majoritate se va desprinde oricând un grup “ultra”, reacţionar în fata cererilor minorităţilor: ultra naţionalişti, -ortodocşi, -militari, -heterosexuali (?!). Mai acum ceva vreme era de neconceput ca bărbatul român să nu-şi formeze caracterul făcând armata. Era o regulă, majoritatea, timpul, societatea validaseră rolul “experienţei de soldat”. Când a fost să devină neobligatorie, un grup de ultra-barbaţi cărora le ultra-plăcea să ultra-asculte de ultra-ordine s-au ultra-revoltat, de frică să nu se ultra-înmoaie ultra-naţia romaneasca. Apoi s-a scos. Şi bărbaţi adevăraţi au mai apărut. Într-o vreme majoritatea folosea becuri cu incandescentă. În curând, majoritatea va folosi becuri cu fluorescentă..., înainte peştii prinşi la pescuit erau captura sigură, acum...în vest, îi pozezi, (îi pupi) şi le dai drumul... şi lumea nu a stat în loc. Deci normalitatea acţionează şi ea în funcţie de context. Când circumstanţele se schimbă, distribuţia frecventelor unui anumit fenomen se modifică, iar normalitatea capătă noi standarde, ce vor fi aparate de noii purtători de normal-nou. Dacă într-o anumită cultură, s-ar pune accentul pe evaluarea feminităţii/masculinităţii din comportamentului unui individ (indiferent de sex), brusc “adversitatea” majorităţii şi-ar pierde ţinta, din simplul motiv că e penibil să te revolţi împotriva tendinţelor masculine ale unei femei (să zicem că-i place căţăratul) sau cum mai poţi argumenta că nu-i ok că un bărbat cu un grad înalt de feminitate să se îndrăgostească de un bărbat super-masculin. Dar cât de revoltător ar fi ca un bărbat uşor efeminat să se îndrăgostească de o femeie ultra sexy? Şi uşoară efeminare ce-ar însemna? Că bărbatul se rade la subbraţ sau că este asistent medical în loc să fie fermier vero? Ce ar face mulţi ulta-hetero-normali care brusc ar cam deveni “feminini”, să zicem, pentru motivul că de nesiguri ce sunt, nu-şi pot privi şeful în ochi. Cât despre paparude, zâne în rochiţe imaculate cu păr pe picioare şi barbă, scriitori fără subiect, femei halterofile şi poetese bete... o simplă contradicţie cu setul meu de valori estetice... ca şi muzica jazz.

- normal dezvoltat, religios

- gay ce atenteaza la morala

În încheiere, vorba unui credincios normal (Răzvan Codrescu): “ Diferenţierea sexuală (fără legătură cu arhetipul divin şi ţinând strict de ordinea creaţiei văzute) apare astfel ca fiind suprapusă prevenitor peste pluralitatea de tip personal (“chip” al arhetipului şi temei al ordinii spirituale) – şi deci secundară în plan ontologic faţă de aceasta.” Sau “din perspectivă eschatologică creştină, sexualitatea trece, sexele rămân”, adică, aş adăuga eu, în aceeaşi manieră, drama dramei de a fi normal este schimbarea normala a normalului de către anormal.

Un cuplu din est – Ioan Groşan – Radu Greceanu

2011-01-30T02:58:00.000-08:00

“Nici unul care otrăveşte nu va căuta să-şi demonstreze onestitatea gustând din pocalul otrăvit” (Bacharach and Gambetta 2001, p. 159).

Turnătorul se poartă natural împotriva firii şi cere acceptare socială cu aceleaşi mecanisme cu care în alt context destructura regulile (interumane) sociale fireşti. Turnătorul este nevoit să rămână cameleon ... iar faptele sale au şi un ecou târziu şi interesant – felul în care este apărat, condamnat...

Scriitorul Ioan Groşan a debutat sub pseudonimul de Greceanu, în volumele - atunci nepublicate - ale securităţii. În fond, decât să ţii un jurnal cu ce te calcă pe nervi şi să rişti să-l pierzi cu prima curăţenie generală, mai bine îţi depui gândurile la securitate. Acolo sunt arhivate şi păstrate. Rândurile tale nu sunt idei de sertar , ci contează cu adevărat, sunt luate în seamă... La “editura securităţii” manuscrisul tău rezistă zeci de ani! După pseudoschimbări de regim apar justificările cu tema centrală – constrângerea. Apoi oamenii interesaţi de subiect percutează, sunt impresionaţi şi acordă “circumstanţe atenuante”. Deci turnătorul invocă ideea de constrângere şi trezeşte empatia. Empatie de care nu dădea dovadă când denunţa încălcarea “ordinii sociale, a dezvoltării socialiste” – deşi discutăm despre un regim toxic, pe care orice om echilibrat mental şi cu pretenţii de intelectual îl percepea ca fiind nociv.

Gestul său – acela de a turna – era o încălcare a unui “contract social”, o trădare, în care, înşelând aşteptările şi disimulând comportamentul normal, depunea texte la secu. Ca să poţi să fii turnător trebuie să mizezi pe faptul că oamenii din jur îţi acordă creditul funcţionării normale, al onestităţii, ca tu, apoi, să poţi devia în notele de observaţie. Apoi, după ani şi ani, mizezi iar pe creditul acordat de reţeaua socială mai apropiată sau mai îndepărtată şi pozezi în victimă a constrângerii. În prima situaţie – în vremea turnătoriei – mizai pe creditul acordat “by default”, apoi mizezi pe empatia “by default”. Se pare că disimularea practicată de un turnător nu se termină prea repede. Care este însă pragul la care auzul cuvântului “constrângere” generează empatie – forţarea de a semna – legat se scaun, înfometat şi cu pistolul la tâmplă sau ameninţat că îţi va fi răpit canarul şi pus într-o colivie unde va fi forţat (şi el, canarul) să se împerecheze doar cu vrăbii?! Când invocă “forţarea” în demersul său justificativ, turnătorul plasează, ca şi atunci când redacta amintiri recente, o petardă al cărei efect este ambiguu. Aşa cum scrisorica lui putea sau nu să genereze efecte asupra altora, aşa şi acum, pronunţarea cuvântului “forţare” poate să rezoneze sau nu cu empatia cuiva, poate să trezească înţelegere mizând pe “nivelele estimate de rezistenţă” în faţă presiunii - care sunt foarte variate. De obicei merge. Senzaţia de vinovăţie a “raportorului” este şi ea diminuată printr-o disimulare a felului în care funcţionează securitatea: nu se ştia clar efectul unei note, iar senzaţia de vină este şi mai mult diluată în condiţiile în care oricine îşi poate induce ideea că efectele unei note asupra unui individ (coleg) sunt cauzate de o altă notă, a altcuiva, scrisă mult mai agresiv. Seamănă cu principiul plutonului de execuţie, în care, pentru ca un soldat să nu fie încărcat cu vina “omorului” este plasat într-un grup de soldaţi cărora li se spune că doar un glonţ este adevărat, restul au pe ţeavă gloanţe de cauciuc. Fiecare soldat va considera că nu din puşca sa a plecat moartea, ci glonţul adevărat, ucigător, a fost la altul, nu se ştie care, dar probabil că nu la el... putea fi la oricine altcineva...un joc al probabilităţilor, nu al cruzimii. Mai mult, prin aderarea la sistemul securităţii, noul racolat putea prinde (poate inconştient) gustul superiorităţii faţă de ceilalţi, iar din noua poziţie, gândirea poate fi distorsionată, ştiut şi demonstrat fiind faptul că mintea umană consideră că “superiorul are dreptul de a...”.

Să torni înseamnă să trădezi, înseamnă să încalci un set de reguli nescrise ale unui grup social, dar încrustate instinctual în firea omului. În fond, la capitolul încredere, creierul uman conţine reţele nervoase specializate în acordarea încrederii dar nu şi în elaborarea trădării. Cea din urmă este o trăsătură, cel mai probabil strict culturală, comportamentală, cu rădăcini nervoase difuze. Să torni înseamnă să trădezi contractul social al comportamentului uman normal şi constructiv pentru grupul tău. Cealaltă faţă este însă angajamentul (pe bune , nedisimulat ) faţă de grupul (fost) advers. Trădezi un cerc social pentru a deveni loial unui alt grup...extrăgându-ţi resursele din primul şi cedând apartenenţa ta noului grup, în cazul de faţă, sub semnul fricii. Mă întreb, de câte ori un turnător – deci un trădător al intereselor grupului său iniţial – şi-a pus problema să trădeze apoi securitatea comunistă. Disimularea faţă de semenii apropiaţi, devine onestitate în faţa străinilor ameninţători. Oare câţi au dat declaraţii mincinoase la securitate? Trădarea poate fi astfel considerată un soi de viciu căci este contra firii (biologice chiar!). Dincolo de cadrul teoretic, în cazul lui Ioan Groşan – Greceanu (nu-s sigur cu ce nume se identifică, nu în operă, ci în viaţă) este interesant felul în care impulsul de a justifica gestul colaborării iniţiale nu se asociază şi cu impulsul de a justifica refuzul de mai târziu de a colabora. “Am colaborat pentru că...., însă după repartiţie nu am mai colaborat pentru că...”. Cel de-al doilea “pentru că” lipseşte, ceea ce oricând poate fi interpretat şi sub forma “ce rost mai avea să...”.

Cel care trădează interesele grupului său social în faţa ameninţării este scuzat de societate prin empatia faţă de o oarecare slăbiciune. Totuşi trădarea sub ameninţare nu este un fenomen ce are loc într-un context în care este distrusă judecata, nu este un context în care creierii sunt lichefiaţi, ci, sub ameninţare (care nu ţine de totul sau nimic, colaborare sau moarte , puşcărie etc), victima face aproape instinctual o socoteală simplă: necolaborând, câte din căile uşoare ale realizării ca individ – dispar. Sau invers, colaborând, cât de uşoară este devenirea mea în urma semnăturii. În acest moment, acceptarea (sub ameninţare!?) devine, în fond, alegerea menţinerii unui număr maxim de oportunităţi în detrimentul (conştientizat!) al şansei altora. În general, trădarea unui set de reguli, interese, principii are ca ţinta schimbarea statutului social indiferent de regim, iar justificarea se face uneori prin deturnarea atenţiei observatorului de la un grup social la altul: mi-am turnat colegii ca să-mi pot continua facultatea şi pentru a nu-mi dezamăgi familia (familia fiind cel de-al doilea grup social, mai apropiat şi care rezonează în inimile multor observatori). Nu cred că mulţi “foşti” care îşi justifică astfel gestul colaborării stau pe gânduri, o astfel de stratificare a cercurilor sociale este şi ea instinctuală... şi cu efect. Însă câţi trăiesc apoi, când scapă de frică, sub nevoia conştientă de a nu-şi dezamăgi familia (prin decizii, gesturi)...încât argumentul să fie valid în timpul desfăşurării evenimentelor de orice fel - şi NU să fie validat ulterior, într-un moment justificativ-retrospectiv. Probabil că un soi de “anxietate socială” a unui individ face că trădarea să fie mai probabilă, decât orice altă explicaţie sau (inversul său) – lipsa optimismului asupra propriei deveniri poate să inducă nevoia utilizării adjuvantului “note de observaţie”.

Târziu, după ani, de cele mai multe ori, în interpretarea gestului “de notificare” , se apelează la simţul rezonabilului şi sunt invocate explicaţii ce conţin măcar o nuanţă emoţională – familia, posibilitatea ratării etc, iar retrăirea momentului colaborării este încapsulată în “rememorarea fricii” sau prin blamarea sistemului – un joc în care logica este încărcată de emotivitate şi în care instinctele sunt explicate cu precizie matematică, deci are loc un transfer între sisteme de gândire diferite, poate făcut fără intenţie conştientă, însă cu un rezultat aşteptat: acela că observatorii actuali ai comportamentului trecut al colaboratorului să spună “ e greu de judecat ce s-a întâmplat atunci”. În fond, cine-l poate judeca corect? Victimele? Ele n-au capacitatea de a obiectiva! Prietenii...mmm, adversarii...mmm, regulile noului sistem social...poate şi el distorsionat ca fostul regim... o situaţie imposibilă în care gestul trădării şi-a găsit portiţa de a exista cu demnitate! Cel care a trădat încrederea grupului său social (grup care în mod normal acţionează pentru interesele membrilor săi) rămâne susceptibil de disimulare şi atunci când îşi justifică devierea, în cazul în care turnătorul nu face un gest “de reparaţie” proporţional.

Turnătorul colaboraţionist mai face un lucru interesant – scoate la iveală noi şi noi mecanisme ale gândirii diferiţilor indivizi, prin faptul că determină reacţii ale acuzatorilor sau ale apărătorilor săi.

Soviany zice:

“Nu mi se pare deloc reprobabil gestul său având în vedere următoarele:

1. avea 19 ani

2. era în armată, în nişte condiţii înspăimântătoare (ştiu asta de la Ţeposu)

3. a fost ameninţat cu excluderea de la facultate, şi nu ar fi rămas decât un m…uncitor necalificat”

3) Soviany crede că poţi , că ai dreptul !?, de a sacrifica liniştea altuia (declarându-l antisistem) ca să nu rămâi fără facultate (oare?! , alţii n-au semnat şi totul a mers normal înainte), deci trădare contra nerenunţarea la “numărul maxim de şanse”. Înspăimântătoare gândire!

1) Soviany crede că dacă eşti tânăr poţi să violezi şi capre, în fond ai confundat posesoarea de vagin, nu conceptul, deşi la 19 ani, oricât de needucat ai fi...

2) Spaimă... retrospectiv multe lucruri par groaznice, însă puţină rezistenţă se poate? Turnătoria nu-i un 50 de votcă, să nu poţi sta departe....

DarieDucan

“nu poţi să îi pui în cârcă ororile ulterioare ale comunismului unui tânăr de 19 ani care, semnând, era convins că îşi apără ţara. Şi ştiţi ceva? Chiar aşa era. Îşi apăra ţara. Încă nu există percepţia generală, înfierată că acum, asupra Securităţii.”

Acest copil este distrus. Ioan Radu Groşan Greceanu zice că a semnat de frică şi ameninţat. Ducan înţelege ca Greceanu şi-a apărat tara de frică şi a semnat din credinţă! Şi apoi cât de sulfuros eşti să-ţi aperi tara de profesorul de filosofie? Păi în această logică, nu mai bine intra Groşan în agricultură, să apere ţara de filoxera? Auzi! că nu există percepţia de acum asupra securităţii... copile! Cine te-a amăgit, cine ţi-a umplut privirea de minciună şi distorsiune?!

Prisacariu - foarte amuzant şi usturător!

StoianG Bogdan

“Mai mult, scriitorul are şi circumstanţe atenuante: avea 19 ani, era în armată, fusese ameninţat etc.

Nu ştiu câţi dintre cei care-l condamna ar fi putut rezista presiunilor unui regim ce te putea trimite şi sub pământ, şi la puşcărie, şi într-o viaţă mizeră, ori pe tine, ori pe cei apropiaţi ţie...

... ori domnul Groşan era constrâns, nu răspunde penal. În morală, nu mă interesează. Morală e azi într-un fel, mâine în altul. Însă, în vremurile dinainte de 89, era moral să practici turnătoria, să informezi organele de securitate, căci asta era spiritul vremii, asta învăţai până şi la şcoală. Dincolo de, fazele cu sacrificiul şi alte poveşti sunt invocate de ipocriţi; câţi dintre cei care le invoca se sacrifica? niciunul, iar martiri se fac numai prostii.”

SGB: “e perfect uman să calci pe cadavre ca să te menţii între cei vii, e ceva ce-ţi dictează instinctul de autoconservare.”

– mă întreb, cadavrele la care se referă, nu sunt cumva oameni în toată firea, cu familie, cu aspiraţii, cu temeri, ca şi el, scriitorul debutant?

SGB într-un comentariu-răspuns: “Cât despre faptul că Groşan e un căcănar, n-am nicio îndoială, se vede pe faţa lui, dar nu toate spiritele sunt puternice, unii oameni se intimidează mai uşor şi nici individul de la o varsă nu mai e individul de la alta vârsta. Vremurile se schimbă, oamenii odată cu ele. Punctul meu de vedere este următorul, ca să mă fac înţeles: Nu are nicio relevantă că a informat grosan sau nu. Cine suntem noi să-l judecăm? Cine ne legitimează? Nimeni. Îl judecăm c-aşa avem chef în virtutea ideilor noastre despre relaţiile interumane. De multe ori aceste idei sunt greşite, de cele mai multe ori sunt de a dreptu proaste.”

HoriaGarbea

“Gestul ESTE reprobabil.”

--------

Bacharach, M. and D. Gambetta (2001), ‘Trust în Signs’, în K.S. Cook (ed.), Trust

în Society, New York: Russell Sage Foundation.

-------

In fond nu s-a schimbat esenta. :)

Jean Moscopol - Guvernul comunist

Asculta mai multe audio diverse

Clubul de Proza

2011-01-24T23:01:00.000-08:00

Preluat de pe blogul scriitorului Constantin Stan.

Clubul de proza va invita la o noua intalnire marti, 25 ianuarie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane. Clubul de proză vă propune un eveniment: o lectură a lui Sorin Preda din volumul recent apărut “Moromete, ultimul capitol”. Afis realizat de Claudiu Barsila - www.mynorthshadow.blogspot.com

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

1 Decembrie - Zi Mareata In Suflete

2010-12-01T04:53:00.000-08:00

1 Decembrie - zi de sarbatorire a saraciei, a neamului cu substanta slaba, a marlaniei si a ... , a unei natiuni care atat a reusit sa-si ofere...

Citeste despre POPORUL PROST

Clubul de Proza

2010-11-29T07:55:00.000-08:00

Clubul de proza va invita la o noua intalnire marti, 30 noiembrie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane. Ce, cum si cine in afisul superb al lui Claudiu Barsila!

De pe blogul scriitorului Constantin Stan :

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

Ierarhie, ierarhie/ geme ţara de prostie!

2010-11-07T12:08:00.000-08:00

Găsesc interviul postat mai jos, acordat de dl. Pleşu. Spune că e nevoie şi de spirit critic, spirit critic care să producă reflecţii, nu de spirit critic de tip “cu tigaia sub masă” (ha ha, ce glumă de Stan Şi Bran) - asemenea celui de tip Dana Grecu, adică un spirit critic ce oricând îţi poate produce vânătăi. (Pleşu stie cum se face rating în Ro?) Auzi, spirit critic reflectiv când vorbeşti de Boc, de Videanu, de tăierea pensiilor, a salariilor, de foame?!Ce ironie cruntă în mintea filosofului obez! Mai spune el, Pleşu, “cu cât ai în ochi o lucire mai asasină, cu atât eşti mai apt să-ţi exerciţi meseria...”. El intuieşte de fapt ceva ce s-a studiat de mult. Şi anume că în faţa unei populaţii medii te impui prin ridicarea tonului, printr-o atitudine mai agresivă. Astfel de impunere te scoate în faţă fără să fie nevoie să invoci argumente (totuşi realizatoarea TV îmi face impresia că argumentează ce spune). Mai mult, este demonstrat ştiinţific faptul că, o femeie, în cazul în care doreşte să-şi impună punctul de vedere în acest fel, trebuie să recurgă la un debit verbal crescut, invocând cauza exterioară, spre deosebire de un bărbat aflat în aceeaşi situaţie căruia i se acordă credit fără invocarea determinării exterioare a comportamentului său. Vorbeşte el, Pleşu, maimuţărind femeia, despre spiritul critic contondent şi nevoia de spirit critic...producător de reflecţii. Mă întreb dacă îşi dă seama, prin ceea ce spune şi ştie că va ajunge pe net, cărui tip de giboni internauţi dă apă la moară. Nu de alta, dar citeam la secţiunea comentarii o ploaie de injurături ce o vizau pe această moderatoare şi culmea! prin asociere, şi pe Gabriela Vrânceanu Firea. Pe mine, interviul acordat de Pleşu, în stilul său ... m-a pus pe gânduri. Dacă la comentarii încep retardaţii să bălească-n tastatură că “da, da, mai vrem! Mai împroaşcă-ne cu cultură d-asta!” înseamnă că doar acesta a fost nivelul la care a penetrat şi a fost receptat interviul. Hmm... Nu spun că ar trebui să vorbească într-un limbaj inaccesibil, ci mă gândesc la felul în care “a fi intelectual” este construit pe meleaguri nu atât de mioritice, cât ciobănitice. Şi anume: observaţia la prima mână! Da – ai o observaţie de făcut pe o anumită temă – o spui şi îi dai aură culturală, prin vorbitul rar, ponderat, asezonezi spusele cu ideea de respect şi calm, şi gata eşti om cult. Sau invers – tragi o ploaie de invective şi toţi îţi dau crezare! Dacă mai bagi şi o poantă, poate te citează şi golănaşii în ritmuri de hip-hop. Fenomenul “părerea mea dă cult pă care o am!”! Asta e! Nici o minimă documentare, nici un strop de cunoştiinte! Atât! Părerea mea! Cred că una din cauze este această izolare culturală în care zace România, o izolare dată nu de lipsa vizibilităţii culturii româneşti în străinătate ci de LIPSA PENETRĂRII CULTURII EUROPENE, MONDIALE în spaţiul ciobănos-carpatin. Noi nu ne contaminăm cu răul occidental! Nu? Indiferent de cât de plimbat eşti, dacă ţi s-a activat gena care te face să crezi că orice ai spune, merge, că te bazezi tu pe propria-ţi experienţă culturală, şi dai o dumă tare şi gata , vin apluzele, eşti pierdut. Încă mai râd de felul în care mi se adresa un chibiţ al gândirii şi culturii – Horia Gârbea, pus în postura de a acoperi o mânărie sau o eroare la premiile ASB ( Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti ) 2010 pentru cărţi apărute în 2009: “...îşi permite să judece premiile acordate de o comisie formată din doctori în filologie ... O opinie pertinentă poate avea doar cineva care a citit măcar cele mai importante cărţi dintre cele luate în discuţie. Restul e doar scandal gratuit pentru creşterea ratingului...” , nedându-şi seama că tocmai îmi confirma dreptul la opinie! Sunt pe jos, Gârbea mi-a confirmat dreptul la opinie! E de rău, mă pun iar pe citit, căci nu?! - ferească Sfantu’ să te confirme Gârbea! Parcă mi-l şi imaginez pe săracul intelectual cum juca la cacealma replici pe net, “ţopăind” răutăţi în jurul meu. Acest tip de indignare, de revoltă pe care îl practică şi Pleşu şi mai mult, arţăgoşenia practicată de Gârbea, ambii lipsiţi de informaţie despre temele pe care vorbesc, e o chestie tipică Balcanilor. Nu este un balcanism adevărat (ca sonorităţile muzicii balcanice) ci este un vid neumplut de cultură vestică în mentalitatea intelectualului român. Sunt şi excepţii, însă la ce bun licărirea lor? Văzând acest tip de discurs “observational-diletant” al lui Pleşu, precum şi felul în care Gârbea devine “un nume” mă gândesc la câteva articole citite pe tema felului în care aroganţa este criteriu de ierarhizare în populaţia needucată. Ce să fac, eu apelez la lecturi, alţii la “părerea mea, că cam asta am observat!”. Chestie de substanţă. Nu are rost să mai povestesc experimentul clasic în care o maimuţă găseşte în junglă un bidon de plastic, probabil căzut dintr-un avion, cu care începe să bată în pietre, în copaci. Zgomotul inutil dar evident, deşi fără valoare de supravieţuire a grupului, face ca această maimuţă să se impună ca lider, ea nefiind cu nimic mai bună pentru grup ca înainte. Şi e pe bune! Acesta a fost mecanismul din mintea maimuţelor! Nici oamenii nu sunt străini de aşa ceva! În “A Man in Full” de Tom Wolfe, scria cam aşa: “orice lider ştie că o ieşire ocazională şi necontrolată de furie este bună...” fiind vorba de un magnat ce încerca să-şi restabilească poziţia socială. Avea dreptate. Indivizilor consideraţi ca aparţinând unui statut social înalt li se atribuie funcţia de a lua decizii în numele celorlalţi, li se atribuie dreptul de a-şi manifesta furia^[1] , de a întrerupe pe alţii, pe când, cei plasaţi pe o scară a ierarhiei inferioară ascultă, înţeleg şi îşi manifestă aprecierea.^[2] Aceste tipare comportamentale sunt o cutumă. Fie poziţia într-o anumită organizaţie te face să nu poţi schimba aceste reguli de comportament, fie prin faptul că-ţi poţi pune în pericol veniturile (schimbând regula), fie prin faptul că structura personalităţii fiecăruia face ca astfel de evenimente comportamentale să fie percepute ca parte a firescului, toate consolidează un tipar al interacţiunii bazate pe ierarhie. Se conturează astfel ideea “legitimităţii comportamentale” pe baza unui oarecare consens, bidirecţional, între indivizii cu rang ierarhic mai mic/mai mare (şi invers).[³ ]Atunci când ierarhizarea nu apare instantaneu (din punct de vedere al valorii), mecanismele sociale duc fie la segregare, fie la omogenizare, fie la stabilirea “gradului” pe baza orientării fiecărui individ (aspirant la un anume statut) către sine sau către grup, cel din urmă (grupul) stabilind apoi patternul cel mai potrivit nevoilor sale emoţionale, comportamentale şi de eficienţă. Din ce văd eu, românii aleg agresivitatea şi diletantismul. Unele valori pot fi difuze, ca vârsta, sexul, rasa, altele ţin de evaluarea făcută de fiecare individ al grupului în ceea ce-l priveşte pe “aspirant”, în funcţie de experienţa proprie şi de setul de valori însuşit – competenţa, felul de a vorbi, eficienţa etc. Atunci când un membru al unui grup recunoaşte că un altul are mai multă experienţă, că “e mai bun”, involuntar are tendinţa de a-şi aminti şi de a repeta spusele acestuia.[^4] Tiparul este ştiut: “îmi aduc aminte ce spunea...” sau “vorba lui...” sau chiar citatele dintr-un anumit critic. Desigur, emiţătorul, pe lângă transmiterea unui mesaj cu o anumită valoare informativă, citând spusele cuiva, induce receptorului şi un soi de “status al puterii” împrumutând cumva, ceva, din recunoaşterea celui citat. La români, ”părerea mea” şuntează de multe ori, din lipsă de informaţie sau din pură prostie recunoaşterea celuilalt. O serie de studii au demonstrat că “ieşirile” nervoase pe un anumit subiect tind să inducă în mintea celorlalţi senzaţia de autoritate pe acel domeniu - a “furiosului” - în mintea celor care privesc sau care sunt ţinta furiei. Oamenii tind să ofere un status ierarhic superior celor care manifestă furie decât celor care pari trişti. ^[1, ^5] Acest fenomen se întâmplă mai ales în mediile mai puţin culte sau informate, în general populaţiilor “de la bază”. Oare “impunerea cu strigături” nu este un tipar în România şi în ASB? Oare cum o instituţie de elită alege după mecanisme “bazale”? Scriitoricimea bucureşteană invocă doar talentul? Nu sunt scriitorii oameni cerebrali, analitici? Dar cei care aplaudă “criticismul” lui Pleşu la adresa unei realizatoare de “SHOW TV”?! Există situaţii în care furia creşte capacitatea analitică^[6] – mai ales în cazul minţilor foarte educate aş spune, însă, în populaţia generală furia (asociată sau nu cu agresivitate) duce la alterarea procesării informaţiei pe o anumită temă.[^7] Deci un şef prost, nervos, este şi mai prost! În situaţii negative, persoanele cu “high status” simt mai multă furie decât tristeţe sau vină, pe invers faţă de persoanele plasate , în ierarhie, mai jos. Mai mult, ca într-un cerc vicios, persoanele “nervoase” sunt considerate, involuntar ca fiind “de rang înalt” , în timp ce persoanele triste, ce emană sentimentul vinei sau cu tendinţa de a fi “apreciative” par a fi catalogate automat ca fiind de rang ierarhic inferior.^[8] Dar cine şi cum şi pe ce criterii mai aparţine categoriei “high” în spaţiul ciobănitic? Nu e interesant cum cel care nu ratează nici o situaţie de a jigni, inclusiv pe mine, şi mă refer la Gârbea, ajunge şef? Aroganţa extremă (Hubris (engl)), caracterizată prin supraevaluarea capacităţilor personale şi a rolului propriei persoane într-un anumit context, asociată cu lipsa de consideraţie pentru alţii şi de multe ori completată şi de lipsuri culturale sau de informaţie face că nivelul întregii societăţi să scadă, şi apoi, societatea “scăzută” - să aleagă iar, mai mult, doar pe baza agresivităţii, într-un cerc vicios al implementării prostiei. Mai mult, un “self-esteem” pronunţat, asociat uneori şi cu trăsături de caracter agresive, denotă un nivel scăzut al stimei de sine de tip implicit^[9], iar rolul afişării inversului stării implicite are mai mult o funcţie defensivă, dar promovează, neintenţionat, ierarhizarea pe baza furiei, şi duce, deci, la accentuarea prostiei. Am impresia că aceste coordonate stabilesc valori în cultura românească, ce devine din ce în ce mai impenetrabilă la orice fel de bine.

1 Tiedens, L. Z. Anger and advancement versus sadness and subjugation: The effect of negative emoţion expressions on social status conferral. Journal of Personality and Social Psychology 80, 86-94 (2001).

2 Tiedens, L., Ellsworth, P. & Mesquita, B. Stereotypes about sentiments and status: emoţional expectations for high- and low-status group members. . Personality and Social Psychology Bulletin 26, 560-574 (2000).

3 Berger, J., Ridgeway, C. L., Fisek, M. H. & Norman, R. Z. The legitimation and delegitimation of power and prestige orders. American Sociological Review 63, 379-405 (1998).

4 Stasser, G., Stewart, D. & Wittenbaum, G. Expert Roles and Information Exchange during Discussion: The Importance of Knowing Who Knows What. Journal of Experimental Social Psychology 31, 244-265 (1994).

5 Hareli, S., Shomrat, N. & Hess, U. Emoţional versus neutral expressions and perceptions of social dominance and submissiveness. Emoţion. 9, 378-384 (2009).

6 Moons, W. & Mackie, D. Thinking straight while seeing red: the influence of anger on information processing. Pers Şoc Psychol Bull. 33, 706-720 (2007).

7 Bertsch, K., B?hnke, R., Kruk, M. R. & Naumann, E. Influence of aggression on information processing în the emoţional Stroop task - an event-related potenţial study. Frontiers în Behavioral Neuroscience 4, 12, doi:10.3389/neuro.08.028.2009 (2010).

8 Tiedens, L. Z., Ellsworth, P. C. & Mesquita, B. Sentimental Stereotypes: Emoţional Expectations for High-and Low-Status Group Members. Personality and Social Psychology Bulletin 26, 560-575, doi:10.1177/0146167200267004 (2000).

9 Jordan, C. H., Spencer, S. J., Mark P. Zanna, Hoshino-Browne, E. & Correll, J. Secure and Defensive High Self-Esteem. Journal of Personality and Social Psychology 85, 969–978 (2003).

Mânărie sau eroare la premiile ASB 2010 pentru cărţi din 2009

2010-11-03T02:52:00.000-07:00

UPDATE - acesta este raspunsul presedintelui ASB - Horia Gârbea - in legatura cu articolul de mai jos. De bine, de rau, macar a raspuns. La altceva! raspunsul vizeaza propria-i persoana, nu institutia pe care o reprezinta! Pe scurt, HG nu are nici o treaba cu aceste premii, doar face rost de sponsori. Postez raspunsul din acelasi bun simt si din aceeasi rigurozitate cu care am postat si articolul. Desi n-am nici o treaba cu subiectul - premiile ASB, (cu exceptia literaturii si a onestitatii) si poate ca o exceptie ar fi si ideea de a nu fi prostit in fata - ma face sa-l scriu. Consider dupa acest update subiectul incheiat! Juriul si ASB-ul ar trebui sa mai zaboveasca o zi , doua... in reflectii.

HG:

"Nu ma refeream strict la dvs. vorbind de anonimi. Poate ca este blogul dvs. `cel mai bun blog de literatura si estetica`, eu nu va judec si nici nu doresc sa-l urmaresc. Nu stiu ce juriu v-a acordat aceasta calitate de `cel mai bun` si nici nu doresc sa aflu. Asta pentru că folositi cuvinte ca ”mînărie” și căutați nu esteticul ci scandalul.

Daca nu ati inteles va mai explic o data:
1. Nu aveti calitatea sa-mi cereti socoteala mie sau juriului pentru ca nu sinteti nici membru ASB, nici candidat, sinteti un simplu chibiț.
2. Nu am facut parte din juriu ale cărui decizii sînt suverane și pe care nu am calitatea să le cenzurez in niciun fel. Ați putea eventual să vă adresați juriului deși nu văd cu ce îndreptățire. Juriul nu-și motivează deciziile, trebuie doar să le ia. Dacă vă ocupați de literatură ar trebui să cunoașteți uzanțele domeniului în care vă considerați atît de bun, chiar cel mai bun.
3. La premiile ASB eu m-am ocupat de procurarea fondurilor si de organizare. Ambele importante, dar fără legătură cu deciziile.

De altfel, pentru că scopul acestui blog e să evidențieze partea frumoasă a literaturii si a vietii, din acest moment orice postare agresivă, jignitoare, lipsită de urbanitate nu va mai fi publicată.
"

Raspunsul meu - aici:

Domnule presedinte ASB (caci ma intereseaza institutia pe care o reprezentati, nu persoana si acesta pentru ca intr-o vreme aveam respect pentru ASB):

"Nu stiu ce juriu v-a acordat aceasta calitate de `cel mai bun` si nici nu doresc sa aflu. Asta pentru că folositi cuvinte ca ”mînărie” și căutați nu esteticul ci scandalul." - un juriu diferit de cel de la ASB. Mai mult, asa cum dvs primiti tot felul de ordine de la Presedinte, scriind - va citez: "La întrebarea „cine ridică primul piatra”, răspund: EU! Nu sînt fără păcat, dar am o datorie fată de semenii mei - să crăp capul păcătoasei. Cît despre Premiul ”Gută Popîndău”, considerati-l ca și acordat!" si altele, consider ca termenul de "manarie" este inofensiv si , mai mult , nici strain de ASB. Estetica este si a uratului! stiti mai bine! De fapt, in teorie (literara si estetica!) eu stiu mai bine!

Spuneti ca nu urmaresc esteticul - ca esteticul sa aiba loc sa se manifeste, murdaria, fie ea si sub forma incalcarii regulamentelor, trebuie sa nu existe. Din acest motiv ma intrebam daca totul este in regula la aceste premii. Eu am demonstrat ca nu este, presedintele ASB, oricare ar fi el, mi-a zis ca n-am dreptul moral sa stiu cum stau lucrurile! Halal! Nu caut scandalul, caut lamuriri! Ca inginer, cred ca stiti ca dincolo de fenomenul observat sta cauza! (clasa a VII-a) Eu am aratat ca nu e ca-n regulament acordarea lui, fie si sub forma unei greseli de tastare (desi nu cred). ASB nu a aratat ca-i altfel!

HG: 1. Nu aveti calitatea sa-mi cereti socoteala mie sau juriului pentru ca nu sinteti nici membru ASB, nici candidat, sinteti un simplu chibiț.

MNV: Presedintele ASB, ca "diriguitor" al unei institutiii de stat, platite, ce-i drept de confratii romani, contribuabili la bugetul Romaniei, cred ca trebuie sa vegheze la buna desfasurare a lucrurilor intr-o institutie de stat, ce nu este nici secreta, nici ermetica din alte motive! Inca am cetatenie romana si AM calitatea sa intreb chiar daca nu sunt membru ASB, candidat sau lingator. Nu sunt membru nici al Bancii Nationale, dar daca as fi jurnalist, sau simplu cetatean pot sa-mi pun intrebari! Mai ales ca nu mi-ar fi greu sa aflu raspuinsuri picante.... Prea josnic pt nivelul meu.

HG2: "2. Nu am facut parte din juriu ale cărui decizii sînt suverane și pe care nu am calitatea să le cenzurez in niciun fel. Ați putea eventual să vă adresați juriului deși nu văd cu ce îndreptățire. Juriul nu-și motivează deciziile, trebuie doar să le ia. Dacă vă ocupați de literatură ar trebui să cunoașteți uzanțele domeniului în care vă considerați atît de bun, chiar cel mai bun. "

MNV: Nu aveti cum sa cenzurati hotararea juriului atat timp cat hotararile sunt luate in conformitate cu regulamentul pe care ei l-au luat la cunostiinta! Incalcarea regulamentului, tinand cont ca este vorba de premiile ASB (institutie de stat) si nu PREMIILE PRIVATE SIMION , probabil ca trebuie sa determine pe cei responsabili sa ia atitudine!

Nu uitati ca eu am intrebat daca totul este ok, demonstrand, pana la momentul actual - neregula, iar raspunsul ASB nu aduce dovezi cum ca totul este ok, ci doar va deroga pe dvs de orice responsabilitate.Oricum ar fi prea mare deranjul pentru un eveniment atat de mic, ca aceste premii locale. Nu vreu sa devin utopic, sunt la curent cu situatia sociala si a mentalitatilor in Romania. Juriul poate lua orice decizie - literatura este plina de subiectivitate! Ar fi culmea ca juriul sa scrie pagini intregi de argumente pentru o carte premiata. Eu ma refer la justetea MODULUI DE A ALEGE, NU LA CALITATEA ALEGERII! Calitatea odihneasca-se in pace! E oale si surcele! (cu mici exceptii)

HG: La premiile ASB eu m-am ocupat de procurarea fondurilor si de organizare. Ambele importante, dar fără legătură cu deciziile.

MNV: Inteleg, va felicit pentru reusita! Sunteti, totusi, presedinte ASB , iar cand cineva sesizeaza o neregula si o argumenteaza, dumneavoastra ar trebui sa reactionati politicos, sa multumiti pentru sesizare, si, pentru ca e vorba de Romania, sa promiteti ca o sa analizati situatia! sau sa rugati juriul sa spuna in doua randuri care este treaba. Oricum mai mult de atat nu se merge.... sa fim seriosi. Sa iasa Acad. Simion sa dea explicatii, sa-si ceara scuze pentru incalcarea regulamentului,(asa cum ar fi civilizat, orice om gresind uneori, poate din neatentie, poate din entuziasm), sa spuna ca s-a invatat cu obiceiul si uite ca trage si ASB-ul in matrapazlacuri .... :)) :)) :)) :)) Erori ca cea semnalata de mine sunt fleacuri in comparatie cu altele....

Numai bine, sa zic asa.... regulamentar! :)

ARTICOL PRINCIPAL

Ce plictiseală prin lumea scriitoricimii. Ca această plictiseală să nu se transforme într-o mlaştină a gândirii, există şi variaţii . Negative! Urmăresc şi eu, distant, ce se întâmplă pe la “evenimentele culturale” citind de pe net ce se mai scrie pe această temă. Involuntar ajungi şi pe Blogul Scriitoriilor din Bucureşti, unde se vorbeşte despre PREMIILE ASOCIAŢIEI SCRIITORILOR DIN BUCUREŞTI pe anul 2010 pentru cărţile apărute în 2009. Interesant, mai ales prin faptul că această asociaţie, este practic cea mai importantă dintre cele de felul ei. Dacă te uiţi atent, observi o măgărie! Drept să spun mi-e lehamite de astfel de gesturi, dar fie, de dragul corectitudinii postez totuşi observaţiile pe marginea acestei jonglerii-eroare:

De pe blogul Scriitorilor din Bucureşti şi de pe blogul preşedintelui ASB - Horia Gârbea, preiau acestea, publicate din 28 octombrie 2010:

Nominalizări/înscrieri în “cursa” pentru premiile ASB, debut, cărţi apărute în 2009:

“DEBUT

DRAMATURGIE – Nicolae Bunget – Năravul Naţional – Ed. Semne

PROZĂ – Claudiu Bârsilă – Secunde de grafit – Ed. Lumen

ESEU – Andreea Răsuceanu – Cele două Mântulese – Ed. Vremea

PROZA – Sergiu Vâlcu – Evanghelia după maghizi – Ed. Tritonic

ESEU – Emil Belu – Vămile albastre – Ed. Noua/ASB

POEZIE – Stoian G. Bogdan – Chipurile - Ed Cartea Românească

PROZA - I.B. Martin – La vânătoare de râşi – Ed. Coresi

POEZIE – Katia Kelaro – Pe umbră mea o cheamă Joline – Ed. Princes

POEZIE – Andrei-Paul Corescu – Poema prinţului truver – Ed. ARC

CRITICĂ, ESEU – Ana-Maria Nistor - Teatrokratia – Ed. UNATC Press “

Înainte de a citi mai departe, estimaţi care dintre aceştia este câştigătorul....

Răspunsul este:

Câştigător: Laurenţiu Hanganu – „Memoria” ecoului, Studii şi articole de istorie literară şi literatură comparată, Ed. Saeculum I.O.

Mai citiţi o dată lista cu propuneri!!!!

Nu este pe listă! S-a acordat un premiu unui om care nu este înscris în cursă. Dacă discutăm despre “100 de metrii garduri”, este ca şi cum, la linia de sosire, era ales drept câştigător, nu echivalentul Andreei Răsuceanu – pentru o carte excelentă, nu I.B. Martin, adică participanţii la competiţie, ci , ca să păstrez echivalenţa, s-ar fi ales de către organizatori, cineva din tribune.

Ce anunţă regulamentul postat chiar de Horia Gârbea - preiau de pe acelaşi blog al Scriitorilor din Bucureşti:

“Premiile ASB pe 2009 vor fi acordate cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 și al revistei Săptămâna Financiară. Conform regulamentului:

1. La competiție pot participa numai membrii ASB și autorii aflați la debutul absolut.

2. Juriul nu ia în discuție decât cărțile depuse explicit pentru a fi evaluate.

3. Participă numai volume publicate în limba română.

În acest an, până la expirarea termenelor anunțate din vreme în presă și pe siturile USR și ASB au fost depuse următoarele volume:

DEBUT

DRAMATURGIE – Nicolae Bunget – Năravul Naţional – Ed. Semne

PROZĂ – Claudiu Bârsilă – Secunde de grafit – Ed. Lumen

ESEU – Andreea Răsuceanu – Cele două Mântulese – Ed. Vremea

PROZA – Sergiu Vâlcu – Evanghelia după maghizi – Ed. Tritonic

ESEU – Emil Belu – Vămile albastre – Ed. Noua/ASB

POEZIE – Stoian G. Bogdan – Chipurile - Ed Cartea Românească

PROZA - I.B. Martin – La vânătoare de râşi – Ed. Coresi

POEZIE – Katia Kelaro – Pe umbră mea o cheamă Joline – Ed. Princes

POEZIE – Andrei-Paul Corescu – Poema prinţului truver – Ed. ARC

CRITICĂ, ESEU – Ana-Maria Nistor - Teatrokratia – Ed. UNATC Press

La anunţarea premiilor, la secţiunea “debut” apare o notificare interesantă:

“DEBUT, premiu acordat de revista „Săptămâna Financiară” Laurenţiu Hanganu – „Memoria” ecoului, Studii şi articole de istorie literară şi literatură comparată, Ed. Saeculum I.O.”

Regulamentul spune că : “Premiile ASB pe 2009 vor fi acordate cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 și al revistei Săptămâna Financiară.” Nu scrie că Revista Săptămâna Financiară acordă şi ia decizii privind premiul. Mai mult, nu scrie că această revistă poate propune alţi câştigători!!!

Chiar dacă ASB nu a acordat premiu la această categorie, şi a pasat responsabilitatea unei reviste, acest lucru nu este în regulament. Mai mult, acolo unde ASB nu acordă premii într-un an, este menţionat expres, aşa cum a fost anul acesta la secţiunea

“LITERATURĂ PENTRU COPII ŞI TINERET

Nu se acordă

TRADUCERI

Nu se acordă”

Înscrişii fiind

“COPII ŞI TINERET

Liviu Radu – O după-amiază cu bere şi zâne, Tritonic

George Arion – Crime sofisticate – Ed. Crime Scene - Tritonic

Eliza Roha – Asasinat la Cracovia – Ed. Betta

Eliza Roha – Fata din pomul cu mere (I, II, III, IV) – Ed. Betta

TRADUCERI

Ana Andreescu - Cuibul de vipere * Genitrix de Francois Mauriac – ed. Polirom

Antoaneta Ralian – Tennessee Williams – Memorii ale unui bătrân crocodil – Ed. Minerva

Antoneta Ralian – Jenifer Johnston – Bărbatul de la gară – Ed. Humanitas”

Lămuririle, cât să acopere mânăria, nu sunt menţionate NICĂIERI!

Cine este câştigătorul?

Laurenţiu Hanganu – „Memoria” ecoului, Studii şi articole de istorie literară şi literatură comparată, Ed. Saeculum I.O.

Despre acest domn nu poţi afla nimic! Pe tot net-ul există doar cartea sa în câteva librarii on-line şi atât! Nici măcar o cronică a acestui debut remarcabil! Sau o menţiune pe undeva! Hanganu este Secretarul ştiinţific al INSTITUTULUI DE ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ „G. CĂLINESCU” ce aparţine de ACADEMIA ROMÂNĂ în care Director (cred că încă) este Acad. prof. dr. EUGEN SIMION şi acum, ups, şi Preşedintele Juriului ASB.

Sper că autorul articolului de pe blogul Scriitorilor din Bucureşti să nu mai modifice “post”-eveniment articolul, aşa cum a făcut în cazul scriitorului Ionuţ Caragea

Mai mult, orice astfel de schimbare poate fi dovedită uşor, pentru cineva cu câteva cunoştinţe de IT. Nu de alta, ci doar aşa, de dragul corectitudinii atât de invocată prin regulamente în această instituţie – Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Aştept cu nerăbdare ca atât autorul postării cât şi juriul care a consfinţit această mânărie să iasă public şi să spună că totul se datorează unei erori de redactare şi unei erori minime în care, la transcriere, Laurenţiu Hanganu a fost omis din greşeală şi că pot dovedi că acesta a fost înscris de la bun început, să spună că ASB nu a acordat niciun premiu, şi ca omisiunea face că nu au menţionat acest lucru , aşa cum au făcut la celelalte categorii, şi că, brusc, peste noapte, dincolo de regulamentul pe care tocmai ei îl invocă cu scrupulozitate, s-a inventat premiul de debut Revista Săptămâna Financiară, pe care ASB îl girează. Asta aşa, ca să ne dea cu praf în ochi şi să zicem că toate-s bune! Dacă aşa se procedează într-o instituţie de prestigiu şi dacă astfel de apucături/erori au intelectualii din juriu, atunci îmi confirmă încă şi încă o dată faptul că bine am făcut atunci când am plecat din ţară fără să mă uit în urmă. Sunt totuşi curios de reacţia confraţilor mei români şi de cât de obişnuiţi sunt ei cu astfel de triste întâmplări.

Am scris acest articol pentru că sunt sătul să văd, ce-i drept, de la distanţă, bătaia de joc din lumea literară a României. Mă informez de pe net, nu mai locuiesc în Ro de câţiva ani, şi din fericire plătesc impozite unui stat care respectă, măcar minimal, (deşi aş zice că e chiar corect pe bune!) “contractul cu cetăţeanul”. Spun asta pentru că ASB este o instituţie de stat, ca şi primăria sectorului 2 şi mă întristează să văd cum ASB, instituţie de stat, devine locul de joacă personal al câtorva indivizi, în condiţiile în care ar trebui să fie un garant al corectitudinii, al promovării valorii. Mai mult, mă întreb, nu cumva astfel de erori de redactare (aşa o fi?) nu sunt de multe ori cauza pentru care cultura şi literatura românească zac în anonimat?!

Juriul care a girat câştigătorul apărut din senin:

Eugen Simion,

Ioana Ieronim,

Octavian Soviany,

Tudorel Urian

şi Radu Voinescu

Preşedinte ASB : Horia Garbea

Despre astfel de contorsiuni logice şi de bun simţ am mai scris şi în articolele:

Nominalizări Premiile Uniunii Scriitorilor

Statistica Premiilor Uniunii Scriitorilor

ASB-ul şi parfumul indescriptibil aldebuturilor tomnatice

Poti citi articolul Mânărie sau eroare la premiile ASB 2010 pentru cărţi din 2009 si pe Reteaua Literara

ASB-ul şi parfumul indescriptibil al debuturilor tomnatice

2010-10-31T13:46:00.000-07:00

Toate la timpul lor spunem când vrem să dăm lucrurilor şi, mai ales, faptelor un anume rost, un echilibru şi un sens.

Ca orice cititor cu oarecare experienţă, urmăresc fenomenul literar (cărţi nou apărute, recenzii, ierarhii, topuri, bloguri etc.) şi descopăr, pe site-ul ASB, lista cărţilor publicate în 2009, "depuse explicit pentru a fi evaluate"(după precizarea din regulament), în vederea premierii lor. La diversele categorii (ale consacraţilor) găsesc nume şi titluri mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin valoroase, mai premiate sau nu. Din curiozitate, urmăresc lista debutanţilor şi, pentru că net-ul e o invenţie minunată, informaţiile care mi se oferă merită toată atenţia. Din cei nouă candidaţi (Nota bene, pentru debut!), jumătate sunt trecuţi bine de… mijlocia vieţii. Unul tocmai împlineşte anul acesta 63 de ani (63!!!), altul, 56 (56!!!), altul este, "bărbat matur, un împlinit cetăţean, soţ, tată şi contribuabil", după cum îl caracterizează un marcant (cu funcţie, adică) membru al ASB şi USR, altul este conf. univ. dr. (îţi ia ceva timp să ajungi până aici!) etc. Ce logică, mă-întreb, ar putea justifica prezenţa pe lista debutanţilor, în vederea obţinerii unui premiu ASB, a unor astfel de persoane care şi-au depus cărţile "explicit" pentru a fi evaluate. Ce mistuitor "foc lăuntric" ar putea determina un om, la o asemenea vârstă (care, în România, e aproape de speranţa medie de viaţă!), să se pună în postura penibilă de a face concurenţă unor tineri creatori, în demersul lor firesc de a-şi măsura forţele cu unii asemenea lor? De scris, evident, poţi să scrii la orice vârstă, fie pentru că te-ai descoperit târziu, fie ca gest compensatoriu în raport cu un trecut nefavorabil, fie pentru că perspectiva pensionarii ţi-a (re)activat pulsiunile creatoare, fie pentru că, pur şi simplu, ai ceva de spus şi, dacă o faci bine, ai putea rămâne în memoria colectivă chiar şi cu o singură carte publicată. Dar de aici până la a te propune la un premiu de debut, mizând pe longevitatea ta, astfel încât, pe la 80 de ani, devenind subit prolific, să concurezi la consacraţi, iar pe la 100 de ani să speri la un premiu pentru întreaga activitate, drumul e lung şi colorat cu un comic involuntar irezistibil. De-ar fi să merg pe logica aceasta până la capăt, spectacolul ar deveni şi mai rizibil, pentru că mai au ceva în comun aceşti proaspeţi, mirobolanţi şi ingenui scriitori. Au prieteni comuni şi afinităţi. Unul dintre ei (cel mai "tânăr", n. în 1947), inginer în telecomunicaţii, plecat din România în 1990, şi-a publicat unicul volum sub auspiciile ASB, după cum aflu dintr-un articol recent, şi "sub aripa lui Horia Gârbea, inginer şi el" şi preşedinte al ASB. Altul, autor de scheciuri TV, ca şi Horia Gârbea, s-a dus la lansare tot cu Horia Gârbea, ca "La vânătoare de râşi". Altcineva, nu ştiu dacă l-a avut la lansare pe Horia Gârbea, dar publică în mod constant într-o revistă în care, în fruntea colectivului de redacţie se afla Horia Gârbea. Ce coincidenţe şi ce fler are Horia Gârbea în a descoperi "tinere" talente, după cum însuşi mărturiseşte: "Ai avut baftă să te naşti aproximativ deodată cu…Horia Gârbea. Ce poţi face? Mori cu el de gât. Îl deteşti, îl ignori, îl (mai ştii) îndrăgeşti, dar nu-l poţi ocoli pe nicăieri". Mare adevăr, având în vedere prezenta insidioasa a acestui mare om (l-am numit pe HG) în toate comitetele şi comiţiile. Încerc să mi-i imaginez pe toţi aceştia peste vreo 10-20 de ani, în "floarea vârstei", la alte ceremonii, lăudându-se unii pe alţii, citindu-se unii pe alţii (publicul cititor iese din această ecuaţie), depanând amintiri, şi, mutatis mutandis, nu-mi pot reprima o reprezentare a unui cunoscut critic literar referitoare la literatura măruntă;" e privilegiul cadavrelor expresive şi al mumiilor de a fi privite cu luare aminte, ca obiecte ce radiază o fascinaţie spectrală".

Mă mai frapează ceva la "tinereii"debutanţi. Faptul că, la vârsta când ar fi putut, de-ar fi fost să fie, să devină "clasici" în viaţă, cultivă o literatură ciudată, încercând să resusciteze teme consacrate şi, nereuşind, efectul este dezastruos. Mai mult, autorii şi-au făcut rost şi de câte o recenzie favorabilă, pentru că nu ştiu cum altfel să mă raportez, de exemplu la o decodificare la "Evanghelia după maghizi", unde recenzentul, în focul argumentării, vorbind despre multitudinea vocilor narative, le enumeră: maghizii, levitul şi asinul (!?). Efectul comic este de zile mari. Las deoparte ideea în sine de a pune un măgar (fie el şi al lui Isus) să nareze. Dacă nu ni se propune să ne amuzăm pe teme biblice, altă "tânără speranţa" ne propune să ne întristăm cu stări de suflet, cu întrebări existenţiale rămase fără răspuns o jumătate de secol, dar cu speranţa autorului, care mi se pare, de departe, emblematică pentru aspectele pe care vreau să le relevez aici: " Deznădăjduit, cu capul sprijinit în palme şi gândul aiurea, o fulgerare mă cutremură: de ce nu ar găsi şi cartea mea un cititor mai prost decât autorul?". Şi eu sunt "cutremurat"! Nu de moarte, ci de veşnicia ei!

Ce ne mai rămâne din categoria debutanţi? Foarte puţin. Un roman (l-o fi citit cineva din juriu?), una-două cărţi de poezie, una de eseuri, dar autorii acestor cărţi, potrivit mentalităţii autohtone, mai pot aştepta. Nu, nu pe Horia Gârbea. Poate pe Godot.

Şi aşa ajung eu, cititorul, să aştept cu interes, iată, premiile ASB, pe 2009. Nu pentru că mi-ar propune un tânăr, cu adevărat tânăr, scriitor, cu stil, talent, atitudine, perspective, ci ca să văd cum rezistă la ceremonie favoriţii. Sincer vă spun, stimaţi membri ai juriului, să aveţi prin preajmă, pentru orice eventualitate, şi ceva perfuzii, vitamine, tonice de orice fel. De anestezice nu e nevoie. Spiritul critic e anesteziat de mult.

Citeste si Mânărie de proporţii sau eroare la premiile ASB 2010 pentru cărţi din 2009

Cu Horia Gârbea, despre moralitate, succes şi alte lucruri vesele...

2010-10-28T03:43:00.000-07:00

Rezumat

În romanul Crime la Elsinore de Horia Gârbea ironia depăşeşte caracterul moralizator al cărţii şi îl vizează direct pe cititor, prin textul plat, parcă scris cu gândul la scenariul unui sitcom slab, alteori prin glume cu iz cultural-ştiinţific: “…subconştientul lor cîinos-pavlovian încă le recunoştea cu exces de salivaţie.” Crime la Elsinore, de Horia Gârbea, se vrea un volum sarcastic şi închis, ironizând însă, în mod nedrept, tocmai pe cel căruia îi este destinat, cititorul, prin faptul că promite mult, dar nu oferă decât un comic inconsistent. Iluzia că cititorii primesc cartea cu sufletul deschis, inocenţi şi gata să râdă măcar aşa, de ruşinea numelui scris pe copertă, face că nivelul textului să scadă şi cred că ar fi devenit un real succes dacă această carte ar fi avut inclus în preţ şi un CD cu râsete, cât să marcheze existenţa glumelor.

Horia Gârbea este un membru marcant al Uniunii Scriitorilor din România şi un prolific autor din generaţia '90. Numărul volumelor de literatură publicate este impresionant şi reuşeşte să atace (nu fără a lăsa cicatrici) toate genurile şi speciile literare, cu un talent constant. Primeşte premii nenumărate, o încununare a preocupărilor sale diverse, cunoscutul autor fiind inginer constructor, cadru didactic universitar la Facultatea de Îmbunătăţiri funciare şi Ingineria mediului în Bucureşti, poet, prozator, dramaturg, traducător, scenarist şi, ca o ironie a timpului, urmaş de haiduci (H.Gârbea, Raţă cu portocale, Ed. Liternet, 2002, pg.95), nepot de general şi aprig apărător al superiorilor ierarhici atunci când contextul nu-i lasă pe aceştia să-şi susţină singuri cauza. Prin prezenţa semnificativă online şi în presa tipărită, Horia Gârbea devine un reper (desigur) imuabil. Un reper părea să devină şi unul dintre romanele sale, Crime la Elsinore (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006, 176 p). Tema romanului este drumul greşit al mentalităţilor şi degringolada post ’89, lipsa moralităţii care pătrunde până şi în lumea artistică a unui teatru de provincie, teatrul din Călăraşi. După aflarea temei (îndelung dezbătută în diferite medii) miza romanului pare să scadă, însă cititorul poate descoperi, pe măsura parcurgerii textului, cum chiar el (cititorul) devine ţinta unei ironii ce nu reiese direct din mesajul romanului Crime la Elsinore, ci din faptul că, la fel de bine, ar putea citi un roman cu titlul “Rolul drujbei în deşert”.

Crime la Elsinore se vrea un mozaic de atitudini şi tipare umane relativ inofensive, specifice unei lumi (provinciale) lipsite de valori, însă cu aspiraţii grandioase (urmând astfel reţeta consacrată a construirii unui volum ironic, satiric): “Acolo îşi monta uriaşele făcături, convocând, în scene grandioase, orchestra simfonică de amatori, echipe de gimnastică ritmică…”. Regizori şi spectatori semidocţi şi impostori, actori netalentaţi, mase de oameni lipsite de inteligenţă şi funcţionari mărunţi, aproape toţi imbecili şi gata să se pună în situaţii penibile, toate adunate într-un roman care îşi doreşte să sancţioneze impostorii, semidocţii, masele lipsite de inteligentă şi funcţionarii mărunţi , situaţiile penibile. Repetiţia este intenţionată şi este, de fapt, replica şi consecinţa construcţiei romanului: închis, monoton, fără o miză socială reală şi fără a lăsa cititorului şansa unei transpoziţii a personajelor, este o structură facilă care satirizează personaje mărunte. Personajele sunt mărunte – prin istoria lor, prin contextul în care autorul le plasează, dar şi prin construcţie – caricaturi ale unor existenţe oricum superficiale, în schimb, ambiţiile lor sunt mari, acţiunea centrându-se în jurul dorinţei personajului - “puitor pe scenă“ – Cosma, de a realiza un spectacol de proporţii, intertextual, care să adune crimele şi sinuciderile din piesele shakespeariene. Ironia, care ar trebui să fie vivace şi sclipitoare, abia răzbate în pasaje prăfuite: “În Evening Standard, în suplimentul de sâmbătă pentru grădinărit, creşterea iepurilor de casă şi alte activităţi de umplut timpul liber, avusese chiar o optime de coloană şi o fotografie color cât un timbru fiscal. Articolul şi poza fuseseră mărite cu un supercopiator care făcea bannere publicitare. Uriaşa copie ocupa un perete întreg al Teatrului Naţional din Călăraşi, fiind luminată de nouă reflectoare.” Plăcerea “de a prinde poanta” este estompată prin faptul că aproape nu există schimbări de registru, îndemnând cititorul la o parcurgere tot mai rapidă şi mai sumară a textului, aceasta în măsura în care cineva n-ar fi interesat de ce fel de ghiduşii mai poate inventa, stângaci, autorul inginer Horia Gârbea, culminând cu glosarul de termeni “expresivi” în care „a se găina” este explicat astfel: “ a umbla repede de colo colo, a ciuguli de ici şi de colo, ca găina“ (ha! ha!, n.n) sau „raţa – familie de păsări înotătoare palmipede (Anas), dintre care unele cresc şi ca păsări de curte, fiind folosite pentru carne, ouă, puf; nu trebuie confundată cu gâscă“. Alţi termeni, precum fofelniţă, limboată, târtoşă, se bucură de explicaţii similare, ironizându-i astfel, poate, şi pe autorii de cărţulii de bancuri, la care (nici măcar la ei!) nu vom găsi niciodată o explicaţie de felul: „cur – partea musculoasă dindărăt a corpului, mai jos de spinare”.Nesigur pe reacţiile pe care le-ar putea stârni, scriitorul ne atenţionează: „În text, autorul, dornic de expresivitate, a folosit unele cuvinte mai rare, fără să ţină seama că unii cititori contemporani pot avea un vocabular mai sărac decât al său. De aici eventuala necesitate a acestui glosar în care cuvintele beneficiază de explicaţia autorului. Cititorii care se simt jigniţi de presupunerea că ar avea un vocabular precar pot să nu îl citească”. Cu siguranţă, acest glosar este o "glumiţă", dar mă întreb dacă nu cumva expresia “dornic de expresivitate” ar fi fost, mai cinstit, înlocuită cu “în lipsă de expresivitate”, ironia, umorul şi chiar sarcasmul având şi funcţia de a sublinia onestitatea emiţătorului în semnalarea anormalului. Privită dintr-o astfel de perspectivă, structura romanului relevă nenumărate fisuri, lăsând senzaţia că a fost scris cu gândul la a fi pus în scenă - pasiunea autorului pentru dramaturgie fiind de notorietate- ca o piesă de teatru (scrisă în formatul caracteristic) care a fost apoi rearanjată (prin supraadăugare) sub forma unui roman, cu pierderi minime în cantitatea textului.

Formulări de genul " fătucele pe care le cântăriseră pe mătărângă" (ha! ha!) sau "bambilici sexual cu străinii" (ha! ha! ) fac parte din apogeul comicului de limbaj. O atitudine glumeaţă, trădând totuşi o reminiscenţă de atitudine rezonabilă în această mare de gloanţe oarbe şi stil ponosit, se desprinde din precizarea autorului: „Textul nu este recomandat persoanelor sub 12, 16 şi 18 ani şi nici celor cu sensibilitate deosebită. Acestea, dacă vor citi în continuare, pot sări anumite capitole sau chiar întregul text fără ca lucrul acesta să le dăuneze“. Este o strategie gândită bine, lăsând loc nevoii de a apela la “chestiunea gustului” în cazul în care romanul se dovedeşte a fi un eşec. Tehnica scriiturii şi modul în care sunt construite personajele demontează orice şansă a unei glume reuşite (chiar şi atunci când gluma depinde de contextul în care este citită sau de starea receptorului). Comicul şi, inevitabil, râsul sunt, dincolo de latura subiectivă, supuse unor reguli, ele fiind, de exemplu, reacţia la un impas cognitiv, reacţia în faţa unei schimbări bruşte de perspectivă, sau, ca regulă, nevoia de a nu devoala informaţia “implicită” şi câte altele. Nimic din toate acestea nu se regăseşte onest, clar, în textul cărţii. Sarcasmul este mai bine reprezentat, însă nu este ascuţit şi scăpărător (ca în alte scrieri ale lui Gârbea), ci facil, folosind tehnica simplă prin care unei imagini groteşti i se suprapune un mesaj pozitiv (din punctul de vedere al cititorului) sau deseori, un mesaj critic, direct. Pentru a obţine un astfel de efect, strategiile folosite sunt caricatura (făcută gros sau, pentru a masca detaliile scăpate accidental, cu trafaletul) şi grotescul. Limbajul jucăuş al naratorului omniscient, superior şi delimitat cultural de lumea personajelor este o încercare tehnică de a mai resuscita ideea de pamflet şi ironie. De fapt, naratorul auctorial nu acordă prea multă încredere nici capacităţii de înţelegere a cititorului, întărind dialogul personajelor cu caracterizări directe, simpliste şi fără nuanţe: “…marele Cosma, superelogiatul şi arhipremiatul, este incult şi agramat”, actorul Iacint Manoil este un „ins spătos şi necomplicat“, „un amestec de lecturi pospăite, snobism şi inteligenţă nativă soră cu prostia, sub care o femeie ce ar fi stat mai mult pe-aproape ar fi ajuns să cunoască şi o mârlănie rece, de serviciu“. Pentru cei care au dubii despre timpul şi contextul social al romanului, precum şi despre mecanismele democraţiei postdecembriste româneşti, naratorul ne ajută: “ Dar bani se mai găseau, dacă ştiai să întinzi mâna spre buzunarul statului, larg ca o găoază de bivoliţa şi la fel de nepăzit. Oamenii n-aveau chef de comicării, iar de tragedii, nici atât.” Întregul text (exceptând dialogul) pare mai mult un lung şir de indicaţii şi precizări scrise pe marginea unui scenariu, din care un eventual regizor ar trebui să înţeleagă atmosfera ludică a acestei opere literare: “Se crease o busculadă grozavă şi, din cauza fumului care nu înceta să se reverse în chip de ceaţă britanică, Malcom şi Macduff, în loc să-l înhaţe pe Macbeth, îl luaseră pe un profesor de gimnastică din public. Nevasta ăluia începuse să urle, iar răzbunătorii, neînţelegând de ce uzurpatorul se lasă dus atât de greu, îl înjuraseră şoptit de morţii mă-sii.” Autorul simte, pe alocuri, faptul că riscă să piardă pariul cu umorul sau cu ironia şi introduce, brusc, noi detalii de genul: “De porniri erotice fusese iertat de două decenii. Bând, pe atunci, exclusiv "Săniuţă" şi "Doi ochi albaştri" impotenţa i se instalase trainic de la mijlocul deceniului opt al acelui secol sinistru ce-a fost al douăzecilea. “ Iluzia că cititorii primesc cartea cu sufletul deschis, inocenţi şi gata să râdă măcar aşa, de ruşinea numelui scris pe copertă, face că nivelul textului să scadă şi cred că ar fi devenit un real succes dacă această carte ar fi avut inclus în preţ şi un CD cu râsete stridente pentru a exersa senzaţia glumelor slabe, cu iz de serial TV umoristic, autohton, cu cretini. Desigur stilul nu este comparabil în totalitate cu cel al sitcom-ului de producţie autohtonă, căci exerciţiul de ironie al cărţii, din când în când, se scaldă larg în formulări amuzant-intelectuale de genul: "Bieţilor hermeneuţi teatrali li se întipăriseră atât de adânc pe cortex mişcările istorice, tematice, reglate de Sasu, încât acum, după cucerirea libertăţii, subconştientul lor cîinos-pavlovian încă le recunoştea cu exces de salivaţie. De-aici jubilaţia vecină cu orgasmul ce se vădea în ejaculare de laude nemăsurate. Pe care le colecta Cosma. " (ha!ha!). O a doua citire a romanului Crime la Elsinore, de inginer Horia Gârbea, lasă loc, eventual, unui umor, dacă nu negru, măcar mai gri, aşa, ca de culoarea prafului de autobază. Contraponderea (parţială) la lungul şir de personaje-caricatură este conturată prin personajul Camil Deleanu, de profesie inginer şi soţ gârbovit de pornirile culturale ale nevestei Aurora: “Deleanu, inginer trăit pe şantiere, om falnic şi iubitor de rotunjimi muiereşti, răbda şi el destul de greu mascarada”. Comicul, înţeles ca o categorie estetică, şi diferitele subcategorii ale acestuia (umorul, ironia, sarcasmul) vizează un public-ţintă divers, cu profiluri culturale şi psihologice foarte diferite. De exemplu, umorul cu tentă sexuală se adresează unei categorii de persoane mai extrovertite (Thomas and Esses, 2004), umorul anal, de sorginte gârboviană, (a se vedea în glosarul amintit “cur”, “băşină”) este, în general, creat şi receptat mai bine de persoane cu trăsături mai negativiste, ostile sau mai îndărătnice (O’Neill, Greenberg, şi Fisher, 1992), caracterele înclinate spre căutarea de noi senzaţii sunt mai deschise către umorul absurd şi mai puţin către cel de tip incongruenţă-rezolvare decât cele mai cumpătate (Hehl and Ruch, 1985, 1990; Ruch, 1988); pe de altă parte, umorul de tip incongruenţă-rezoluţie tinde să se asocieze cu atitudinile mai conservative şi autoritare ale receptorului, dar şi ale emiţătorului, pe când cel de tip nonsens tinde să nu se asocieze conservatorismului, iar persoanele foarte religioase par a se amuza mai greu (Saroglou, 2003); pe scurt, la fel de divers poate fi receptat şi romanul lui Gârbea, presărat cu de toate, dar cu un efect diluat în final. Rezoluţiile savuroase sunt puţine, iar absurdul este prezent continuu şi omogen, fără a se coagula prea des în structuri amuzante. Parcurgerea uşoară şi tot mai rapidă a textului (din motive de repetiţie constantă a aceluiaşi tip de structură a ideii) riscă să ajungă pe alocuri sinonim cu facilul. Acest fapt mai sancţionează încă o dată ideea de onestitate în faţa anormalului a celui care ironizează sau glumeşte şi faptul că atât gluma, cât şi ironia unesc emiţătorul şi receptorul prin sesizarea “cheii”, ca urmare a unui fundal cultural comun. Evident, “facilul” nu face parte din acesta complicitate, facilul fiind “răul” vizat în text. Mai mult, sarcasmul şi ironia sunt viabile prin sublinierea apartenenţei comune la un anumit statut cultural şi social, şuntând uneori trăsăturile de personalitate prin afirmarea solidarităţii cu aceleaşi valori, dar, dacă acesta apartenenţă este invocată printr-un facil mlăştinos, de scenetă de cămin cultural, uitând că autorul şi cititorul nu se cunosc, şi nici amici de o viaţă nu sunt, mesajul este distorsionat. Se creează astfel impresia că scriitorul, sedus de propriul condei jucăuş, rămâne captiv în autoadmiraţie, fenomen mai degrabă caracteristic (în cel mai bun caz) inocenţei, decât unui roman aspru, tăios şi gata de excizia răului fără anestezie. Cartea intenţionează, probabil, să sancţioneze moravurile, dar să nu deranjeze prea mult. Seamănă cumva cu “…să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica...”. Ironia se estompează atunci când efortul învestit în a o crea este mult mai mare decât valoarea ţintei sau când satira este dantelată cu pretinse efecte de limbaj, ceea ce face ca dincolo de preferinţele individuale, în linii mari, romanul să pară stângaci (cel puţin ca tip de discurs). Sarcasmul greu şi înecăcios (ca molozul şantierelor), dar cu o ţintă socială mică, în romanul Crime la Elsinore, este, mai degrabă, autodirecţionat prin diferenţa dintre ţinta mică şi fără ecou şi virulenţa naratorului, contrastând cu alte scrieri reuşite ale lui Gârbea. Ironia depăşeşte caracterul moralizator al cărţii şi îl vizează direct pe cititor, prin textul plat, parcă scris cu gândul la scenariul unui sitcom slab, alteori prin glume cu iz cultural-ştiinţific: “…subconştientul lor cîinos-pavlovian încă le recunoştea cu exces de salivaţie.”. Crime la Elsinore, de Horia Gârbea, se vrea un volum sarcastic şi închis, ironizând însă, în mod nedrept, tocmai pe cel căruia îi este destinat, cititorul, prin faptul că promite mult, dar nu oferă decât un comic inconsistent.

Citeste si Poezie "spiritual-materiala" de Horia Gârbea

si Horia Gârbea - "Fratele mai destept al lui Kalasnikov"

Clubul de Proza - "La formarea ideilor"

2010-10-23T03:07:00.000-07:00

De pe blogul scriitorului Constantin Stan :

La întâlnirea de marţi, 26 octombrie, orele 17, Clubul de proză va propune – prezentarea cărţilor semnate de Gabriela Adameşteanu, “Provizorat” (editura Cartea Românească), Adrian Georgescu, “Sosirea spre Dumnezeu” (editura Sieben Publishing), Ştefan Mitroi, "Recviem pentru Tanase" ( editura Neverland), Ilie Tănăsache, "Dulce, disperată melancolie”(editura Vox), lectura Luciei Verona din volumul de proza scurta “Fără canguri” şi un nume pentru proza viitoare Ovidiu Crâznic. Ca de obicei, Clubul de Proza se desfasoara in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane.

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită

Gde Buharest de Constantin Stan - un exemplu de "how to..."

2010-10-17T06:24:00.000-07:00

Gde Buharest de Constantin Stan - un exemplu de "how to..."

Dacă ar fi să transpun atmosfera romanului Gde Buharest* scris de Constantin Stan într-o singură imagine, aş spune că echivalentul ei ar fi un balet perfect, în noroi, executat de o balerină cu trup superb, care, la fiecare piruetă, îşi arată zâmbetul cariat şi faţa plină de negi şi păr, toate pe o muzică superbă – muzica fiind echivalentul talentului sciitoricesc a lui Constantin Stan. Debutul cărţii avertizează subtil asupra perspectivei ironice care pare a fi, în acest caz, constanta discursului narativ: “Uşor mahmur, bineînţeles, îşi numără încă o dată rublele din buzunar şi zilele până la salariu. Transformă rublele în copeici, copeicile le aşeză în fişicuri, fişicurile le convertea în păhăruţe de votcă. Ei bine, pe acestea le repartiza cu multă parcimonie pe tot programul său de lucru...”

Ivan Mihailovici Saproşkinov, protagonistul romanului, mai mult tovarăş decât ins sau om, cu o personalitate articulată “pe principii sănătoase” şi structurată pe slogane comuniste, îşi duce viaţa fie în cârciumă, fie într-un birou imens, de tavanul căruia atârna un candelabru cu, probabil, 128 de braţe. Un om mic într-un spaţiu mare, un om şters în inima Moscovei. Măsura timpului este dată de paharele de votcă, iar timpul nu este “spirtos” ca licoarea ce guvernează viaţa cetăţeanului, ci este greu, chinuitor, ca mahmureala: “Pentru Ivan Mihailovici Saproşkinov, timpul, atunci când se află la serviciu, este vâscos ca o plasmă ce se întinde în tot biroul, prin care trebuie să-ţi croieşti drum. Nu e o mare greutate să tai smogul ăla mergând până la fereastră...” Ivan Mihailovici Saproşkinov este selectat după absolvirea şcolii tehnice să devină activist. Selecţia a fost făcută de Tovkolea, ştab de raion şi mentorul personajului, mâna ocrotitoare a partidului transpusă în om, iar Ivan Mihailovici avea să îi devină sluga obedientă şi martor la orice până în momentul în care scrie “orbeşte” o declaraţie “dictată” împotriva binefăcătorului comunist, denunţându-l, şi făcând acest lucru cu eleganţă şi echilibrat, scriind frumos, fără greşeli sau întinături. Ivan Mihailovici este bastard, fiu al unui ostaş român. Viaţa personajului este guvernată de certitudini comuniste şi nimeni şi nimic nu va schimba această stare de fapt... până când se hotărăşte să plece la Bucureşti în găsirea “fratelui”, presupus a exista pe meleaguri româneşti, contraponderea existenţei lui, deci un fiu de ostaş rus şi mamă româncă, poate chiar rodului violului tatălui său din acte. Nu felul în care îl va găsi, nu felul în care îl va recunoaşte pe acest frate (căci, cel mai probabil, cel din urmă îl va recunoaşte pe Ivan Mihailovici Saproşkinov ) ar fi motive de nelinişte în lumea ordonată şi simetrică, ci dilema “Şi, totuşi, unde Dumnezeu o mai fi fiind şi Bucureştiul ăla?” Finalul, în care, în mintea personajului, se instalează, dacă nu dorinţa, măcar motivaţia şovăielnică, sau voinţa sinuoasă, contrastează cu primele pagini în care “... ştia că partidul e drept şi, dacă ai greşit, el te ajuta să reajungi pe calea cea bună. Te mai trimite partidul la munca de jos, te mai reeducă în producţie, poate să îţi arate un pic şi pisica neagră şi rece a Siberiei, dar, dacă-ai fost ostaş devotat al partidului, ostaş devotat al partidului rămâi. În vecii vecilor, cât va fi partidul pe lume. Şi partidul veşnic va fi!”

Personajul suferă însă de o oarecare uimire în fata evenimentelor vieţii, cugetând uneori, pe baza celor văzute în jurul său, şi pe fondul aburilor de alcool: “tovarăşul Lenin e cât se poate de viu, doar că se odihneşte puţin” sau “: „Să ferească Dumnezeu istoria de ambiţiile unei femei! Provoacă revoluţii, după care îi lasă pe bărbaţi să le înfăptuiască”. Autorul îl face pe personajul principal - Ivan Mihailovici Saproşkinov- să vadă uneori lumea cu înţelegerea unui zeu, să privească distant şi cu empatie la cei identici lui: “Ivan Mihailovici nu vede nimic rău în faptul că mulţi bărbaţi bocesc după ce beau. Pe unii îi umflă plânsul când se apucă vreunul de cântat, pe un altul când cei din faţa lui îi povestesc cine ştie ce şi-apoi se reped toţi cu halbele, cu păhărelele, cu sticlele în mână, urlând „davai vipiem”. Să bem, de ce să nu bem?” Micile valuri ale trăirii interioare nu duc însă nicăieri, nu externalizează nimic. Cu o excepţie... gândul “fratelui simetric”. Orice conflict emoţional sau care ţine de viaţă îşi găseşte rezolvarea în alcool şi în învăţăturile comuniste...cu o excepţie – un îndemn care îl vizează, mai mult, îl invadează - “ ar trebui să te străduiesti mai mult” , vorbe greu de desluşit în mintea personajului, şi care duc apoi la o probabilă schimbare, la transformarea emoţiilor în fapte. Tendinţa de a acţiona este excepţia în cazul lui Ivan Mihailovici Saproşkinov şi atunci când este, este mai mult sub forma unor pulsiuni reflexe. Personajul îşi construieşte viaţa împins de exterior, de evenimentele mărunte. El nu generează acţiuni, ci ...pluteşte uşor. Autorul reuşeşte în acest fel să inducă tensiunea necesară continuării lecturii şi dorinţa ruperii ritmului, pe care cititorul o caută, probabil, cu fiecare pagină. Această “căutare” nu devine obositoare prin faptul că apar schimbări în ordinea cronologică a evenimentelor, pentru că paginile sunt pline de umor , pentru că naratorul îşi schimbă tonul şi maniera discursivă uneori: “Se spune că în astfel de seri se nasc cele mai multe poveşti de dragoste, care se ţin ani de zile ferecate în suflet - dacă nu cumva viaţa te obligă, după vreo nouă luni, să iei seama de ele sub forma unui bot cu ochi ce are grijă să plângă de dimineaţă până-n seară, dar şi mai rău, din seară până-n primul cântat al cocoşilor din sat ..” sau “Marfa Stanilova este suficientă, este partea şi întregul totodată, iar ea nu ar putea fi nici parte, nici întreg fără el. Dacă pe el l-ar da afară, asta ar însemna că şi pe ea… Ivan Mihailovici se poate gândi la multe, dar la aşa ceva – niciodată! Îndoială însă îl mai munci o vreme...". Contrastele sunt multe şi generează frecvent efecte comice autentice: într-o lume bine aşezată şi plănuită matematic, personajul este mai mereu mahmur, vede lumea ba ca prin lupă, ba ca prin ceaţă, ideologia comunistă şi vorbele goale ce construiesc o realitate înţepenită contrastează cu copiii născuţi “nu în cadrul temenic al unei familii”, iar atmosfera oficioasă este ruptă de câte un “fund apocaliptic, acoperit cu straturi-straturi de îmbrăcăminte, un fund care privit cu obstinaţie capăta chip, trup, personalitate, un fund care se detaşa de chiar posesoarea lui...”

Textul curge excelent, fraza, sintactic şi stilistic, susţine atmosfera romanului, discursul fiind, de fapt, elementul de spectaculozitate al cărţii: “Misiile de noapte erau tare afurisite, căci tovarăşul cântărea câteva puduri iar când se îmbăta devenea inert ca o focă moartă şi mai nemulţumit decât un activist la şedinţele de plan: îl boscorodea, nu-i plăcea nimic şi nu se străduia şi el măcar o ţâră să stea până i se trag cizmele, lipite de obiele de parcă ar fi fost date cu clei. Iar rubaşca, ehei rubaşca n-ar fi nimerit să iasă de pe capul tovarăşului nici dacă i-ar fi sărit toţi nasturii!”

Printr-o tehnică desăvârşită, folosind apropierea şi depărtarea de subiect (zoom) şi scoţând din umbră detalii care marchează în memorie scene relevante pentru mesajul romanului, modulând perfect trecerea de la mizerabil la idilic şi de la “tovărăşesc’ la emoţionant-lacrimogen-ironic, Constantin Stan reuşeşte să transforme, cu talent şi prin tehnică, un subiect “gri” într-unul provocator: “Conştiinţa lui Ivan Mihailovici mergea, ca şi el, cu trei paşi în urma conştiinţei tovarăşului. Cum totul pe lumea asta e ordonat şi clar, am putea spune că şi conştiinţa lui Ivan Mihailovici Saproşkinov nu făcea altceva decât să ducă geanta conştiinţei tovarăşului” - sau - tânăra Ludmila, “ copleşită de gândul celor ce s-au sacrificat", se trezeşte făcând amor ghebos cu Ivan şi concluzionează, după un nefericit final al pulsiunii sexuale: "Uite ce mi-ai făcut, Ivan Mihailovici. Trebuie să fac din nou duş şi o să se supere Borenka (soţul ei -n.n.) pentru că iarăşi i-am consumat apa caldă !".

Atmosfera cârciumii este surprinsă magistral, descrisă ca un loc al unui refugiu inconştient, al unui reflex al libertăţii care îşi găseşte exprimarea într-un astfel de spaţiu. Desigur, nu un reflex exersat, voit, “ideologia” umple tot, însă acolo vodca se putea bea fără alte presiuni cetăţeneşti. De fapt vodca devine, în romanul plin de umor şi ironie, mai mult decât un pretext, este o prezenţă, poate echivalentul unei incantaţii care vindecă, adoarme, anesteziază şi uneori motivează. Este distorsiunea necesară şi contraponderea “măreţelor realizări”, rareori numite în mod concret. De fapt o astfel de distorsiune este indusă şi de tonul naratorului, calm, aşezat, uneori contaminat şi el de “avântul general” . Ironic, distant, uneori “oficios”, alteori plin de diminutive (până şi blestemele conţin diminutive!), “felul naratorului” este centrul atenţiei în roman. Restul pare mai mult un pretext. Această tehnică, a diminutivelor, şi concentrarea asupra manierei în care sunt relatate evenimentele, mărci ale "stilului" rusesc, de la literatura populară până la Gogol şi textele recente, sunt de un efect....extrem şi o dovadă a “puterii scriitoriceşti” a lui Constantin Stan. Mai mult, aceste diminutive nu îşi îndeplinesc chiar rolul lor afectiv, “de a încălzi”, ci dau personajului o aură de infantilism "slinos" sau chiar un soi de raportare erotico-imatură la viaţă, care, în combinaţie cu felul său de a vedea uneori “mărit” duc la imaginea unui personaj memorabil. Nu mai este un secret că romanul face parte dintr-o trilogie (ceea ce din punct de vedere al marketing-ului este discutabil, dacă ar fi trebuit divulgat acum sau mai târziu). Dacă mai este loc de un Ivan Mihailovici românesc, sau dacă “fratele contrapondere” va fi inversul varintei ruseşti rămâne de văzut. Şi de la Bucureşti încotro? Sau poate că al treilea volum va fi despre o nouă generaţie de “bastarzi”? Contemporani? Dacă maniera de a scrie va fi aceeaşi sau dacă locaţia diferită va atrage şi schimbarea de sil sunt nişte reale provocări pentru orice scriitor, poate la fel de mari ca şi provocarea de a convinge cititorii că după un roman atât de savuros mai pot urma un al doilea şi un al treilea, cât să structureze o trilogie şi care să nu fie în permanenta umbră a “Gde Buharest (I)”. Până acum, începutul trilogiei este remarcabil şi dacă “s-ar da la televizor” ar naşte, pe alocuri, nostalgii şi, eventual, chiar dorinţe pentru unii ce fac parte generaţiile mai noi. Pentru cei pasionaţi de citit, de scris, poate deveni un model de “how to...”

Ca să închei în maniera romanului... aş zice...că “Dacă îşi va duce planul la bun sfârşit, fără şovăială, adunând fiecare ideiuţă pe mai departe, şi o va scrie aşa cum a făcut-o în drăguţul de roman “Gde Buharest”, cu siguranţă va determina un nou avânt revoluţionar în scrisul zilelor noastre şi chiar pe mai departe!”

*Gde Buharest, Constantin Stan, Editura Charmides, 2010 (153p)

Download Gde Buharest de Constantin Stan - un exemplu de "how to..."

Poezie "spiritual-materiala" de Horia Gârbea

2010-10-14T06:41:00.000-07:00

Poezie "spiritual-materiala" de Horia Garbea

Deşi este toamnă, reiau acum ceva din vremea concediilor, a inundaţiilor şi a transmisiunilor în direct de la IML, şi ţin să vă anunţ cu regret că scriitorul Horia Gârbea a publicat o poezie în „România Literară”.

http://www.romlit.ro/pana_sus

Poezia relatează un dialog între o instanţă căreia un altul (care?/cine?/cum?/de ce?/unde?/când?) “I”/ “i’ se adresează în final cu “facă-se voia ta”, motiv pentru care putem crede că ori unul dintre participanţii la dialog este foarte supus, ori celălalt participant al dialogului este chiar Dumnezeu. Supusul relatează că o Instanţă, o voce, cine ştie când şi cum, i-a dat o temă de gândire: “gândeşte-te cum ai să le duci până sus”- şi se referă la o serie de obiecte. Multe. Această temă a evaluării urcuşului apare de trei ori, suirea însemnând deplasarea a: 1) cocoaşă/cârje/ochi de sticlă 2) puşcă/ gloanţe/ grenade 3) cărţi/hârţoage/ călimare/ litere de plumb. Inspiraţia biblică este prezentă prin acest “3” magic, dar şi, poate involuntar, prin cele “patruzeci de cutii cu câte patruzeci de cartuşe” – cifra 40 fiind destul de prezentă prin ortodoxie. Oricum, multe chestii grele de urcat… din păcate nu aflăm până unde, dar cred că într-un bloc confort III sau mai rău pentru că : “liftul nu merge scara e ruptă iar scripeţii demult s-au blocat în rugină”. La sfârşit, supusul şugubăţ, după ce se lăsă în voia destinului – “facă-se voia ta”, bagă scurt o poantă “filozofică” cu iz semidoct, cu rolul de a pune la îndoială autoritatea superiorului : “facă-se voia ta dar chiar ai nevoie sus de toate mărunţişurile acestea?”. Ar fi de înţeles că din moment ce cocoaşa, cârjele, ochii de sticlă, puşca, gloanţele, grenadele, cărţile, călimarele, literele de plumb sunt mărunţişuri (grenadele! Ha ha), ele fiind parte a lumii reale, supusul participant la dialog urma să sufere o trecere spirituală, dezicandu-se de "material".

Pe de altă parte, dacă “superiorul” nu era Dumnezeu, ci un simplu căpitan, care se mută la etajul doi al clădirii unităţii militare şi pusese vre-un soldat la treabă?! Dacă mergem pe linia spiritual-înălţătoare, atunci poetul Gârbea pare că împarte cele lumeşti în 3 categorii: prima: boala, suferinţa şi urâţenia (cocoaşă/cârje/ochi de sticlă), a doua:lupta şi violenţa (puşcă/ gloanţe/ grenade) şi a treia, într-o notă discordantă: cultura, mintea (cărţi/hârţoage/ calimare/ litere de plumb) . Poate că Dumnezeu făcea ceva psihologie inversă cu omul în poezia scrisă de autorul Gârbea – adică îi zicea să se gândească la cum va “urca” toate acestea în ideea că omul singur va renunţa să ducă carabalacul în Rai. Mare morală!

Mă întreb dacă în viziunea poetului , supusul de la capătul tunelului merită această “trecere’ pentru că, prins fiind cu “poantele”, uită să facă ce I se cere – “să se gândească” la cum să le care, nu să gasească soluţii la cum să nu le ducă în spate. Poate că supusul era român sau poate că poezia e inspirată din bancurile cu “un român, un evreu şi un ţigan…”. Aflu cu stupoare, ceva mai târziu după ce scrisesem acest comentariu că autorul zice : “Deşi nu îmi place să interpretez propriile texte: eu îl văd în tata pe Dumnezeu, dar unul cam abuziv, iar în fiu pe mine care nu-i pot satisface exigenţele exagerate.” Mda… acum înteleg şi personajul...şi nevoia negocierii accesului în Rai.

Citeste si recenzia Horia Garbea - " Fratele mai destept al lui Kalasnikov " si Horia Garbea - "Crime la Elsinore"

Intelectuali, violati logica!

2010-09-30T04:23:00.000-07:00

Dincolo de binele Europei si al “nationalismului continental”, violul logicii in aplauzele publicului este adevarata turnura catre un nou Ev Mediu, nou Ev Mediu de care pomeneste Neagu Djuvara in interviul de mai jos:

Interviu acordat de Neagu Djuvara: "INDO-EUROPENII SE SINUCID INCET, DAR SIGUR"

Am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica moare definitiv civilizatia occidentala.

V.M.: Prin urmare se schimba in bine mersul istoriei?

Neagu Djuvara: Daca modelul este Imperiul Roman spre sfarsit, cand nu existau razboaie decat la periferie, intr-adevar semanam cu acesta. Dar ce ma ingrijoreaza pe mine este ca am intrat deja intr-un nou Ev Mediu. Adica, moare definitiv civilizatia occidentala. Incet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele?

Neagu Djuvara: Simptomele le simtim deja demult, printr-o dezordine morala care nu a existat niciodata. Va dau un singur exemplu: tineretul care se revolta astazi nu are absolut nici un ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva. Tineretul, care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite, asa cum a fost cu comunismul, astazi nu mai are nici un ideal... Al doilea simptom nevazut pana acum: bizareria cu marea cotitura in arta si gandire (care in general se petrece cu zeci sau sute de ani dupa ce a cazut un imperiu) in civilizatia occidentala a inceput intre 1905-1913, deci inainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, in sculptura, Brancusi al nostru rupe complet traditia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel in muzica, unde dodecafonia, scoala de la Viena si Bela Bartok, toate sunt complet in ruptura cu marea muzica de la Monteverdi si pana la Debussy. In toate domeniile artei si gandirii avem un viraj brutal la inceputul veacului 20. Acesta ar fi semnul ca incepem un nou Ev Mediu. Asta inseamna ca hegemonia americana, care asigura un fel de pace mondiala, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o suta de ani. Ganditi-va ca doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisa. Mie imi este clar ca indo-europenii se sinucid incet, dar sigur. Adica nu mai fac copii, nu mai au nici o ambitie. De zeci de ani. Noi nu suportam un "atac" al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin sa-l umple.

V.M.: Si idealul Uniunii Europene ?

Neagu Djuvara: Tinerii nu prea stiu ce este idealul european. Tinerii nu intrevad ce poate sa fie o Europa Unita. Nici eu nu o vad unita deloc, nu o vad cu un guvern si un presedinte. Mai cu seama daca intra si Turcia, atunci Europa avorteaza.

V.M.: Sunteti foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizatia europeana care a dominat lumea vreme de cateva secole?

Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menita sa dispara. Asta este o lege universala. Cand ai avut atata splendoare de creativitate in stiinta si arta, precum si putere economica si politica ca sa te intinzi pe intregul glob terestru, trebuie sa platesti prin disparitie.

V.M.: Va disparea si România, impreuna cu civilizatia europeana?

Neagu Djuvara: Bine inteles. Daca noi am intrat atat de tarziu intr-o hora care se strica, ne stricam impreuna cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia sa nu intram in hora asta? Avem vreo sansa de scapare?

Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotriva. Putinul de creativitate care ne ramane il vom dezvolta tot in sanul Europei. De cele mai multe ori, inca din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decat in strainatate. Este ca un fel de blestem asupra acestei tari. Incepand de la Cantemir, pana la Eliade si Cioran, toti s-au remarcat in strainatate.

V.M.: In astfel de conditii, de ce sa mai ramana tinerii romani in tara?

Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca ii sfatuiesc sa stea aici, dar ii rog pe cei care sunt stabiliti deja in strainatate sa se intoarca, in masura posibilului, pentru a crea o noua elita intelectuala, care s-o inlocuiasca pe cea de-acuma.

V.M.: De ce s-ar intoarce intr-o barca a carei scufundare tocmai ati descris-o?

Neagu Djuvara: Dar barca noastra nu se duce mai la fund decat restul Europei, asa ca mai bine sa se scufunde cu barca noastra decat cu cea germana sau franceza...

"SA TERMINAM CU INMORMANTARILE COMPLICATE"

V.M.: Ce ati facut pe 1 Decembrie, de ziua nationala a Romaniei?

Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicand un lucru care supara pe mai toata lumea: ca nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sarbatoare nationala. In primul rand, nu este bine sa modifici la fiecare schimbare de regim o sarbatoare nationala. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua independentei tarii. Prin urmare, data intrarii Romaniei in concertul european. Ca 10 Mai a coincis cu venirea printului Carol, ceea ce i-a facut pe acei domni din 1990 sa se teama, inteleg. Dar, pe de alta parte, 1 Decembrie nu este data Romaniei mari. Este data cand doua provincii, Transilvania si Banat, au cerut sa intre in Regatul Romaniei. Cu doua zile inainte ceruse Bucovina. Cu sase zile inainte ceruse Basarabia. Si toate patru au fost acceptate de seful statului, adica de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data cand s-a nascut Romania Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie ! Pe de alta parte, mai exista un motiv foarte practic. O sarbatoare nationala e bine sa fie tinuta intr-un anotimp cu soare, in care vremea sa te indemne la bucurie, oamenii sa poata dansa in strada. Ce te faci la 1 Decembrie, cand se vad aburii vorbitorilor iesind din gura si cand bietii ostasi ingheata ?

V.M.: V-ati intors in Romania dupa 45 de ani de exil, in februarie 1990. Ati scris ca in primele zile petrecute la Bucuresti va-ti tot intrebat: "Ce cauti aici, Neagule?". Ati aflat raspunsul la intrebare?

Neagu Djuvara: (rade limpede si cu pofta) Culmea este ca risc sa imi pun intrebarea si dupa 19 ani. Din cÃ¢nd in cand imi pun inca intrebarea asta si astazi. Dar constatand cu cata caldura sunt primit de tineret, consider ca nu m-am intors degeaba in Tara.

Cand am intocmit aceasta mica lucrare facuta in graba si sub indemnul altora, caci nu am avut personal intentia sa scriu "Scurta istorie a romanilor povestita celor tineri", ea s-a vandut in 39.000 de exemplare. Iar cand m-am oprit la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: "Ma iertati ca ma adresez Dumneavoastra, dar doream sa va multumesc. Am o fiica la liceu care avea o totala inapetenta pentru istorie; i-am cumparat cartea Dumneavoastra si de atunci e pasionata de istorie". Acestea sunt lucruri care ma bucura si imi dau seama ca, totusi, nu am venit degeaba in Romania.

V.M.: Sunteti patriot?

Neagu Djuvara: Patriot ? Asculta (pufneste furios). Nu merit sa-mi fie pusa o asemenea intrebare. Se intorcea cineva care nu e patriot ? Sotia mea, care e frantuzoaica, cand a vazut ce fac in Romania a spus: "Trebuie sa ai patriotismul bine insurubat in cap ca sa suporti sa traiesti acolo".

V.M.: De 19 ani tot suportati. Mai suportati mult?

Neagu Djuvara: Pai da. Voi suporta pana la moarte, asta e clar. Vreau sa fiu inmormantat aici. Dar mi-as dori sa mor pe un vapor. Cand nu voi mai putea sa scriu am sa incerc sa-mi gasesc un loc pe un vas cu panze care face inconjurul lumii. Atunci, daca mori pe drum, te arunca in mare. Sa terminam cu povestile acelea cu inmormantari complicate, cu alaiuri si cu discursuri.

Din pacate (si in context expresia este cu adevarat potrivita), Europa de maine va apartine arabilor si tiganilor. De aceea consideram ca cea mai grava crima facuta impotriva europenilor de bastina si a culturii europene este deschiderea larga a portilor Europei hoardelor barbare si hamesite de foame din Asia si Africa, hoarde care vor transforma Europa crestina, civilizata si prospera de astazi in Euro-Indo-Arabia de maine, in care urmasii nostri vor putea, probabil, supravietui pentru cateva generatii in "rezervatii"...

Trebuie sa spun ca inteleg faptul ca varsta isi spune cuvatul, insa e de neacceptat ca astfel de "volee logice" sa vina din partea unui mare intelectual. Domnul Neagu Djuvara spune ca traim “...o dezordine morala care nu a existat niciodata” – in sensul de cea mai rea dezordine morala. O astfel de afirmatie este cel putin periculoasa daca este receptata de o persoana gata sa acorde mult credit domnului Neagu Djuvara ... parca imi vine in minte reactia catorva babe obosite si mutate din ograda la bloc atunci cand au auzit pentru prima data muzica rock, identificand in ea “adevarata si cea mai rea voce a diavolului, care pre vremea lor nu exista” si de aici trag concluzia unei degradari irevocabile a moralei , insa trec (chiar ele!) insensibile pe langa drama unui om infometat, uitand probabil de participarea lor, in acest fel, la degradarea unei societati. De fapt cred ca oameni ai fiecarei perioade si-au descris vremurile ca fiind cuprinse de “o dezordine morala care nu a existat niciodata (altcandva!)”, valoarea efectiva a acestei afirmatii fiind cel putin periclitata, prin (chiar) metoda utilizata de domnul Neagu Djuvara in argumetatia sa: concluzii mai mult de ordin emotional despre prezent (acum e mai rau ca niciodata) prin compararea cu un alt context istoric in care cel care face afirmatia , oricat de imaginativ ar fi, nu se poate transplanta emotional decat, in cel mai fericit caz- partial.

Ca cineva sa extinda observatia referitoare la “gradul moral” al prezentului la nivelul altor epoci, facand comparatii de acest gen, este cel putin pueril: ma intreb - capii bisericii apartinand Evului Mediu nu erau ingroziti de escaladarea “dezordinii morale”? Poate ca ceea ce pare dezordine “crescuta” pare asa prin simplul fapt ca populatia s-a marit, ca sursele de informare si atestarile sale “documentare” (media) sunt mai multe , dar la nivel individual schimbarile nu sunt majore.

Oare abolirea sclaviei nu a insemnat pentru multi din “lumea buna” a acelor vremuri “ pierderea ultimului pilon al unei societati civilizate” , crezand ei ca vor fi sortiti sa traiasca alaturi de “sub-oameni”? sau introducerea unei arme care sa “rada” mai multi inamici dintr-un foc nu inseamna pentru o tara mai multa siguranta, in conditiile in care in religia fiecarui popor este “cadelnitata” zilnic valoarea vietii.

Toate exemplele de mai sus sunt dovezi ale unei perceptii asupra “moralitatii”, perceptie valabila in zilele ei si infirmata de evolutia ulterioara a mentalitatii colective iar domnul Neagu Djuvara pica in aceeasi plasa.

Mai mult, domnul Neagu Djuvara, considera viteza virajelor culturale (nici macar virajele in sine) ca fiind semn al inceperii unui nou Ev Mediu. Care este logica? Viraj brusc = cauza degradarii, a intoarcerii la Evul Mediu? Trecerea de la civilizatia romana la Evul Mediu s-a facut lent, prin schimbari decalate in timp in regiuni geografice separate si izolate cultural (comparativ cu zilele actuale). Instalarea culturii de tip “Ev Mediu” este intinsa pe o perioada ce aproape s-ar putea masura in secole! Tranzitia a fost lenta iar separarea intre Epoca Romana si Evul Mediu avand ca reper pe Romulus Augustulus (data atribuita pentru prima data de Bruni) este, in cel mai bun caz de ordin didactic. De ce atunci, pastrand modelul istoric, Neagu Djuvara inverseaza mecanismul logic? Daca Evul Mediu s-a instalat lent, de ce acum noul Ev Mediu are cuprins in “simptomatologie’ virajul brusc? In aceste conditii, cum poate fi considerat un viraj brusc o intoarcere catre un asa zis nou Ev Mediu? Sunt constient de faptul ca intr-un context Y se poate ajunge prin mai multe mecanisme declansate la randul lor de cauze ce pot fi diferite, insa astfel de “trasee” catre acelasi punct tin de interventia hazardului si pot fi observate numai post-epoca, sa zicem printr-o viziune de ansamblu. Insa domnul Neagu Djuvara nu lasa loc de probabilitati, de analiza a variatiilor cauzei sau a diversitatii mecanismelor, ci spune clar: viraj brusc = nou Ev Mediu in conditiile in care Evul Mediu (ca principiu) s-a instalat lent. Mai mult, si daca am interpreta Evul Mediu in ideea de discontinuitate sau involutie, se scurtcircuiteaza logica compararii cu Imperiul Roman din primul raspuns. Presupun ca domnul Neagu Djuvara nu interpreteaza aici intoarcerea la Evul Mediu ca o (re)escaladare a autoritatii religioase sau ca o intoarcere la tabuuri ca fenomene ale restaurarii moralitatii. Sa nu uitam ca nici schimbarile culturale aduse de Columb sau Vasco da Gama prin consecintele expeditiilor lor nu s-au lasat asteptate mult, ci au avut caracterul unor “viraje rapide” si nu s-a plans nimeni de intoarcerea Epocii Primitive cu aceasta ocazie.

Domnul Neagu Djuvara spune: “ tineretul care se revolta astazi nu are absolut nici un ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca sa darame. Asta inseamna ca s-a stricat ceva...” in perceptia istoricului, eseistului, filosofului, jurnalistului, scriitorului si diplomatului Neagu Djuvara. “Tineretul, care in general trebuie considerat ca purtator de idealuri viitoare, chiar gresite, asa cum a fost cu comunismul, astazi nu mai are nici un ideal...”. De obicei miscarile de mase, lupta pentru idealuri, fie ele si gresite sunt efect al manipularii, al indoctrinarii si al aderarii oarbe la o serie de promisiuni. Sunt expresia nemultumirii fata de un sistem actual, aceasta expresie coagulandu-se sub forma maselor numai sub un imbold care nu este tocmai lipsit (nici el) de caracteristicile sistemului ce va fi desfiintat prin revolta. La fel de bine cum domnul Neagu Djuvara afirma ca tinerii nu mai au idealuri se poate afirma ca “masa tinerilor” s-a desteptat, are acces la informatie si nu mai accepta sa imbratiseze teorii “de mai bine” stiind cum au mers lucrurile cu alte miscari de acest gen, nu mai accepta sa faca parte din mecanismul instalarii unei ordini ale carei puncte slabe, prin pregatirea lor, reusesc sa le detecteze, indiferent daca este vorba de oameni cu pregatire medie sau de tineri straluciti. Poate ca au adoptat principiul “schimbarii la nivel individual” sau poate, cum o “greva a voturilor”, caracterizata prin absenteism total de la vot (cam utopic , ce-i drept) ar fi poate cea mai dura “palma” data clasei politice romanesti, asa si revolta doar pentru a darama si a nu pune nimic in loc poate insemna, fie prostie, fie revolta maxima: nu mai vrem nimic din toate acestea, am mai schimbat idealuri vechi cu unele noi si apoi innoirea s-a invechit si iar a trebuit aplicata schimbarea... Tinerii au idealuri, in schimb masele de tineri nu mai sunt usor de mobilizat pentru a instaura noi filosofii de viata. Idealul european nu merita sa fie cuntificat intr-o serie de idei comune (dincolo de cele de bun simt – pace, prosperitate, apararea drepturilor omului etc) de genul egalitate intre toti indiferent de pregatire, cucerirea Spatiului, crestinarea Orientului pentru ca am fi ridicoli. Diversitatea “micro” este sansa....

“Noi nu suportam un "atac" al lumii a treia. Dimpotriva, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin sa-l umple.” spune Neagu Djuvara – hmm, pardon, chiar noi suntem lumea a treia, “ceilalti” din lumea a treia diferind doar prin nuanta tenului, religie, numarul atentatelor teroriste si cheful de munca.

“asa ca mai bine sa se scufunde cu barca noastra decat cu cea germana sau franceza...” care este logica unei astfel de afirmatii cu exceptia placerii de a fona? Un “deoarece” este absolut necesar dupa o astfel de afirmatie la nivelul discursului domnului Neagu Djuvara. Mai mult, tinerii sunt sfatuiti sa se intoarca in tara “pentru a crea o noua elita intelectuala, care s-o inlocuiasca pe cea de-acuma.” zice maestrul. Pai cum? Tineri fara idealuri, daramatori si atat, sa devina noua intelectualitate? Domnule Neagu Djuvara, indemnati la o societate monstruoasa! Sau ce-i valabil intr-un raspuns devine inutil in cel de-al doilea? Poate tinerii care va considera un model nu mai pun nimic in loc pentru ca sunt zapaciti de logica maestrilor!

Care ar fi concluzia? Ca Europa ar trebui sa se fereasca de arabi, cum America ar trebui sa se fereasca de chinezi, cum Canada ar trebui sa se fereasca de toate popoarele si cum dacii ar fi trebuit sa se fereasca de romani, cum sudul Europei ar fi trebuit sa se pazeasca de popoarele germanice si germanicii de invazia hunilor, englezii de vikingi si pe cat posibil orice teritoriu nelocuit ar trebui sa se pazeasca de invazia umana...

Mi-a placut

2010-09-29T06:16:00.000-07:00

Mi-a placut aceasta poezie - Arhitectura melcului - scrisa de Marius Aldea . Marius Aldea scrie foarte bine, cu mult peste "generatia tanara" si "mijlocie" si atunci cand vrea sa sublinieze cat de bine scrie, o face in cel mai original mod, trantind o noua poezie complet proasta. Ce este scris bine ramane insa asa si nu se umbreste din cauza "contrastului" mentionat anterior. Poate revin cu o analiza mai detaliata.

Arhitectura melcului - Marius Aldea

Ca şi cum iese punctul din sânul geometriei.

Ca şi cum bătaia inimii forţează uşa pieptului să iasă.

Ca şi cum un eu îndepărtat al broaştei ţestoase.

Ca şi cum melcul, acest arhitect incredibil de deştept

de artist de cerc de os în spirală.

Melcul. Propria măduvă a propriului os căsos.

Ca şi cum bărbatul locuieşte în propria femeie

şi lasă dâre-bale de copii pe frunze de nuc bătrân.

Ca şi cum piatra aplaudă dalta şi ciocanul face reverenţe de rugină..

Astăzi după ploaie am ieşit să mă plimb într-un curcubeu personal

unicolor şi… mi-a sfârtecat stomacul neîmblînzitul melc cu coarne de taur.

boul de melc mă împungea încă de la naşterea-mi..

ole! ole! ole!

Apoi m-a luat la el acasă

şi mi-a dezvăluit pe pat de moarte arhitectura melcului…

ca un vin bun, aşa miroseau pereţii curbaţi în ei înşişi,

de cărămizi de os de var de spumă ca o măduvă ieşită din albia scheletului..

De ce îţi porţi casa după tine? l-am întrebat dându-mi sufletul…

Nu-mi port casa după mine, ci casa mea umblă cu mine după ea,

are şi ea dreptul la o casă, eu sunt casa casei mele,

mi-a zis boul de melc gesticulând cu coarnele-i nici oase nici măduvă nici carne.

Popor Prost!

2010-09-28T12:19:00.000-07:00

Într-o Românie în care un miting devine subiect de raport în Consiliul Suprem de Apărare pe motiv că un preşedinte este îngrozit atunci când manipularea ieftină nu funcţionează 2 ore la nivelul maselor, într-o ţară în care mitingurile de protest nu mai seamănă cu o sărbătoare câmpenească doar atunci când veniturile scad cu 50% şi sub pretextul “nemulţumirii organizate” demonstranţii pleacă acasă cu 2 ore mai devreme, într-o ţară în care 20 de mii de oameni sunt de acord să protesteze în faţa unei clădiri goale, primul ministru, plătit de ei, fiind plecat peste ocean şi în care oamenii sunt destul de blegi încât să nu-l aştepte să le povestească şi lor cum a fost excursia (plătită de ei), într-o ţară în care se anunţă 10 mii de participanţi şi vin 3, într-o ţară în care demonstranţii riscă să fie daţi afară din casă dar la TV (live) revendică nu bani, salarii, ci drepturi vagi şi principii străvezii - cred că prostia este determinată genetic. Într-o ţară în care de 20 de ani se cere “o curea mai strânsă” (în jurul gâtului?!) şi cu toate acestea oamenii cred că poate de la anul se va mai îndulci situaţia, atunci când, dacă renunţă la al 13-lea salariu li se va mări venitul lunar proporţional cu cel de-al 13-lea împărţit în 12 luni, şi în condiţiile în care se cere revenirea la vechile salarii deşi preţurile, inflaţia, taxele au crescut cu mult, în condiţiile în care curg râuri de cerneală sub formă de articole-protest dar, în medie ,trebuie văzut dacă nu cumva poporul are încă probleme în descifrarea etichetei de pe sticla de votcă, în condiţiile în care după ce strigă “javră ordinară” protestatarii îşi cer scuze pentru “limbajul nepotrivit” deşi de multe ori această expresie este doar introducerea felului în care se adresează unui vecin ce le-a luat locul de parcare de lângă bloc - cred că prostia este determinată genetic, de mai multe gene, toate active. Într-o ţară în care toată lumea recunoaşte că suntem învrăjbiţi dar solidarizează cu protestatarii doar din faţa TV-ului, deşi nu au nimic de făcut în casă, într-o ţară în care se cere demisia guvernului dar alternativa de conducere este absentă, iar “vârfurile intelectualilor” sunt de multe ori mai incoerenţi şi mai prefăcuţi decât ar putea fi şi un servitor pervers şi traumatizat emoţional (Boc), într-o ţară în care românul nu vrea un nivel de trai ridicat - el e modest şi reacţionează doar când se împuţinează mâncarea în frigider, în condiţiile în care frica şi ameninţările sunt regula mlaştinei, iar pasivitatea este scuzată prin “dedicaţie profesională” , în condiţiile în care impostura blochează tot şi hoţia este spusă doar în şoaptă dar se dă cu pumnul în masă atunci când se interzice scuipatul de seminţe în scara blocului, în condiţiile în care românul sărăcit îşi cristalizează principiile de viaţă cu ajutorul manelelor – băutură şi femei, bani la şmechereală- în ţara în care creierele copiilor sunt spălate cu principii de genul “Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...”, şi nici geniul “naţional” care a scris afirmaţia şi nici înţelepciunea seculară neînţelegând că sărăcia şi nevoile se înlătură, nu se apără, că tot apărându-le îţi rămân pe cap – cred că gena prostiei s-a concentrat la noi. Şi vorba “sursei” – “ Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti”- căci îţi vei pierde timpul cu o adunătură bezmetică. Ţara în care... Ţara în care... probabil fiecare genă din fiecare mişcătoare umană urlă a prostie ..., altfel, greu de crezut că am ajuns aşa doar printr-un context nefavorabil. Propun să îi rugăm pe nemţi să ne cotropească!

sursa imaginii 3D art blog

Clubul de proza- "La formarea ideilor"

2010-09-27T10:20:00.000-07:00

De pe blogul scriitorului Constantin Stan :

"Clubul de proza isi reia intalnirile marti, 28 septembrie, orele 17, la Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane (Bucuresti) cu o lansare dezbatere despre volumul lui Horia Tabacu "Drumul pana la Piata Romana."

Din cate stiu, pana in "vacanta de vara" Clubul isi tinea intalnirile in fiecare ultima zi de marti a lunii, la orele 17, in Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane (Bucuresti). Moderator: Constantin Stan, ceea ce garanteaza, zic eu, calitatea intalnirilor.

Bulevardul Dacia Nr. 12, Sector 1 Bucureşti, Romania
Autobuze: 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368
Metrou: Piaţa Romană

Vizualizare hartă mărită